la*multi*ani*fratele*meu

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să am dreptate...când iubeşti, iubeşti pur şi simplu, nu faci teorie...nu se spune că dragostea e oarbă?! (nu [...] | Citeşte tot comentariul

Dormi, iubito!

Sus, pe garduri, sclipesc stropi săraţi, albă-i sarea,
Iar portiţa-i de-acum încuiată. Şi marea
Fumegând şi săltând către diguri, de-a rândul,
Dintr-un soare sărat s-a-nfruptat, devorându-l.

Dormi, iubito! Oh, dormi! Sufletul meu vrea pace.
Stepa, munţii... şi ei dorm acum, n-au ce face.
Ciobănescul cam şchiop şi cu claia prea mare
Chiar prin somn îşi mai linge lanţul lui plin de sare.

Marea-n tropot şi crengile scormonind ca vătraiul
Şi zăvodul din lanţ ce-şi trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toţi, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îţi spunem acum. "Noapte bună!"

Dormi, iubito! Şi uită că ne-am certat vreodată.
Ne-om trezi, împăcaţi, în lumina curată.
Stând în fân, somnoroşi, vom simţi cum ne vine,
Dinspre beci, un parfum de iaurturi gruzine.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorinţă,
Frumos îl educase în cinste şi credinţă.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, şi-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simţ mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viaţa....... viaţa nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Şi uite aşa şi Syrophanes, întâlneşte ghinionul
Flăcăul şi-l prăpădeşte, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca fiinţă, ştie doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Şi uneori e nesătulă, s-atinge şi de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghe, eroul de pe Someş

- De ce plângi mamă?
- Nu ştiu fiule, mă gândeam aşa….
la adevăr şi libertate, şi…. la prea multă nedreptate.
Sunt fiică de erou, am fost soţia unui erou, sunt
mama unui… erou.
Urmez eu. Este bine?
Corneliu

…. Pacea nu era departe,
Tunurile-au încetat
Iar “Imperiul Habzburgic”
Pentru veci s-a destrămat.

“Bucovina” şi “Ardealul”,
Din Sighet pân-la Ilia
Au trecut la ţara mamă,
Mândra noastră,“România”.

Mulţi cântau de bucurie,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu ochi frumoşi

când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
şi nu se auzeau voci
niciodată
şi grădina era plină de
bambuşi
şi nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuşi
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era şi
un lac cu peşte
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peştişori aurii

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil, o buburuză şi-o aripă de înger

Prins într-un trup fraged de copil, sufletul meu privea cerul, marea, florile şi zarea,
Care-mi trezeau mirarea, tristeţea, înduioşarea, încântarea şi alte emoţii înnăscute,
Din propriul trup nu vedeam decât muchiile şi, dacă închideam un ochi, vârful nasului,
Locul preferat al gâzelor, de care e plină lumea aceasta, printre multe alte fiinţe;
Aveam şi eu un loc preferat denumit acasă, acolo unde era mama, tata, fratele,
Numai suflete îngemănate, care se recunoşteau fără să îşi privească chipurile;
Observasem că mama avea ca şi mine, aceeaşi lună plină la capul ulnei
De la încheietura mâinii cu care întindea meticulos untul pe felia de pâine,
Iar tata, păr cenuşiu pe tot antebraţul mâinii cu care ţinea stâns ghidonul bicicletei
Pe care învăţam prima dată să merg şi unghiile lui tăiate prea scurt mă furnicau.
Fratele meu avea mâinile mai plinuţe cu luna plină ascusă sub piele ca după nori.
Mă înduioşa tot ce e firav, precum o buburuză roşie cu picăţele ca faţa de masă;
O lăsam să zboare de pe vârful degetului şi spuneam Celui din preajma mea:
"Uite, a zburat!" şi sufletul meu era atins de aripa Lui fină ca un balon de săpun!

poezie de David Daniel Adam (24 august 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopot

Ne va lăsa iubirea mea, iubirea ta...
O, clopot trist, profetizând cu glas de Crist.

Mă doare-un gând: nu pe-al meu rug va fi plăpând
Al tău trup sfânt, pecetluit şi neînfrânt.

Iubita mea, cu anii ne vom uita...
Acuma vii, iluzii s-or mai veşteji.

Domol, ce val sentimental te va juca,
Când prin uitări şi înnoptări voi ancora?...

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul unirii

(Versuri închinate memoriei lui Constantin Osoianu, străbunelul meu, unul din Membrii Sfatului Ţării, care cu 94 de ani în urmă a semnat alipirea Basarabiei la Ţara-Mamă)

Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Şi cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voinţa naţiunii e de VOI întruchipată.

Chiar dacă ne lipseşte-un Inculeţ,
Înlocuit de patrihoţi ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Şi Dumnezeu şi Cerul şi Pământul!

Chiar dacă nu ne vrea uniţi, la Cotroceni
Şi nici la Chişinău, elita asta, laşă,
Suntem români, suntem români – basarabeni,
Ne vrem şi noi întorşi cumva, acasă!

Şi nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou şi spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (12 octombrie 2012)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!