Toate rezultatele despre trup, pagina 4
De Crăciun
De Crăciun vom fi noi,
suflet, trup, zăpezi moi;
diafane priviri îmi vei da din prelingeri
și-n plutirea fragilă, albul zbor printre îngeri!
De Crăciun vom fi doi,
suflet, trup într-un noi;
pulsul inimii tale îmi va fi Dumnezeu,
de Crăciun de-i vestire, mă voi naște și eu!
poezie de Aurel Petre (25 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
O trup svâcnind în ștreang, străpuns de gloanțe
O trup svâcnind în ștreang, străpuns de gloanțe
Pe care preoți slujba n-au citit.
Pe-aici s-au stins mucenicești speranțe
Ce n-au ajuns cu ruga la sfârșit...
Ci, "tatăl nostru care ești în ceruri"...
Pădure, tu la capul lor le-ai spus
Când ramul tău ți-l sugrumară geruri
Cu chiciura zăpezilor de sus.
Pe-aicea ieri se stinse floarea țării
Și astăzi trup din trupul țării crești
Cu veșnică speranța primăverii,
Pădure, tu, din satul Tâncăbești
Pe-aicea cot la cot legați cu funii
Urcară Criști pe Dealul Căpățânii!
sonet de Ion Țolescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sară așchii din trup
... noapte de gură flămândă
ce mușcă din cremene
și scurmă cu unghia drumul
până la gând
ascute lumina silabei
ridicând în picioare cuvintele
și-n marea tangare
sară așchii din trup
să-mi pară de-aici
că-i atât de frumosă și verde
cenușa-mi...
poezie de Maria Podari
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Aegypto
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.
Am privit la Doamna Vieții,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.
Verde și cenușiu îi e straiul
Dus de vânt.
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.
Manus animam pinxit,
Condeiul meu în mână-l am
Să scriu cuvântul nimerit...
Iar glasu-mi nalțe cuvântul neprihanei!
Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi?
[...] Citește tot
poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Metamorfoze de crin
toate conceptele antichității se rup
spiritul veacului îmi umblă prin trup
prin trup și prin sânge
îngerul plânge
el pretinde, tu întinzi mâna, eu cer
în fiecare zi din ce în ce mai puțin
metamorfoze de fier
metamorfoze de crin
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trup de fum
Dintr-o pânză străvezie
De păianjen vreau să-ți fac
Un aerian hamac,
Plutitoare să te ție
Între vârfuri de copac.
Somn în leagăn să-ți prelingă
Greierușii câmpenești,
Praf de lună să te ningă,
Mâna mea să nu te-atingă
Să nu mi-te veștejești.
Către tine doar să suie
Gândul vis și gândul viu,
Trup de fum trandafiriu,
Între ce e și ce nu e
Că te am atât să știu.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Partea rea a medicinei e că oamenii se ocupă de trup mai mult decât de suflet. Viața e rânduită astfel încât pier milioane de tineri puternici, sănătoși, copii, piere viața însăși, în timp ce sunt tratați cei bătrâni, inutili, răi. Și mai ales îi învață pe oameni, chiar și pe cei din popor, să se ocupe mai mult de trup decât de suflet.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem în șoaptă
Departe sunt de tine,
de sufletu-ți boem,
am să-ți citesc la noapte
un altfel de poem,
un vers de suflet
cu rimă de rubine
și-ai să mă chemi
în șoapte,
vino,
flămândă sunt de tine,
și voi veni,
trup lângă trup,
vremelnic,
vom zămisli
în miez de noapte
poemul nostru
de iubire fără moarte.
poezie de Ion Țoanță din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia Mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trup sfânt
Presiune de nestăpânit,
Nu scrie, nu scrie, nu scrie,
Lasă-i pe alții și lasă
Timpul să se-nvijelie.
Doamne, ce liniște-n jur,
Morții clipesc doar din frunze,
Din razele lunii pe cer,
În geamătul lumii lehuze.
Poeții nu scriu, mor mereu,
Respiră-n cuvinte-implozie,
Ei știu, Paradisu-i al lor,
Trup sfânt, nectar și ambrozie.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranța și propriul trup
Uneori totul este fără rost
Și toți trădează,
Necătând cât de buni am fost,
Ziua este fără de amiază.
Uneori toate se rup:
Și speranța, și propriul trup...
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!