fiul risipitor

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cânt de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă

[ziua a patra]

astăzi am să-ţi vorbesc despre moarte ca despre
un smartwatch cu pedometru: ştii cât mai ai de trăit
dacă-i numeri pe cei ce nu-ţi mai sunt

la început toţi credeau că va muri spaima
bătrânul nebun cu trei fire de păr pe ceafă
o dimineaţă întreagă băuse
şi o după-amiază întreagă dormise cu capul pe o bordură
vopsită cu mâna lui
când s-a trezit seara faţa i se umflase
ca un peşte balon scos din acvariu
au chemat ambulanţa l-au dus la psihiatrie
acolo a intrat în sevraj apoi a dat în demenţă senilă

[...] Citeşte tot

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grafem transcris pentru jacques derrida în memoria zeului egiptean teuth

multă vreme am înotat în apele îngheţate ale semenilor
de naşterea Fiului lui Dumnezeu mă întâlnisem
cu un mai vechi prieten al meu
atât de al meu
NUMAI al meu
el însuşi ştiind că ESTE NUMAI AL MEU
vorbind printre nămeţii de la polul nord
fiul lui
tăietor de lemne
pe 23 decembrie a. c.
semnalul telefonic
polul nord-zăpodeni
destul de bun
pentru a ne convinge
să tăiem porcul de crăciun
nimeni nu mai avea cuţit ascuţit
ignatul trecuse
trebuind să agăţăm porcul de picioare
cu o şufă din sârmă de la câmpia turzii
desigur putea fi desigur

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte spre răsărit

Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
Să recupereze Ion,... dar nu aşa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareşal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar şi Napoleon,
Întrecându-i pe aceştia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
Să recucerească el, ce alţii n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiţionali
Să reia "prin arme şi scut" cu alţii ocazionali.
Şi ca să se ştie bine, că totul aparţine lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimiţând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.

Cu drept şi sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat şi a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Şi chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus şi plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâţi văzând cum Fiinţa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit şi schingiuit
Purtându-şi crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viaţa pentru noi să-şi dea

Slăbit de chin şi dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deşi se vrea blând şi supus

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Ostrogoţilor

Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie şi priveşte-n noapte-afară.

Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei -
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!

E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.

În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce tristă, blândă: - "Tu-mi esti rege şi bărbat.

M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?

M-ai închis aici în lanţuri; am răbdat în chip păgân,
Şi mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat şi mi-e stăpân.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni iarăşi Mesia

când va veni iarăşi Mesia
mireasa Lui de aici să-şi ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolţi-n mireasa Sa

căci toţi acei ce-au ascultat
şi au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
şi-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire aşa va fi
toţi acei neprihăniţi
alte haine vor primi
şi la cer vor fi răpiţi

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada spânzuratului

Îl chema - cum îl chema…
La ce naiba ar conta?
Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?

Era ziuă, era noapte?
Era jale peste poate?
Sau era doar gând pustiu
În văzduhul vineţiu?

Era tânăr? Da, era!
Îl chema… cum îl chema…
Poate ”neica nimenea”–
La ce naiba ar conta?

Poate ciocârlii cântau
Poate doar câinii urlau
Poate cineva-l iubea –
Poate lumea îl ura

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!