agonie si extaz

Pe aripi de visare

Visător am fost o viaţă,
Totdeauna am să fiu,
Fără vise-n dimineaţă,
Sufletul mi-ar fi pustiu!

Sunt acelaşi visător,
Plin de-a clipelor speranţă
Căci privesc spre viitor,
Fără pic de aroganţă!

Visător în nopţi târzii,
Mă ascund în umbra vieţii,
Aşteptându-te să vii,
Să bem roua dimineţii!

Visele îmi dau puterea,
De-a lupta cu soarta grea,
Şi-mi oferă mângâierea,
De a te putea avea!

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Polifronie
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ceartă toamna...

Se mistuie în mine zeci de toamne
Ca un ecou din vremuri ancestrale
Venind, intransigent, să mă condamne
Că scutur ale anilor petale,

Apoi le-ngrop, zâmbind copilăreşte
Într-un album cu foi de catifea
Din care, inocentă, îmi zâmbeşte
Fetiţa cu ochi mari de peruzea.

Mai scotocesc, un pic înfrigurată,
Fotografii... iar un surâs fugar,
Privind adolescenta de-altădată,
Tresare într-un colţ de calendar.

Şi lacrimi reci în ochii mei se-adună,
Mă năpădesc duioase amintiri
Privind pe Mama, ce-o ţineam de mână
În curtea cu nostalgici trandafiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş scrie...

Te-aş scrie cu peniţă de argint, pe un răvaş înmiresmat în şoapte
Albastru din cerneala de abis, să-ţi fie vis frumos, lumină-n noapte
Te-aş scrie cu emoţie şi surâs, la răsăritul mărilor tăcute
Să te îmbrace liniştea-n plăceri, să-ţi fie dorul plin de muze mute.

Te-aş scrie sub fiorul gândului apus, pe urma paşilor stingheri din umbră
Ecoul frânt al graiului nespus, extaz pierdut în agonia surdă
Te-aş scrie în ispite oarbe, aş căuta pretexte să te şterg
Şi unde-ţi freamătă dorinţa-ntâia oară, acolo aş fi, acolo aş vrea să merg...

Te-aş scrie molcom sub un tei bătrân, cu ramuri înflorite de parfum
I-aş tăinui trecutul în adânc, să te iubesc intens şi-n veacuri, ca acum.
Te-aş scrie nebunesc şi echivoc, cu patimi stinse într-o amintire
Cum se topeşte scrumul într-un joc şi clipa într-o fragedă trăire.

Te-aş scrie până mi- ar pieri uitarea şi oamenii n-ar mai avea poveşti
Şi te-as iubi cu-nfrigurare, mai abitir m-as bucura că-mi eşti
Te-aş scrie tremurat în anii grei, cerneala să îmbrace-un vis cărunt
Să nu-ţi apună rima în alt suflet
Să-mi fii mereu şi virgulă şi punct...

poezie de Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş exila, (acolo-i cer!) şi aş trăi ca prizonier, pe lac la Colibiţa...

La înfruntarea dintre nori, se frânge glasul de cocori, cum cântecul de liră
Îngenunchează ispăşit, în carapacea de granit, unde un vers respiră.
Orfeu trezeşte din tăceri, cenuşa din incendieri, în care mor poeme
Şi sare lacrima de dor, ca dintr-un nesecat izvor, anihilând blesteme.

Şi dacă cerul n-ar mai fi şi versul nu m-ar mai iubi şi m-ar slei arşiţa,
M-aş exila, (acolo-i cer!) şi aş trăi ca prizonier, pe lac la Colibiţa.
Şi printre îngerii-poeţi, în straie move de asceţi, aş mai trăi o viaţă,
Doar într-o clipă de extaz, mi-aş prinde versul de grumaz, ca pe o dimineaţă,

În care aş adulmeca, poeme moi de catifea, ca pe-o mireasmă sfântă
Şi m-aş împărtăşi-n genunchi, la rădăcina unui trunchi, cu-ncrengătura frântă.
Nimic nu m-ar urni din loc, doar poate briza unui şoc, pierdut prin seva vie,
Ce se strecoară cuminţit, de lacrima ce l-a peţit, la uşi de colivie.

Şi sigur aş înmuguri, poemul mi-aş împăduri cu verde crud de ploaie
Şi ninciun vers cu s-ar pleca, sub talpa nopţilor de nea, tăcute şi greoaie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silful

Duh al aerului, silful, forme largi închipuieşte,
Ca jonglerii mingi de spumă şi de vânt în cer roteşte,
Iar în case se strecoară – numai dânsul ştie cum –
Distilând din flori uscate stinsul verilor parfum,
Exalând din rochii rupte dulci miresme desuete,
Clătinând uşor pendulul vrunui ceas de pe perete
Sau făcându-şi joc cu panglici, cu vreo scamă, cu vreo fundă,
Fiindcă aerul e visul unde toate se cufundă.

