Epigrame despre sun tzu munti, pagina 4

E ţara noastră îmbrăcată-n ie,
Cu maci şi grâne, mândră Românie,
Câmpii bogate, munţi şi ape, stele...
Luceşte chipul României mele.

În România, ţara din poveşti,
Cu munţi de pace multă până-n nori,
Cum n-ai putut o viaţă să trăieşti,
De ai putea măcar veni să mori...

Are munţi de bani, avere,
Pile, funcţii şi putere,
Însă toţi vedem că n-are,
Din păcate, şi onoare.

La sud de munţi, concetăţeni,
Cu Jiul şi-Oltul stând pe flancuri,
Se află-acolo mulţi olteni...
Dar şi mai mulţi se află-n bancuri!

Când soacra i-a murit în accident
(S-a întâmplat în munţi, pe-o serpentină)
S-a informat de-i faptul evident
Şi-apoi a plâns enorm... după maşină.

Rai din vremi patriarhale,
Ţara mea cu munţi şi dalii,
N-are gropi şi nici canale
Câte sunt, la vârf... canalii!

Emblemă a agriculturii,
Prea-inventivei noastre naţii,
Sunt munţi de ţevi, din dosul şurii,
Furate de la irigaţii...

Material ca piatra nu-i
Şi-o coborâm din vârf de munţi,
Să facem celor mari statui...
Ori s-aruncăm în cei mărunţi.

Când tolpa vieţii tale-i goală
Şi geniul tău e doar o mască,
Chiar munţi de s-ar ciocni în coală,
Ei tot un şoarec or să nască.

Cum se dă românul mare,
În vacanţă nici nu-i pasă,
Pleacă-n munţi, pleacă la mare,
... când mai vine pe acasă.

Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuţie!

<< < Pagina 4 >

sun tzu munti