cultura e ceea ce

Frică

Nu de moarte, ci
De metamorfoză
- a accepta lepădarea de sine
Ca apa pe care o laşi să curgă
Şi ia forma a ceea ce o conţine
Şi se scurge – şi-o absoarbe pământul
Şi e şi nu mai e – fără să sufere, poate
Şi totuşi nu se va pierde.
Molcom, temerar
Orice lucru atinge
Pentru o clipă
Culmea desăvârşirii
După care dă pe-afară
Aşa cum apa dintr-un vas
Nu-ndură preaplinul.

poezie de Donatella Bisutti, traducere de Geo Vasile
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

[...] Citeşte tot

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţând de la istorie

Am învăţat de la Marx şi de la Lenin:
Să stăm în ordine unii lângă alţii
Şi că există-o singură mărime pentru toţi pantofii.
Am repetat, desigur, conştiincioşi erorile lor.

În spiritul egalităţii, toţi facem greşeli.
Răul devine permanent în absenţa corectării.
Nu suntem oare cunoscuţi
Prin ceea ce facem, desfacem şi iarăşi facem?

poezie de Reesom Haile, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor – 2 (din seria „Mistic”)

Mirării nu-i mai ajunge căuşul cuvântului
aruncă mâna mea trecând-o prin lemn, piatră
vânt
diforme la început, aparent diforme
Arlechinul din trupul meu contorsionat
nu mai rabdă
iese prin mână… îşi caută altă locuire
în animale şi păsări şi… ierbi ce va să vină
s-a dus
După toate acestea, singur
ca-n ziua dinaintea naşterii
pântecul rugăciunii s-a împlinit… vin
vin spre mine suliţe aprinse, dălţi şi
câte ale necunoscute unelte
La săvârşirea lucrului ceea ce văd –
văd?!
îmi pare deşi a părea n-am învăţat încă
– mirare… ou?!
noul, ajunsul se înfoaie, plesneşte şi
flutură cu repeziciune în sus

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănindu-te

Eşti sărbătoarea mea de a te căuta
Eşti infernul meu de a mi te revela,
Eşti păcatul meu de a te ierta,
Eşti existenţa mea de a mă ucide.

Eşti spre a nu-mi fi decât în alte vieţi,
Nu eşti întru a-mi fi cu adevărat,
Te creez din ceea ce vei fi,
Te rănesc prin eternitatea noastră...

poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fertilizare in vitro

să înlocuieşti iubirea pierdută cu poezia
să încerci să găseşti fericirea pe Google
şi pe tine însuţi persistând în vicii
să te droghezi cu singurătate şi metafore
fără să poţi uita totul
şi să ştii ceea ce încă nu ai cunoscut

oare nu sunt toate acestea
o încercare disperată de salvare
a fericirii pure
de fertilizare a luminii
într-un abis?

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De primăvară şi de toamnă

De toamnă şi de primăvară mi-este frică.
Nu pentru mine. Pentru voi.
Atunci, deodată, te poţi transforma în rândunică
sau într-un tremurător trifoi.

Atunci se răreşte pânza a ceea ce ne ţinea
împreună pe noi toţi, chiar necunoscuţi,
şi prin ea zărim o pleopă sau o stea,
o silabă tremurătoare de la cei deveniţi muţi.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat cu sine vântul...

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.

Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte...
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.

poezie celebră de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora, traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule nu-s doar umbrela ta

Dragă Kitty nenorocirea te găseşte
şi fără să te cunoască Şi ca orice oas
pete nepoftit profită de tot ceea ce ai
Bune sau rele îţi suge şi ultima pică
tură de energie Nu te-ntreabă dacă-ţi
convine sau nu
Te urmăreşte mai ceva ca umbra
N-ai ce face
Dă-i sarea şi pâinea
acestei zile

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (13 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începătorul

Strâmbă-te în faţa poeziei
Cu oase aruncă
Cu bucăţi de cer deraiat
Scoate limba în fata ei
scrie cu pieptul o fiertură de respiraţie
pune mâna pe rimele ei aspre
şi te înseamnă ca pe o vacă
în cicatricea laptelui
Strigă!
Sari într-o literă!
Zbiară după ceea ce eşti
şi trăieşte cu poezia aia în burtă
să o naşti
să o ucizi
şi citind-o...
să te iubeşti!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!