trafic

Străin de codru

Nu pot să cânt pe codrul
Ce n-am simţit aproape,
Vecin de unde am zborul...
Un pâlc de două ape.

... Şi l-am copilărit
În veşnice urcuşuri
Pe Ciobul povârnit...
M-am dat pe derdeluşuri!...

N-am fost atras de munte
-Mereu semeţ, jilav-
Nu-l vreau, tâmple cărunte,
Îmi dă suflet bulhav!

Nu-mi place abruptă pantă,
Nici să miros răşina,
Nu zbor în parapantă;
Urăsc de nu-i lumina!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunul Crăciunului

... sau despre frumuseţea pierdută a copilăriei

Oraşul e în prag de sărbătoare
Din cer curg fulgi pufoşi şi diafani
La o fereastră stau privind în zare
Un tată cu fiica lui ca de cinci ani

Doar oameni trişti tatăl zăreşte
Decorul e întunecat, posomorât
Un beţivan sinistru tot răcneşte
Iar un nebun e groaznic de urât

Miroase sumbru a noxe şi canal
Sălbatic claxonează un descreierat
Maşini blocate, trafic infernal
Iar doi golani chiar s-au încăierat

Ce oameni veseli! E fermecător!
Pare-a gândi fetiţa. Ce sublim!
Beţivu-i pare un colindător

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Mihalcea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imoralitatea premierului plagiator Victor Ponta şi a stafului PSD-ului faţă de Klaus Iohannis, contracandidatul lui Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014, pe care acum câţiva ani ni l-au propus ca prim-ministru (pamflet)

Acum cinci ani îl lăudaţi
Şi toţi, cu toţii îl stimaţi;
Spuneaţi că-i bun de premier
Şi că-i un mare caracter.

Atuncea nu vă deranja
Că este molcom, că gândea,
Iar cu doar ceva luni în urmă
Voi l-aţi dorit ministru-n turmă.

Acuma, voi, fi'nţe haine,
Ne spuneţi fără de ruşine,
Că nu-i bărbat, că nu-i de soi.
El nu e bădăran ca voi

Şi nu o ţine-ntr-un scandal
Ca voi, în scop electoral.
Vă-ntreceţi în mistificare
Şi spuneţi cu neruşinare

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire, Alegeri, alegători şi aleşi (14 noiembrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesă de teatru

Azi beau apă de izvoare, etichetă pe o sticlă,
Traversez doar pe la colţuri, cu atenţie şi frică,
Număr firele de iarbă, dar le număr prin peluze,
Şi tocesc pantofi de plastic prin oraşe prea confuze.

Stau la stopuri şi în trafic, om modern, tehnologie,
Câştig timp, însă pierd viaţă, nu prea ştiu ce va să fie
Amăgesc simţiri cu droguri digitale, retuşate,
Însă uit ce mai contează pentru suflet... din păcate.

Exist doar pe dinafară, în interior mă doare,
Parcă nici nu îmi mai pasă unde merg şi de ce oare,
Am pierdut, precum mulţi alţii, bruma de luciditate
Acceptând cumva ca ceilalţi să mă mâne de la spate.

Ce-i mai trist... totul îmi pare prea firesc şi las să fie,
Însă este, din păcate, o ascunsă tragedie
Cu actori... şi eu sunt unul, prinşi în roluri permanente,
Care joacă ce scriu alţii... cu privirile absente.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moshi_moshi

.. mă auzi?
începe el trăgând de volan
cât să nu calce o oaie cu accent celtic sau
vreun arici cu ideaţii suicide
te aud şoptesc eu -
o frunză lipită temporar de parbriz
expirăm îndelung şi ne ţinem puţin de mână
până trece ţipătul unei ambulanţe
în care funcţiile vitale sunt
două paralele la care
evoluează un suflet anonim

ce faci baby?
îmi alung o şuviţă de păr de pe frunte
am emoţii şi el habar nu are
evit un biciclist şi cuvintele mari
îi ascult vocea călcând prin mine cu
dosarele zilei sub braţ
amestec de adrenalină cu zaţ

