A fi pe drojdie (cu banii).

Prietenul omului

Când lucrurile-o iau razna şi-ţi ies aiurea toate,
Deşi nu faci economie la efort,
Când ceasul îţi bate-n viaţă mereu ora trei din noapte –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

Când cu banii eşti pe sponci şi n-ai de unde să-i obţii,
Şi tocmai ţi-a venit veste că roibul tău e mort,
Şi tot ce mai ai e doar un şir de datorii –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

Când stai rău cu sănătatea şi simţi că inima te doare,
Şi faţa ta-i palidă lămâie, ridată prea de tot,
Iar doctorii îţi spun că ai nevoie de-o schimbare –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

Când hrană ai de-azi pe mâine şi cămara-i goală,
Iar slănină-n tigaie nu-i şi doar în vis mănânci un antricot,
Când faci foamea şi maţele îţi plâng şi se răscoală –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

[...] Citeşte tot

poezie de Flann O'Brien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada preţului cu colţi de argint

Redactorii-şefi iubitori de cultură
Să-şi vândă revistele încă sperau,
Adânc detestând a spinării curbură,
Scriau, corectau, tipăreau şi ziceau:

- Veniţi să citiţi la chioşc de ziare
Articole, versuri, umor, ca şi proză,
Ce zilnic susţin un tiraj ce nu-i mare,
Dar face să fie viaţa mai roză...

- Dar costă o groază, spunea difuzarea
Şi banii sunt rari prin cultură pe-aici,
Mai bine (la alţii aşa creşte vânzarea!)
Tipărim porcărele şi goale pisici.

Redactorii, însă, sperau cu oftatul
C-o să investească-n cultură şi statul.

- Priviţi cum înghite pământ ca şi cer,
E preţul uriaş în bancnotele noi,

[...] Citeşte tot

parodie de Corneliu Vasile din Epigrame şi alte versuri umoristice, după Ştefan Augustin Doinaş (septembrie 1996)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a schimbat lumea

Nu înţeleg de ce în juru-mi toate s-au schimbat,
Tot ce înainte era rotund perfect, acuma e pătrat,
Natura-a luat–o razna, nu ştii cum să te–mbraci,
Zăpada–i mult mai rece, şi oamenii–s săraci.

Ziua–i acum mai scurtă, banii nu–ţi sunt destui,
Să te descarci de ofuri, demult nu mai ai cui,
Lumea e mai grăbită, nu–i mai ajunge vremea,
Iubirea de aproape s–a dus, lăsând în loc asprimea.

Viaţa devine tot mai grea, cu fiecare zi ce trece,
Şi sufletul din oameni acum, este nepăsător şi rece.
A dispărut din lumea noastră lucruri precum copilăria,
Contemporanii habar nu au ce înseamnă prietenia.

