Toate rezultatele despre tiganca, pagina 4
Scăldătoarea unei cucoane românce
Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă,
Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal;
Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină,
Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal;
Și o fecioară franceză învelește cu sfială
Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir,
Și o româncă fecioară picioarele ei le spală
Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir;
Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare,
Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori,
În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare,
Și privind a sale grații se zâmbește uneori...
Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence,
În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri;
Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece
Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alfred de Vigny (1834), traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise
Vise și iar vise terestre,
pornite din viață terestră,
așezate-n suflete și-n gând,
deșarte vise și iar vise
care se contopesc cu realitatea
și se transformă-n viață terestră,
pe stradă curge sânge din Pământ,
din suflete ucise fărʼ de milă
de oameni din vise, ucise vise neîmplinite,
vise, vise ce se cumpără la taraba din colț,
când o țigancă îți ghicește-n ghioc,
o altă visează la o ceașcă de cafea
pe care o întoarce ca să viseze visul,
o altă ghicitoare descântă,
ucide ca să împlinească visul,
vise, vise furate și trăite-n deșertăciune
de suflet amar ce varsă flăcări pe nări
precum balaurul cu șapte capete
care se visează stăpânul lumii,
visul i s-a întrerupt în flăcări
[...] Citește tot
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țiganca
Miroase a pustiu și a cenușă
Jurând credință lunii, trece șatra,
Tot de la lună aprinzându-și vatra,
Șerpoaică aurie jucăușă.
Pe câmpurile unduind mătase,
Pasc murgii suri demult neodihniți,
Cu boarea libertății dăruiți,
Pe drumuri de rugină și de oase.
Crâmpei furat din flori și curcubeie
Dansează țigăncușa ca un pește,
Se răstignesc pe negre cozi, hoțește,
Bănuți cuminți în plete de femeie.
Cu degetele triste răscolind
Prin jaru-n care-i se răsfrânge chipul,
Cu incantații mai gonește lupul
De prin păduri, miresme adumbrind.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luară, deci, pasărea și o tăiaseră, o fierseră și o duse împărătesei; iară ea, după ce se prefăcu că se însănătoșește, începu a se găti de cununie. Din sângele păsărelei crescu la fereastra împăratului un brad înalt și frumos, și era o minune cum de într-o noapte crescuse așa de mare și falnic. Împăratul chemă pre grădinar și-i porunci să aibă cea mai marei îngrijire de acel pom. Iară țiganca, cum auzi, n-avu odihnă și-i puse gând rău. Pricepuse, drăcoaica, că încă nu scăpase cu totul și cu totul de primejdie. Se făcu iară bolnavă, mitui iară pe vraci, cari spuseră împăratului că până nu va tăia bradul să-l fiarbă și cu apa aceea să-i facă baie, nu va trece împărătesei. Împăratul se supără până la suflet, văzând că logodnica fiului său e piază rea, fiindcă de când a venit ea, n-a avut parte de nici un lucru ce i-a fost lui drag. Lăsă să taie și bradul ca să nu mai aibă nici un cuvânt a-l mai supăra cineva cu ceva, și se hotărî ca de aci înainte să nu mai facă pe voia nimănui, daca ar mai da peste ceva care să-i placă.
citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiduc modern
Mă doare-ntruna cotul, deci plouă prin istorii,
din dreptul meu și-al firii voi coase un drapel;
să stau, dar, pân-atuncea la buza trecătorii
și cu o flintă-n mână să iau aspect rebel.
Mai zac prin carantina vreunei iubiri toride
într-un halat de înger și c-un papuc de sfânt
și-arunc răvaș în sticlă prin geamul ce deschide
către salvarea minții o pală grea de vânt.
Mai strangulează viața vreun biet, cinstit eretic,
fanfarele prin parcuri adorm cu Strauss cu tot,
dau plus la cartea sorții și-apoi închid frenetic,
mizând pe toți cocorii ce fug spre cald înot.
Aduceți mai aproape altarul, crucea, Cartea,
se-ngreunează clipa cu rinoceri obscuri
și-ntârzie pe șine, la gară, însăși moartea,
și popii disperării devin tot mai impuri!
