+moarte +nu +are

Taină de toamnă

Desculţ prin întîiele brume,
Bătrîn de atîta tristeţe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nveţe.

Cu ochii sticlind ca pisica
Să sar pe pierduta redută
Şi nici să nu ştiu de nimica
Din care şi viermii se mută.

Adio, prea buna mea doamnă,
Nimic despre noi nu se ştie,
Dar sînt proclamaţii de toamnă
Afişe de pneumonie.

Copii tuşesc măgăreşte,
Bătrînii tuşesc, dar tabagic,
La toţi tensiunea ne creşte
Finalul de veac este tragic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri Comune" Editura Albatros -1987
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, ca din senin, începură a învia oamenii de prin oraşe şi de prin sate slugile de prin curte, şi toate câte erau cu suflet, în ziua când veni cel întâi peţitor, începu să mişte şi să se scoale ca dintr-un somn adânc. Oamenii începură la lucrul lor, oştirea a da în tâmpine şi în surle, şi a veni la curtea împărătească să se închine cu slujba. De unde până aci era tăcere, moarte, acum te asurzeau strigătele şi zgomotul ce făcea mulţimea de oameni şi de argaţi mergând fiecare la lucrul său. Portarul se buimăcise la cele ce vedea. Nu ştia încotro să-şi întoarcă privirea şi la ce să se uite mai întâi. Făt-Frumos şi cu domniţa ieşiră şi se arătară la lume. Mulţimea striga de bucurie de se auzea în cer strigătul lor, şi din fiecare gură ieşea vorbele: "Să ne trăiască împăratul şi împărăteasa noastră!" Făt-Frumos, daca se cunună cu fata, se aşeză în scaunul împărăţiei şi-şi tocmi oştile, boierimea şi prostimea cum ştia el în legea lui. Toţi rămaseră mulţumiţi de tocmelele lui. Şi petrecură ce petrecură cu fericire în căsătoria lor; când, într-una din zile, îşi aduse aminte de tatăl său şi de mumă-sa, şi se întristă că nu ştia nimic de căpătâiul lor.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crângul pierdut (fragment)

Recunoştiinţa pentru dragostea ce s-a ivit

Când ai apărut tu,
mă chinuiam în adâncul cel mai ascuns
al unei peşteri fără aer şi fără de ieşire.
Dădeam din mâini în întuneric, agonizând,
auzeam un horcăit, un zbor de aripi
ca pulsul unei păsări nevăzute.
Ţi-ai revărsat asupră-mi părul
Şi am urcat la soare şi am văzut că el era doar aurora
ce acoperea o mare în flux de primăvară.
A fost de parc-aş fi sosit în cel mai mândru
port din miazăzi. Se-necau în tine
priveliştile cele mai strălucitoare:
munţi limpezi, ascuţiţi, încununati
cu zăpada trandafirie, cu izvoare tăinuite
în faldul umbros al pădurilor.
Am învăţat să mă odihnesc pe umerii tăi
şi să cobor prin râuri şi pripoare,
să mă-mpletesc în ramurile-ntinse

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rafael Alberti
Adăugat de Gerra Orivera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi oameni descoperă cu adevărat esenţa vieţii doar când sunt la un pas de moarte. Atunci, când sunt cu un picior în groapă, înţeleg care e rostul profund al vieţii şi îşi dau seama câte ocazii le-au scăpat printre degete. Viaţa poate fi crudă din acest punct de vedere. Viaţa refuză să-şi dezvăluie darurile, uneori până în ultima clipă. Când suntem tineri şi avem toată viaţa înainte, amânăm să trăim: "Anul viitor am să petrec mai mult timp în natură, am să râd mai mult sau am să iubesc mai mult. Anul viitor am să petrec mai mult timp alături de copiii mei şi am să citesc cărţile importante din literatură. Anul viitor am să privesc mai multe răsărituri de soare şi o să-mi fac prieteni noi, însă, momentan, am multe alte lucruri de făcut şi multe întâlniri de onorat." Acestea sunt şabloanele vremurilor în care trăim. Ei, bine, eu am învăţat că dacă nu-ţi iei viaţa în propriile mâini, aceasta are obiceiul să-ţi joace feste. Zilele se transformă în săptămâni, săptămânile în luni şi înainte de a te dezmetici, viaţa ta s-a sfârşit. Lecţia de înţelepciune este următoarea: nu te mai lăsa dus de val, trăieste-ţi viaţa în mod deliberat.

Robin Sharma în Învăţături spirituale pentru familia ta (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune ţara să-nchinăm.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, ia aminte la înţelepciunea mea şi la sfatul meu cel bun pleacă urechea ta, ca să-ţi poţi păstra judecata şi ca buzele tale să păzească ştiinţa. Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Picioarele ei coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii. Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde. Şi acum, fiul meu, ascultă-mă şi nu te îndepărta de la cuvintele gurii mele. Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuia fără de milă; ca străinii să nu se îndestuleze de strădania ta şi ostenelile tale să nu treacă în casa altuia; ca să nu suspini la sfârşit, când trupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă, şi să zici: "Pentru ce am urât povaţa şi de ce inima mea a urgisit certarea? De ce nu am ascultat de îndemnul dascălilor mei şi spre cei ce mă învăţau n-am plecat urechea mea? Puţin a trebuit să nu mă nenorocesc, în plină adunare şi în mijlocul obştei".

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare. Îndreptarea spre curăţie - 5:1-14
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare!

Aşa de mult doresc să-ţi fie bine...!
Căci te iubesc nespus, tu suflet încercat...
Viaţa ne încearcă... cu rău şi cu bine,
Tu rămâi puternic, suflet luminat!

Nu-ţi uita credinţa! Nu-ţi uita PUTEREA!
Destinul este şcoala cu lecţii de-nvăţat...
În inimă îţi stă toată averea...
Iar sufletul va fi consacrat...

Nimic nu se termină! Orice punct final,
Vine să proclame dorita Lumină,
Spre râvnitul loc astral...
Şi mult ascunsa cale divină.

Suntem călători şi-atât şi timpul trece,
Două uşi avem şi doi Stăpâni!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa nu se schimbă propriu-zis. Când omul e aproape de moarte, când agonia se vesteşte fatală, ochii trupului şi ai sufletului se îndreaptă în altă parte. Lumea e largă. Omul îşi schimbă viaţa ca să n-o piardă. Şi încă, nu o schimbă el, ci îngerul sau demonul lui.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!