Într-o roză cu petale veştejite, pe o carte,
Sta o fee-n agonie, sângerând, tânjind spre moarte,
Căci în orişicare floare spun legendele c-ar fi
Câte-o zână ce cu floarea timpul o va ofili.

Prea mărunt e trupul zânei, ochiul lumii n-o străvede,
De aceea doar copilul sau poetul se încrede
Că ar exista aievea, dincolo de-a ei poveste.
"Silfule, suspină dânsa, du-mă-n zbor pe-a tale creste,

Du-mă să mai văd poiana unde flori răsar şi unde,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satira I

Azi ţara noastră este o ţară-n agonie,
Vedem ce se-ntâmplă chiar şi-n Academie.
E prigonit un geniu, proscris e creatorul
Şi-i ridicat în slavă şi-n funcţii impostorul.

Politica-i o târfă ce trupul ei îşi vinde,
Oricui plăteşte preţul când mijlocu-i cuprinde.
Ne predică morala mojicii, bădăranii,
Şi ne fac legi corupţii, escrocii, şarlatanii.

În Parlament ajuns-a un ghem de rubedenii,
Uniţi prin interese, necinste, mârşăvenii;
E plin azi Parlamentul – ajunşi precum se ştie,
De oameni ce n-avut-au vreodat-o meserie.

Îşi apără corupţii de braţul judecăţii,
Spunând cuvinte goale în numele dreptăţii.
De-un timp clocesc o lege, să dea o amnistie,
Să-şi scoată toţi corupţii ajunşi în puşcărie.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (10 octombrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar

Sunt destui oameni, ştiu asta bine, frate,
Care cred cu tărie, nu doar dau din gură,
Că tristeţea şi-ngrijorarea pot fi-necate
Atunci când dai pe gât câteva duşti de băutură.

Tu, omule, întreabă aceşti entuziaşti,
Nu eşti mai aproape de adevărul divin
Când, dorind într-un suflet tânăr să renaşti,
Îţi umpli trupul cu parfumatul vin?

După cum se ştie, fiecare cerşetor e un baron
Când are burta plină şi-a sorbit licoarea minunată,
Îşi imaginează că banca pe care stă e tron,
Iar lumea i se prosternează la picioare, biată gloată.

Lordul Byron a descris, fin şi cu inteligenţă,
Remarcabilul, beneficul efect calmant
Al lichiorului îmbibat din abundenţă
De-un suflet lovit de soartă, naufragiat.

[...] Citeşte tot

poezie de J.K. Stephen, 1859-1892, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comemorare

Am sentimentele aşa bizar de împărţite
Într-un amestec de-amintiri cu nostalgii
Şi-un pic de teamă mojarată în algii
La gând de pierderi... Chipuri nemaiîntâlnite.

Transpus pe-aleile de paşi de mult pierduţi
Mă plimbă mintea ce-o golesc în săli de clasă
Sau laborând cu grupa strâns în jur la masă;
O disecţie, o lamă-n microscop... Cuminţi tăcuţi.

Plutesc, o hologramă-ntre cămin, cantină
Şi sunt plecat în practică, un fel de-a spune;
C-un pic de şcoala vieţii-ntors, nu-nţelepciune
Şi nici mai multă meserie... C-are timp să vină!

Ce fericire falsă a fost, extaz futil
Când grup-am spart-o în bal de absolvenţi
Şi câtă pică port la veşnici repetenţi...
Oh câtă grabă-n finiş de trecut copil!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea mamei în orişice floare

O lacrimă se prelinge pe al meu obraz,
Căutând tranşee de lumină şi extaz...
O alta pune stăpânire pe-al meu grumaz,
Implorând veşnicia să-i mai dea un răgaz.

Lacrimi arse cuibărite-n palma-mi smerită
Dărâmă zidul în care mama-i zidită,
Dând la lumină chipu-i pur de Afrodită,
Cu fluturi albi în plete, mereu primenită.

E martie, lumea se-îmbracă în culoare,
Văd imaginea mamei în orişice floare.
Chiar de nu te chem mă-mbrăţişezi protectoare,
Mângâierile tale-s turcoaze vectoare.

Pierdută-n şoapta doar de mine auzită,
Mă las pradă iubirii de tine hrănită.
Ceru-ai coborât în inima-mi albăstrită...
Mamă sfinţită, cu tine mă simt împlinită!

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!