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și tatăl meu a luptat pentru reîntregire
Basarabia sărmană, pământ și grai românesc
A fost ca mingea de ping-pong împărțită între Imperii
Sub cel Otoman întâi și-apoi sub regim Rusesc,
Ruptă este și acuma din hotarul sfânt al țării
Răstignită ca Isus, a purtat cununi de spini,
A venit la sânul mamei când a fost Marea Unire
Ca și pruncul rătăcit și pierdut printre străini
Cu iubire și speranță și cu lacrimi în privire
România,, Dodoloață'' a fost iarăși dezmembrată
Pentru asta au semnat Molotov și Ribbentrop
În '940 Basarabia, sărmana, a fost iar la ruși cedată
Și de-atunci plânge într-una și adună strop cu strop!
Dar românii curajoși au dat piept cu inamicul
Și-n război au vărsat sânge pe pământ basarabean
Mii de morți căzuți în luptă acolo își au mormântul
Care-au fost loviți de gloanțe de balaurul viclean
[...] Citește tot
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În februarie ne dăm cu lupii
noaptea o să-ți pară stranie
necuvioase apucăturile ei: fată mare pe tușă adesea rămasă
numărând golurile din trotuar/ vidurile din inimă
dușmancă personală de moarte țigancă fără de scrupule
prin dinți mult-prea-albi îți va trece neputințele
gigantica dependență de mine
cârduri de cocori vor duce în ochi supliciile trupului
toate grămezile acestea atât de facil accesibile puțind a hoit/ a ieșire-din-ceruri
porumbei parkinsonieni vor căra în oase sticle otravite cu petunii
florile mele de altădată strident oxidate în absențele tale
delirul acesta în care haotic suflete mor strangulate în sânge...
alte formule de duzină/ destinul peticit iară și iară cu încă o dâră groasă de gemete
și eu virgina/ (ne)dusa la biserici/ cu memorie de elefant și coapsă fină până la tine
nicio cosmogonie!
nimic să inspire penuria eului împresurat de dihănii
poate creanga aceasta rămasă dintr-o tristețe: să fi fost vară? să fi fost mine?
poate amprentele... poate podul silabelor onirice și foamea teribilă
a lupilor sfâșiindu-și burțile ca să nu ucidă
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țiganpoiada
L-ai crede un bătut de soartă,
Cum merge pe șapte cărări,
Băut, jegos, cu chef de ceartă,
Duhnind a țuică și țigări.
Cu gânduri negre se îndreaptă
Spre casă, care-i un bordei
În care, încă, îl așteaptă
Piranda și trei puradei,
Și bombăne, nu-i e rușine,
Se clatină, ca omul beat,
În casă, nici nu intră bine
Că se și pune pe urlat.
Dar toți ai lui nu-l bagă-n seamă,
Obișnuiți cu starea lui,
Și doar în gând îl mai blesteamă,
"-Să-i moară lui!", nebunului.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din nou singur
soare cu dinți la intersecția din Doamna Ghica.
ne-a înghețat la toți pielicica.
trotuarul curat scânteiază ca mica.
trec pe lingă farmacie, cofetărie și loto-prono.
viața mea e pe stereo sau pe mono?
fredonez în gând din lenon și yoko ono.
oh, soare, în tehnometalul din colț
reverși miliardul tău ieftin de volți,
oh, soare, soare galben printre nori dezinvolți!
din nou singur
din nou visând la...
am acum o femeie și voi avea un copil
și din nou singur.
voi mai trăi o vreme, voi fi trist pentru mărunțișuri.
noaptea, venind spre blocul meu, voi privi stelele
și voi încărunți
și nu voi înțelege mai mult ca acum.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profiterol
Toamna a sosit anul acesta fulgerător:
mâncam împreună un profiterol la cofetăria de vizavi de Cocor.
Când l-am început, era vară;
pe la mijloc lingurițele reflectară
foile carpenilor îngălbenite
spițele cărucioarelor ruginite.
La centrul de-alături, unde se umplu sifoane,
roata mare, albastră și cele două pistoane
umflau sifoane cât niște zepeline:
călare pe ele, copiii ieșeau plutind direct prin vitrine.
La baraca unde se-nregistrează muzică pe casete
difuzorul de la intrare emitea doar sonete
și pe casetele AGFA aliniate
erau înregistrate
râsete, râsete de femei.
La fierărie, în truse, șurubelniți și chei
se corodau în vântul roșu al toamnei
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!