chemarea lunii

soţie

Soţie

O respiraţie, ca un parfum într-o eternă briză;
S-alunge, şteargă gânduri negre, să dea zâmbet...
O santinelă, cum în mare-i pază la înec baliză,
În talaz neliniştit de doi, perpetuu-n unic umblet.

E mâna efilată, dată-n dar ca pe un fir de floare
-Mereu se-nmiresmând culori d-esenţe calde, dulci-
Trecută-n păr cu drag, topind rutinele-n candoare
Şi-ncolăcind fior strâns în scurte nopţi... vise prelungi.

Este-un străin de neam ce-a zis eternului odată
"Da!" S-a dat definitiv -uitând ce-a fost- cu tot ce e, ce are,
Jurându-se -ce-n lume tot dispare-ncet, încet- o devotată
La bine şi de-i rău, sau neştiut... şi chiar de doare, doare.

Dorinţelor fierbinţi e raza de răcoare din căuşul lunii,
E nesfârşită tare, se sfârşind de-amor fragilă cum o apă;
Se curge lângă tine imperceptibil... gheaţa înţelepciunii,
Că-i şi alb puf de nea să nască un surâs, sau lacrima sub pleoapă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sup trupul tău cald

Sub trupul tău cald simt cum mă pătrunzi până în suflet,
Acorduri de chitară se revarsă în mine din al tău cântec.
Leagănul tău mă face să acordez tot trupul,
Nu ieşi afară. Te rog, vino înăuntru!
Împinge notă cea mai clară în micul acord de chitară,
Împinge sensul notru-n doi, să ne iubim o viaţă amândoi.
Împinge notă de diafragmă în notele virgine,
Pe clape de pian dansează arcuşu-n mine.
Şi ce divină e durerea acordurilor dezacordate,
Buciumul zbate inima mea
Intrând cu totul pan' la ea.
Ce sentiment vinovat în al nevinovăţiei timp...
Eu nu am vrut, tu nu ai vrut, dar ne-am trezit iubind...
Iubind acorduri de chitară,
Iubind arcuşul de vioară,
Iubind leagănul tandru,
Iubindu-ne unul pe altul.
Tresar valuri adânci în marea mea din mine,
Atingerile mele te fac să uiţi de ţine.
Nu vreau un alt destin cu altcineva să împletesc,

[...] Citeşte tot

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa, mai presus de cuvinte

buzele Domnului sărutând fântânile părăsite,
Hugues de Payens.
pădurile arzând în credinţa iubirii,
Robert de Craon.
nisipul chemând corăbiile lumii noi,
Everarad des Barres.
muzica albastrului fragmentată în mii de boabe de rouă,
Bernard de Tremelay.
femeile neiubite tremurând la porţile mănăstirilor,
Andre de Montbard.
cetăţile în ruină strigând numele oştenilor dezertori,
Phillippe de Milly.
vrăjitoarele arse pe rug la lumina lunii,
Odo de St Amand.
nostalgia locurilor sfinte părăsite de binecuvântarea divină,
Arnold de Torroja.
coroana a trei regi sfărâmată în faţa statuilor de piatră,
Gerard de Ridefort.
şarpele nordic luat prizonier într-o seară blestemată de sfinţi,
Robert de Sable.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti vechi

Pentru amanţi,
ploaia e boala ce li se lasă pe piept;
o camaşă de cărbuni ce-i îmbracă
în obscenitatea cerului searbăd şi plat
a cărui muzică se aude doar în balţile
risipite printre tălpi, maşini, lacrimi şi trepte.
Pe ei îi amorţeşte sub felinare înguste,
cu obrajii reci împreunaţi, unul într-altul.
Paradele lor androgine se întind peste străzi
cu dansuri inocente de buze plouate,
adăpostite de streşinile caselor în care nu mai face nimeni dragoste.

Pentru ploaie,
boemii sunt vulturii ce i se hrănesc cu leşul
picurând, ce nu se răceşte niciodată
încălzit de pelerine groase sau umeri goi şi ascuţiţi.
Picioarele lor încurcate aleargă mereu la întâmplare
înghit lacomi apa îngerească, îşi uită umbrelele
în cafenele îngrăşate de fum şi polemici
băieţi speriaţi şi fete romantice o privesc pe fereastră

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Dancu (13 septembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadatul / Poezii legionare

Adeseori noaptea, cand linistea-i grea,
Eu tai cerceveaua cu secera lunii,
Cobor pe o sfoara subtire de stea
Si sar peste ziduri si fug ca nebunii.

Pe campuri pustii, prin parloage amare,
Pe unde tipenie de-om nu apare,
Prin trestia ploii, prin smarcul cel greu
Strabat departarile dorului meu.

Tresar speriat d'un hatis ce m'apuca,
De-un damb ce ranjeste, cu sange pe bot.
De stranii coclauri ma sterg - o naluca,
Si rauri umflate ma'nghit si ma scot.

Ma'mpiedic, ma prind ragalii de picioare
Si ramuri cu gheare m'apuca si ele.
Padurile astea sfarsi-se-vor oare?
Amarnic ma smulg din prinsorile grele

[...] Citeşte tot

poezie clasică de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna – flutur alb de vânt

Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.

În răsuflu' ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (10 aprilie 2009)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi fi poet...

Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.

Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.

Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.

Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.

Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.

Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.

Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.

Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.

Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.

Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!

poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă şi tăcere

Păstorii îngropară în pădurea despuiată soarele.
Un pescar trase
Luna cu năvodul lăţos din iazul îngheţat.

În albastrul cristal
Locuieşte palidul om, obrazul lipit de ale lui stele;
Sau capu-şi înclină în violetul somn.

Dar totuşi mişcă a păsării neagră aripă
Privitorul sfinţenia albastrelor flori,
Gândeşte apropiata linişte uitată, a stinşilor îngeri.

Iarăşi înnoptează fruntea-n lunatice pietre;
Un tânăr luminos
Apare Sora-n toamnă şi-n negru putregai.

Comentarii

Un text pictural-poetic, frapant chiar şi în celelalte texte picturale ale lui Trakl, cu numeroase aluzii mitologice şi literare.
Este prezentă "sfinţenia albastrelor flori" a romantismului, un "Un tânăr luminos" (figura eroului şi a mântuitorului), zborul păsării (cunoscut încă din vremea etruscilor, ca prezicător).

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Pan

I
PAN CĂTRE NIMFĂ

Cu strai de broască-n păr răsai din papură,
o undă
vrea să te cuprindă şi nisipuri prind să fiarbă.
Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă
îţi verşi mlădie trupul gol în iarbă.

Şi vâna de la tâmple îmi zvâcneşte
ca guşa unei leneşe şopârle
ce se prăjeşte-n soare,
mişcarea ta mi-adie murmur de izvoare.

Ca pânea caldă eu te-aş frânge,
mişcarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge.

Nisipuri prind să fiarbă.

Vară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!