Floarea nu mai miroase, aşa cum mirosea odată,
S–a defrişat pădurea, apa din râuri nu–i curată,
Tot ce era-nainte dulce, astăzi e acru sau amar,
Şi viaţa noastră s–a transformat într– un coşmar.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea este vibraţia dragostei în sufletul oamenilor, această dragoste ce poate să se amplifice printr-un exerciţiu susţinut. Pacea este calea înţelegerii, a încrederii, calea unei prietenii sincere între popoare, este condiţia fericirii pe pământ. Viaţa poate să înflorească atunci când există o pace durabilă. Trebuie să luptăm pentru menţinerea păcii pe Planeta albastră, pentru a oferi tinerei generaţii şansa de a-şi trăi viaţa în plenitudinea tinereţii, de a-şi afirma personalitatea, de a-şi dărui întregul lor potenţial fizic şi intelectual pentru progresul umanităţii, pentru bunăstarea societăţii. Pentru orice stare conflictuală trebuie găsite una sau mai multe soluţii pacifiste şi de fiecare dată când există, trebuie folosită calea tratativelor, pentru a le rezolva. Pacea favorizează dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii, cea care poate să găsească o cale eficace a unei comunicări favorabile între oameni. Idealul păcii este viaţa prosperă, căci astfel banii nu mai sunt dirijaţi pentru a produce moarte, distrugere, mizerie, ci pentru a face să înflorească floarea vieţii. Pacea oferă energia creatoare care poate construi o lume, pacea aduce fericirea, acea fericire care vine să îmbogăţească viaţa noastră, această fericire atât de dorită pe pământ. Pacea este şansa unei munci care poate înnobila omul, care determină progresul tehnic şi cultural. Pacea este înţelegerea, armonia dintre oameni, viaţă fericită pe pământ, fără atrocităţile războiului.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Dom' director, mă scuzaţi...
Traian: Spune, Nis!
Nistor: Nu înţeleg, cum să fim plătiţi, dacă nu vom mai fi aici?
Traian: Măi, tu unde lucrezi?!
Nistor: În Institut, normal.
Traian: De cât timp?
Nistor: Aproximativ patru ani, dom' director...
Traian: De câte concedii ai beneficiat până acum?
Nistor: Păi, de nici unul... Pentru că, în primul an eram de abia la începutul activităţii, iar după aceea s-a ivit problema construcţiei navei "Pacifis"; n-am avut când...
Traian: Ţi-ai primit salariul pe luna trecută, mai?
Nistor: Încă nu...
Traian: Pe 27 iunie veţi pleca în misiune. În interesul cui sau cine organizează această misiune?
Nistor: Institutul, cred...
Traian: Nu crezi, ci sigur, doar sigla Institutului nostru se află pe uniformele voastre. Deci, tot angajaţii noştri vă puteţi considera şi e normal să fiţi plătiţi în continuare, în următorii ani, chiar dacă nu veţi fi aici.
Nistor: Poate, dar în misiune nu ne-ar trebui bani la noi; ce-am putea face cu ei?!
Traian: Din bancnote: avioane, vaporaşe, bărcuţe şi alte figurine, să vă jucaţi cu ele prin navă. Iar cu monedele, puteţi juca alba-neagra, barbut, sau altceva... Nu, sigur că nu veţi primi salariile la voi, nici n-am avea cum să vă livrăm banii lunar la bordul navei şi după cum ai remarcat, nici n-aţi avea nevoie de bani în misiune. Tocmai despre asta trebuie să discutăm aici, în această şedinţă, despre modalitatea în care se vor efectua plăţile şi către cine; asta trebuie să stabilim.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine banii sună într-un singur fel: libertate.

citat clasic din Coco Chanel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mai de preţ ca viaţa;
Onoarea-i mai de preţ ca banii;
Dar mai de preţ ca amândouă
Este cuvântul ce ţi-ai dat.

catren de Edmund Spencer din Regina zânelor (1596)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Le vindeam angro. Negustorii îţi dădeau banii după vreo 2-3 zile. Era o ruşine să te duci să-ţi vinzi singur marfa. Mergeam pe jos cu câte 200 de buchete de crizanteme.

citat clasic din Maria Tănase
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Copilăria mea-i doar amintirea unei curţi din Sevilia
şi o grădină unde rodeşte lămâiul sub lumină fierbinte.
Tinereţea mea, douăzeci de ani în pământurile din Castilia,
viaţa mea, câteva lucruri de care nu vreau să-mi aduc aminte.

Nici un Maniara seducător şi nici un Bradomin, vreodată
n-am fost – voi îmi cunoaşteţi îmbrăcămintea deloc arătoasă.
Dar Cupidon din arcu-i mi-a slobozit săgeată
şi am iubit atâta cât să iubim ne lasă.

Arde în sângele din venele mele flacăra iacobină,
dar versul meu îşi are izvorul clar din pământ;
şi, mai mult ca oricare supus sub obicei şi doctrină,
sunt bun, în sensul cel mai bun din cuvânt.

Ador frumuseţea şi, după cum cere moderna estetică,
am tăiat bătrânii trandafiri din grădina lui Ronsard;
dar nu iubesc tunsoarea din actuala cosmetică
şi nu-s, precum sunt alţii, o pasăre-cobzar.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

Îi văd, sunt tot aşa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile şi cu feţele supte,
Le sunt mâinile tot aşa aspre şi dure,
Privirile, tot oţel din tăiş de secure.
Cu ochii adânci şi lucioşi ca nişte băncuţe,
Aduc la oraş dimineţele în căruţe.
Beau ţuică prin cârciumi şi vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete şi hambare,
Li se umezesc ochii şi ascultă duşi
Când îşi taie ţiganul sufletul în arcuş.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor trişti şi adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Şi-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt şi eu tot ca voi, tot ţăran!
Dar glasul meu se topeşte, e de ceară...
Seara ţăranii pleacă, cu oraşul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în ţigănie,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Virgil Carianopol din Carte pentru domniţe (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!