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţia nu are vârf, tovarăşi

ar fi bine să lăsaţi bălăngăneala asta imposibilă
de-a lungul şi de-a latul istoriei
ce dracu nu aţi mai jucat lapte gros niciodată
săriţi cât mai aproape de veriga slabă
puneţi presiune pe poeţi
nu-i mai lăsaţi să umble singuri ziua
daţi-le câte o muză sub acoperire
să le ştie sărutul
să le măsoare visele dimineaţa
altfel să nu vă miraţi că vor ieşi din transă
şi vor mai face o revoluţie

democraţia nu e niciodată scuzabilă
cum să vă fac să nu vă mai cereţi inutil scuze
loviţi cu realitatea crudă în fiecare vis
impozitaţi infinit tăcerile poeţilor
ele nu fac altceva decât să caute un dictator
acel gen de tiran al bunului simţ
al frumosului
al iubirii

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ho! Ho! Ho! De Noul An

Nu mai zicem azi: Aho!
Super cool e: Ho! Ho! Ho!
Aşadar copii şi fraţi,
Prin pieţe v-adunaţi,
Gură-cască pe beton,
Să faceţi Revelion,
... ori pe la cabane-n munţi
Oarecâţi-va, nu prea mulţi,
Iar voi, cei obişnuiţi,
Râdeţi! Beţi şi vă iubiţi,
Cu delicii ori posmagi,
Dar alături de cei dragi.

Ho! Ho! Ho! Şi la mulţi ani!
Dragi boieri şi dragi ţărani,
Boieri mari şi boieri mici,
Care-aţi mai rămas pe-aici,
Pentru toţi de pe Pământ,
Truditori întru cuvânt,
Daţi-mi voie să vă ur...

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte uşi

La o uşă cu păcate
(cum sunt toate...)
a bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
într-un somn adânc şi greu.
Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând şi mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul "victimei"

Cu siguranţă că există cel puţin un moment în viaţa ta în care ai adoptat, în mod conştient sau mai puţin conştient, poziţia de victimă. Şi nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.

E firesc, e natural, e omenesc.

Poziţia de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipeşte cineva. Dacă o consumi în cantităţi îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar şi dependenţă. O guşti o dată, o guşti de două ori, şi înainte să-ţi dai seama, nu îţi mai poţi imagina viaţa fără ea.

Poziţia de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei maşini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc şi te-ar întreba: "De ce te comporţi aşa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persişti în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocenţă: "Dar ce, cu ce am greşit?".

Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greşit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.

Doar în moment, doar în Prezent, ţi se relevă cu claritate, că tu eşti atât personajul principal, cât şi scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îţi stau pe umăr îngeri sau draci.

Să revenim însă puţin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Ştiu prea bine cum se simte, să crezi că eşti victima unei conspiraţii, a unui complot. Părinţii par că nu te înţeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viaţă pare că nu se gândeşte de loc la tine, maşinile din trafic par să ţi se-aşeze dinadins în cale, cafeaua pare să îţi sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îţi fure ţie somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul şi toţi pare că îţi sunt împotrivă. Şi e atât de dulce-acrişor. E ca o plapumă în care te cocoloşeşti, e micul tău colţisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înţelege, şi toţi îţi vor răul, atunci înseamnă că eşti singur/ă. Iar când crezi că eşti singur/ă, soarele radiant al prezenţei tale, se reduce la o lumânare, şi o uşoară somnolenţă atunci apare.

Cunoşti momentul? Exact atunci când eşti pe cale să adormi, şi rămâi parcă suspendat/ă în aer, agăţat/ă de un fir invizibil, poziţie ce îţi dă senzaţia că pluteşti. Îl ştii, nu-i aşa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne aşa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.

Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Şi ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, şi îţi inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulţumiri a intrat la apă, iar frigul îţi face degetele să tresară.

Atunci, îţi pare rău. Regreţi minciuna. Tu şi victima încetaţi a mai fi una. Ce prostie, a vieţii ironie, să îţi laşi calmul furat de frenezie şi să uiţi de poezie.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!