curand

Floarea iubirii aleargă în vânt...

Floarea iubirii aleargă în vânt,
Luceafărul serii o aşează pe frunte,
Ea e născută din dulce cuvânt
Pus între două rime, ca punte.

Are picioare de stele sub frunze
Unde săgeţi de amor se ascund,
Pe rotundul inimii vin buburuze
Să-şi pună inel de logodnă, curând.

Tu râzi pe mormanul de vise,
Şuviţe de sânge pui în izvoare,
Zboruri line în clipe-s prelinse
S-adape simbolic o rază din zare.

Floare minune, din lumea de lut,
Coboară la mine fierbinte în sân,
Gura trufaşă mereu să-ţi sărut
În iarna prelungă cu fulgii din fân.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam înainte de a gândi; asta este soarta oamenilor. Am încercat-o mai mult ca oricare altul. Nu ştiu ce-am făcut până la cinci sau şase ani; nu-mi dau seama cum am învăţat să citesc; nu-mi amintesc decât de primele lecturi şi de efectul pe care l-au avut asupra mea: e perioada când am căpătat fără întrerupere conştiinţa despre mine însumi. Mama lăsase câteva romane. Ne apucam să le citim după cină, tata şi eu. La început, nu era vorba decât să mă deprindă cu lectura graţie unor cărţi plăcute dar, în curând, interesul deveni atât de mare, încât citeam rând pe rând, fără încetare, şi ne petreceam nopţile cu această îndeletnicire. Nu ne puteam niciodată despărţi decât la sfârşitul volumului. Uneori tata, auzind dimineaţa rândunelele, spunea ruşinat: "Haide la culcare; sunt mai copil decât tine".

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?

De nu ţi-am spus, îţi spune vântul
Căci am vorbit cu el aseară
Dacă te vede trist cu gândul
Să îţi şoptească fluierând
Că-mi este dor şi în curând
La tine voi veni nălucă
Cutreierând păduri şi văi
Prin ochii tăi!

Ti-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus priveşte luna
Când mângâind cerul cu mâna,
Trimite carul său cu stele
Şi dorul meu ascuns în ele...
De te trezeşti din somn buimac
Să-ţi fiu vedenie şi leac
Acum şi-n veac!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus îţi spune floarea

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (25 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poezie

E una - cu tunetu-n zarea vântoasă,
deschide fereastra şi intră în casă
Şi râde şi-ţi tremură-n gât
Şi bate din palme cu-alint.

Iar alta, la miezul nopţii născută
Îmi intră-n odaie de nimeni ştiută,
Din golul oglinzii priveşte
Cu-asprime ceva îmi vorbeşte.

Mai sunt şi de-acestea: în albă amiază
De parcă absentă aş fi de la masă
De foaia curată se-ating
Şi curg ca izvorul în crâng.

Şi încă: atunci când e taină în jur
Şi ea nici culoare nu e, nici contur -
Cristal de lumini sfârtecat
Pe care nu-l prinzi niciodat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Valeria Grosu
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sakuntala

Departe esti, frumoasa si preaiubita mea,
Si totusi ochii nostri tintind aceeasi stea,

La mii de ani lumină, ca-ntr-un adânc mister,
În fiecare noapte se întâlnesc pe cer...

Într-o clipită lanturi de depărtări străbat!
Pătrund prin continente cu vânt înviforat,

Oceane mai tăcute ca piatra miscă-ncet,
Solemne, transparente puhoaie de magnet...

Si azi îmi pare Calea Lactee un mister...
Iar înspumatul Gange a puhoit pe cer!

Si parcă niste umbre cu nalte cârji de lemn
Vin din adâncul noptii spre Gangele solemn:

Din muntii Himalaia, spre-un depărtat serai,
Sakuntala coboară în mohorât alai...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Unde eşti, Tu, mamă dragă?!
De nu vrei să ne vorbeşti,
Vei pleca-n curând în ceruri,
De-acolo să ne iubeşti.

Mi-ai dat viaţă, mi-ai pus nume,
Ai avut grijă de mine.
Sfaturi bune tu mi-ai dat,
Iar eu ţi-am făcut pe plac.

În tristeţea mea şi-n gând
Te am mamă... Stau şi plâng!
Mamă dragă, unde eşti?
Să spui la nepoţi poveşti...

Amândoi m-aţi condamnat,
Faceţi la nepoţi pe plac.
Nu mai sunt copilul vostru?!
Acum voi mă vedeţi monstru!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a răpit moartea

nu vă grăbiţi să mi-o aduceţi înapoi

sunt un trecător anonim
cu tălpile tăbăcite de vreme
umbra mi-e ca o pânză
pusă la uscat
cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când răpitorii
nici nu îşi spun pe nume şi
mereu sosesc mult prea devreme

azi am privirea unui condamnat
nici nu-mi amintesc că sunt viu
carnea îmi trosneşte pe os
par o pasăre decapitată de aripi
şi mă târăsc printre oameni
dar nu-i bai
ştiu că sunt un început de poveste
ce rescrie ceea ce am fost

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitafe

I

Când soarele apune, luceafărul luceşte
Puţin, şi steaua serii pe loc şi ea sfinţeşte.
În zi de sărbătoare, un soare luminos
A strălucit odată slăvitul al meu taică.
Sfinţit-a domnul zilii, şi-n orizon noptos
Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică.
Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios.

II

În dimineaţa vieţei, un nor de tânguire
S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrămare;
O purpură cernită a fost a mea-nfăşare,
Şi hrana, amar lapte la sân de văduvire.
Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea –
Aci zace nădejdea, şi stinsă e în ea

III

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!