+timpul +de +c.d.zeletin

Încremenire

Prea multă lâncezeală!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii
Au rămas vraişte toate ferestrele,
încât, tiptil-ltiptil, poţi umbla desculţ prin visurile fiecăruia.
Atât de multă apatie
atât de mult spaţiu rămas gol,
de crezi că totu-i un deşert
în care nu mai ai repere,
în care şi ecoul doarme dus.
Şi-a rătăcit şi luna felinarul
şi-orbecăie după el
prin nisipuri mişcătoare.
În noaptea adâncă
au uitat cocoşii să cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
îşi rupe timpul hainele de disperare...

Visez o ploaie rece, pură,
care scutrcircuitează greaua lîncezeală
şi-aprinde fitilul altădată viu al zilei.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - IV. Portretul

Se mistuie în Moarte şi-n Durere
Văpaia care-n noi a strălucit...
Din ochii care-odată mi-au zâmbit,
Din gura ta, balsam de mângâiere,

Din revărsarea vie a luminii,
Din farmecul tău în care mă scăldam
Ce-a mai rămas iubirii? Ce mai am?
Un palid chip, nelămurite linii,

Pe care Timpul, gâde-al tineţii,
Îl şterge cu aripile-i haine,
În umbră-alunecându-l, ca pe mine.

- Dar, ucigaş al Artei şi al Vieţii,
Din gândul meu n-ai să mi-o smulgi pe Ea
O, desfătarea, nemurirea mea!

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis Clamavi

Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori şi-afurisite;

Cad, şase luni, din soare sleite raze sure,
Şi, şase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o ţară decât ţărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăţi, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!

Mai groaznic chin nu ştie sărmana omenire
Decât cruzimea rece din îngheţatul soare
Şi noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;

Râvnesc la soarta vitei ticăloşite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deşire!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul neantului

Trist spirit, altădată avid de luptă dreaptă,
Speranţa, ce cu pinteni te-nsufleţea în joc,
Te-a părăsit; te culcă, te culcă deci pe loc!
Biet armăsar, de-obstacol copita ţi-este spartă.

Taci inimă şi uită, smereşte-te şi iartă.

Spirit învins, năuc, borfaş bătrân, deloc
Amorul nu te-mbie, disputa e deşartă;
Adio deci suspine şi cântece de harfă
O inimă haină plăcerea-aruncă-n foc.

A primăverii vrajă s-a dus ca un noroc.

Şi timpul mi se scurge ca din clepsidra spartă,
Cum troieneşte neaua un corp prins de soroc,
Mă-nalţ şi văd pământul rotund pe la mijloc,
Iar adăpost nu caut, rămân bătut de soartă.

Troienilor, mă duceţi în prăbuşirea-naltă?

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lyman King

Ai putea crede, trecătorule, că Destinul
E o capcană din afara ta,
În jurul căreia tu umbli în siguranţă,
Folosindu-te de previziune şi de înţelepciune.
De aceea eşti plin de convingeri urmărind vieţile altor oameni,
Ca unul care, în maniera lui Dumnezeu,
Se apleacă deasupra muşuroiului de furnici
Şi vede cum pot fi evitate dificultăţile.

Dar să trecem la viaţă:

Cu timpul vei observa cum Destinul se apropie de tine
Sub forma propriei tale imagini din oglindă;
Sau tu vei sta singur lângă soba ta
Şi deodată pe scaunul de lângă tine se va aşeza un oaspete,
Iar tu îl vei recunoaşte pe-acel oaspete
Şi vei citi mesajul adevărului în ochii lui.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, Epitaf (2020), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am visat bătrân

M-am visat bătrân: decrepit, cu membre şubrede,
Prăbuşit în floarea vârstei când, iubit de prieteni şi colegi
Aveam supleţea unei pisici şi lumea era verde –
Înainte ca timpul să-mi fi scuturat frunzele de pe crengi.

Înţelepciunea mea, coaptă-n ruina trupului, a aflat aşadar
Că a primit o acră recompensă pentru tot ce a pierdut
Într-un schimb necinstit: de vreme ce ea nu are habar
De-Apocalipsă sau de Sfântul Duh, odată îngropată-n lut.

Am plâns pentru tinereţea mea şi-al viselor epuizat parfum,
Pentru frumoasele femei moarte, cândva flori de nenufar,
Lângă care-am dormit de-atâtea ori: fără a-mi aminti cum
Am plâns în tinereţe, am plâns amar.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
dulăii neuitării legaţi de gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul nici nu ştie
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.

Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Tăcerea se destramă şi-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mă trage pe linie moartă

Ce fiară mi-a prins uşa casei în cuie?!
Ferestre se zbat astupate de scânduri.
Ce monstru, hăţiţuri de iederi îmi suie,
Pe prispă, pe ziduri, pe stâlpi, rânduri-rânduri.

Ce vuiet se-aude venind dinspre boltă?!
Nechează toţi caii scapaţi din căpestre,
Cu frâiele rupte, cuprinşi de revoltă,
Bătând cu copita la mine-n ferestre.

Deschideţi fereastra, mai scoateţi din cuie!
O haită de cerberi voraci stau în poartă.
Tăiaţi din fuioare de iederi silhuie,
Că timpul mă trage pe linie moartă!

Mi-e viaţa coşmar şi-s închisă de vie.
Încerc ca prin vis să ajung pân' la uşă,
Dar zborul mi-e frânt, n-ar sfida o stihie
Şi-n vatra vieţii mai e doar cenuşă.

poezie de Mihaela Banu (18 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce era sigur, de asemenea, era faptul că Phileas Fogg nu părăsise Londra de ani îndelungaţi. Cei care aveau cinstea să-l cunoască mai de aproape atestau că niciodată nu fusese văzut urmând alt drum decât cel străbătut de acasă la club. Îşi petrecea timpul citind ziarele şi jucând whist. La acest joc mocnit, aşa de potrivit firii sale, câştiga deseori, dar câştigurile nu intrau niciodată în buzunarul său, ci figurau în bugetul repartizat de el operelor de ajutorare. De altfel, trebuie spus, domnul Fogg juca numai de dragul jocului, iar nu ca să câştige. Jocul era pentru el o luptă, dar o luptă fără mişcare, fără deplasare, fără de oboseală şi aceasta se potrivea felului său de a fi.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!