pe arges in sus de ion pillat

Sonet de ianuarie

Mirifică este pădurea ninsă,
Orişice copac se pare-n floare,
Steluţe albe licăre în soare
Sub ochii mei în zarea necuprinsă.

Peste câmpia cea scânteietoare
De vântul aspru zăpada-i prinsă,
De Crivăţul cu pofta lui nestinsă,
Ce-o poartă-n sus din zare-n zare...

Târziu, la miezul nopţii sus răsare
O candelă ce luminează cerul
Şi ne sloboade peste case gerul,

Dar nu numai acesta este semnul
Ascuţimii frigului de-afară,
Tremură şi puzderia stelară.

sonet de Ioan Friciu (19 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia-pasăre

îi crescuseră păsări indigo din piele şi mici semne tribale
puţin mai sus de încheietura fină a mâinii i se înalţă cea mai vie bufniţă

ea însăşi pare o pasăre măiastră eliberată dintr-o colivie de aur
tot sufletul ei e un zbor nocturn,
rara avis cu ochi de oţel,
privire ageră,
sânge năvalnic,
dor nestăvilit,
aripă întinsă înspre cei în zbor căzut

puţin mai sus de coasta adamică îi înfloreşte o inimă la infinit

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hands up!

El stătea cu puşca-ntinsă
Eu, cu mâinile în sus
Pe câmpia fraged ninsă
Şi cu faţa spre apus

El era gata să tragă
Şi de el depindea totul;
Eu, să mor ca idiotul
Că el nu ştia de şagă

N-aveam nici o variantă
Decât ochiul morţii negru
Că dintr-un conflict integru
Nu te scoate o bacantă

Un destin legat cu aţă
Ce e viaţa? Ce e moartea?
Dacă asta-mi fuse partea,
Trebui' s-o privesc în faţă!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocuri

Prin jocurile noastre, ştiu,
Ce le pornim mereu în seară,
Eu mi-am ales tot ce aleargă,
Tu, florile şi tot ce zboară,
Feline albe, câini şi iepuri,
Îi pun pe fugă să se schimbe,
În frunzele-ţi ce ies prin toamnă,
Că iarna, gerul, stă să-şi plimbe.
La ceasul orelor din zi,
Aleargă şchiopii cei mai trişti,
Cu soarele spre asfinţit,
Ca cei întregi să-şi intre-n roluri,
Feline negre, urşi, coioţi,
Spre pomii tăi să-şi urle pofta
Ca tu şi eu să fim artişti,
În două filme cu amoruri.
Tu ce ai vrea să zbori acum?
Un fulg, un gând sau uliul veşnic?
Te-ntreb, că eu mă vreau mai sus,
Posibil vultur prins de aripi,

[...] Citeşte tot

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sbuciumare (pe digul de la farul din Constanţa)

încântat de acel farmec
Ce-l dă liniştea-nserării,
Rătăceam pe malul mării
Legănându-mă molatic.

Valurile ei, la ţărmuri,
Se izbeau cu grea furie
Iar o dungă purpurie
O-ncingea la orizonturi.

Şi din pieptul ei, un urlet
Se tot sbuciuma prin valuri
Se-nălţa în sus spre maluri
Ca-ntr-al tunetului umblet.

Ea voia să se reverse
Peste dig să se repeadă;
Ci iar trebuia să cadă
Valurile sale dese.
......................

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornind de la naţionalismul lui Eminescu, Vlahuţă a mers mai departe alături de alţi cărturari ai neamului, cerând emanciparea ţărănimii. De la tradiţionalismul lui Eminescu s-a inspirat când a fost împotriva inovatorilor pripiţi în artă; partizan şi creator al acelei limbi literare, care s-a impus în toate teritoriile româneşti, ca singura şi drept cea mai bună. A fost un maestru sever cu sine, mândru de arta lui, de un orgoliu demn de rarele sale calităţi sufleteşti. A ţinut sus steagul literaturii şi nu s-a coborât la niciun compromis ca s-o sacrifice, s-o speculeze pentru bunurile material ce le-ar fi primit în schimb.

Ion Foti în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Opera poetică a lui Alexandru Vlahuţă"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua noastră

Privesc pe înserat la stelele ce strălucesc
Este un peisaj dumnezeiesc
Am căutat cu disperare-o stea
Ce-ar putea să fie steaua mea şi a ta

Cred că ne-am cunoscut acolo sus în ceruri
Cum am ajuns aici sunt doar misteruri
Eu ştiu că ne-am iubit indubitabil
În mediul cel de sus imponderabil

Te-ai plictisit să mai plutim aievea
Şi-ai hotărât, cum a făcut şi Eva
Jos pe pământ să încercăm se poate
Să ne iubim măcar o zi şi-o noapte

Eu ţi-am propus să amânăm un an
Desigur că l-am consultat şi pe Adam
Dar tu mi-ai spus, cu nasul cam pe sus
Că nu concepi, că timpul s-a cam scurs

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleiadă

Cat în sus, în noapte sus,
stelele-n pleiadă număr.
Sunt o clipă, alta nu-s -
- semne cerului pe-un umăr.
Vânt le iscă, vânt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vânt le-aprinde, vânt le stânge,
mi le-aruncă-n gând şi-n sânge.

Joc de focuri, joc de inimi -
Ostenescu-mă să număr
înc-o dată aştri minimi.
Focuri mari şi focuri line-
- Câte văd, atâtea inimi
bat în spaţii pentru mine.
Ard în văi şi pe coline
inimi mari şi inimi line.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie anapoda

ziua căzuse pieziş
de pe partea ta
a patului
cu un colţ mai sus
şi cu unul mai efemer
zgomotele de afară
se auzeau neastâmpărate
ca nişte paşi cadenţaţi
de bocanci
zgâriind pe perete

ploaia picura anapoda
din jos în susul
odăilor
atemporal suprapuse
peste noi
spre acoperişuri de metal
spre norii de sticlă

eu priveam de jos în sus

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!