+fata +cu +ie

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu şosete de diamant

zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

sub bluza de fildeş
sub sânul ce-ntinde-şi
boticuri rotunde de diamant
ea are cosiţe
legate cu liţe
şi coastele ei sunt cu totul de diamant.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu din Poeme de amor (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâhniri

E trist diaconul Iakint
Si temerile lui nu mint.
Fur si talhar intru Hristos,
El printre frati trecu sfiios.
Trupu-i balan de osandit,
Cu pravila s-a razvratit
Si, facand cruci, batand matanii
Se simte starv intre jiganii.
Toti sfintii zugraviti in tinda
Cu acuarela suferinda,
Ai cinului monahicesc,
Scrutandu-l, il dispretuiesc.
Caci pe cand schivnicii cu totii
Se pedepsesc amar, ca hotii,
Cu post uscat si ascultare,
Jertfind in Saptamana Mare,
La el, aznoapte, in chilie,
A-ntarziat o fata vie,
Cu sanii tari, cu coapsa fina
De alauta florentina.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Coroana pe creştet în veci se-mpleteşte,
În ochii-ţi, seninul cel mai împăcat;
Zâmbetul în buze-ţi vesel străluceşte,
Inima e-n chipu-ţi cel nevinovat.
Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă,
Peste ele falnic, făr-a şti, priveşti.
Dulce ca blândeţea, şi blândeţe altă
Tu nu ştii, copilă, că împărăţeşti!

Sânul tău uşure şi blând înveleşte
lnima-ţi, altarul d-un ceresc amor;
Focul lui sub dânsul arde, colcăieşte
Unde, unde-l umflă suspinul în dor.

Ca luna de noapte, ca dânsa de lină,
Frumoasă ca viaţa celui fericit,
Veselă ca ziua de mai prea senină,
Edenul în pieptu-ţi e însânuit!

Zâmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotografia în formă de inimă

când m-am privit ultima oară
lipsea ceva din mine
sub cicatricea aceea
rămasă acolo
de ceva vreme
simt furnicături
ultimul război pe care
l-am purtat cu mine însumi
a fost în primăvara în care
mama îşi rătăcise umbra între
malurile Crişului Repede
dacă mă întrebaţi ce căuta acolo
o să vă spun:
îşi căuta pruncii
zi de zi în calendarul lipit
sub fotografia familiei
îşi nota zilele în care poştaşul
uita să-i aducă veşti
în cele din urmă a crezut de cuviinţă
să încuie poarta şi să urce

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solicitantul

Mai întâi, ce fel de persoană eşti?
Porţi cumva
Ochi de sticlă, dinţi falşi sau cârjă,
Proteză la braţ sau un cârlig,
Sâni sau puţă de cauciuc,

Croieli ca să ascunzi ceva ce-ţi lipseşte? Nu, nu? Atunci
Cum putem noi să-ţi dăruim un lucru?
Nu mai plânge.
Deschide mâna.
Goală? Goală. Aici este o mână

Care poate fi umplută, doritoare
Să-aducă ceşti cu ceai şi să-îndepărteze durerile de cap,
Să facă orice doreşti.
Vrei să te căsătoreşti cu ea?
Ai şi garanţia

Că-ţi va-închide ochii la final
Şi va dizolva suferinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Sylvia Plath,1932-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinarul

Neadormit veghează felinarul,
În taina nopţii osândit să vadă,
Tovarăş are colţul vechi de stradă,
Singurătăţii sfetnic — trotuarul.
El vede-a vieţii nesfârşită pradă,
Asfaltu-i spune patima ş-amarul,
În faţa lui îşi plimbă-ntreg calvarul
Întunecata veacului baladă...
În tremur lin lumina i se frânge,
Clipind încet cu licărire rară,
Îţi pare-un ochi îndurerat ce plânge.
Şi parc-aud oftarea lui sihastră:
"De ce m-aprindeţi fiecare sară,
Să luminez nenorocirea voastră?..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!