capul de zimbru

Un vis

Iubesc cum încă om pe lume
N-a fost în stare să iubească.
Iubita mea e sfântă, mare,
Dar nu-i fiinţă pământească.

Iubesc o zeie exilată
Din cer, şi-n veci o voi iubi:
E libertatea. Dar, durere!
În vis numai o pot zări.

În versurile mele însă
Mi-apare falnica iubită.
Chiar astă-noapte-a fost cu mine
Într-o grădină înflorită.

Îngenunchind i-am spus iubirea-mi
Şi m-am plecat să rup o floare
Ca să i-o dau — o mică jertfă...
Atunci - cu spada sclipitoare -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Sandor Petofi, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Epuizat de trudă, grăbit mă duc în pat
Picioarele ostenite de mers să aibă odihnă
Însă apoi cu capul, la drum plec imediat,
Căci mintea e activă când trupul stă în tihnă.
Iar gândurile mele, de-aici din depărtare
Spre tine-ar vrea să vină într-un pelerinaj
Şi-mi ţin pleoapa deschisă, deşi atârnă tare,
Dar ele merg ca orbul în beznă, cu curaj.
Şi ochiul fanteziei, ce te-a găsit pe dată,
M-ajută să-ţi văd umbra, ce ca un giuvaer
Face ca noaptea neagră să fie luminată
Iar chipul ei în vârstă îl face tinerel.

Şi-astfel, ziua că merg, iar noaptea că gândesc
De grija mea şi-a ta eu pacea nu-mi găsesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată seara

Păşind pe-a vieţii cale, pe vechiul drumuşor,
Împins de-al vieţii zvâncnet, mergeam încetişor,
Şi rămânând pe gânduri, un dor încet şoptea –
La drumul de la gară copila te–aştepta.

Eu i-am sărit în braţe, lăsîndu-mă pe val,
Şi-am observat deodată că ceru-i de mangal.
Pe lume fericirea-şi găsea loc potrivit –
Pentru-al tău farmec la tine am venit.

Mi-am lăsat capul pe-al tău piept
Şi-atunci eu am ştiut că data viitoare-o aştept,
Lângă regina mea eu seara-am petrecut,
Dar clipele frumoase-ndată au trecut.

Şi revenit acasă, am adormit cu drag
Şi gândul meu în gîndul tău era pribeag,
Acum am să las pixul şi am să dorm uşor
Gândindu-mă în cuget la al-meu puişor.

poezie de Ion Rotari (9 mai 2009)
Adăugat de Ion Rotari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii bătrâni

Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restrişti,
Împovăraţi de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulţi, mai trişti.

Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aştepţi,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Şi parcă te imploră să-i accepţi.

Nu ştiu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.

În cuibul lor de ochi adânc sclipeşte,
Ca un reproş, un bob de hiacint,
Înfricoşat el tremură şi creşte
Fără speranţa vreunui cald alint.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă într-adevăr te străduieşti destul de mult să găseşti nod în papură fiecărei persoane din jurul tău, s-ar putea chiar să-i şi găseşti... spre toată surprinderea ta. Şi acum că ţi-am captat atenţia puţin, te provoc să faci ceva ce cred că a rămas uitat în prea multă teorie care se învârte în capul tău: aruncă de la 2 priviri în sus (una deja nu mai e destul) la propriul tău comportament şi la minunatele tale defecte nelipsite. Crezi că nu găseşti? Străduieşte-te puţin (ştim că eşti plin de calităţi) şi după gândeşte-te că oricine (serios, chiar oricine) este la fel de îndreptăţit să te judece. Parcă nu mai pare atât de amuzant să-i "bârfeşti" pe alţii, nu?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râseră fetele şi se veseliră, hihotind şi glumind între ele. Fata cea mică însă nu voia să se ducă. Cele mai mari nu o lăsară în pace, ci, cu voie, fără voie, o aduse şi pe dânsa lângă masă, şi cam cu îndoială întoarse şi ea foaia şi ceti: "Pe fata cea mică a acestui împărat are s-o ia de soţie un porc". Trăsnetul din cer de ar fi căzut, nu i-ar fi făcut mai mult rău ca ceea ce i-a făcut citirea acestor vorbe. P-aci, p-aci era să moară de mâhnire. Şi daca n-o ţineau surorile, îşi şi spărgea capul căzând. După ce se dezmetici din leşinul ce-i venise de inimă rea, începură s-o mângâie surorile.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lupta

–Hei, Sancho, adu-mi armura de vis
pentru ultima luptă,
deşi coasa acestei întunecate Dulcinei
sfărâmă şi stânca.
Noi însă, chiar fără nici o şansă,
ca nişte cavaleri ce se respectă,
n-am renunţat la nici-o înfruntare.

Chiar dacă eu nu pot fi învins,
tu să te ţii pe aproape cu o lumânare
şi s-o aprinzi
înainte de a-mi da ultima suflare.

Dacă o să ţi se pară
că am zburat cu Rocinanta
spre lună
să nu-ţi zici că nu e abună.

–Hei, Sancho, nu lăsa capul în jos
şi nu privi într-o parte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la Dumneavoastră şi la tot ce ar fi putut să se întâmple în noaptea de joi... dacă nu v-aţi fi împotrivit. V-am auzit suspinând şi plângând. Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd minţile. Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Totul a început de fapt cu fotografia, vreau să spun cu ochii Dumneavoastră. Aţi fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinaţie "perversă" pe care mi-o stârneşte trupul Dumneavoastră.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!