spontan

În continuu

Editează-ţi contul
Pe facebook amice
În coordonate euforice
Nu lăsa să curgă
Pustiul printre noi
El va crea o despărţire aridă
Cum nu s-a văzut în deşert
Nu lăsa să curgă
Nici apa printre noi
Ea va crea un diluviu
Cum nu s-a mai văzut
De la potop încoace
Acum am ajuns
La limita maximă
De prieteni cât este admisibil
Nu lăsa să curgă nici
Despărţirea printre noi
Ea poate dezvolta
Un maxim de singurătate
Mustind spontan de izolare

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (19 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim despre copil că nu-şi poate urma evoluţia sa pe drumul civilizaţiei fără a trece printr-o fază mai mult sau mai puţin clară de nevroză. Aceasta se întâmplă pentru că copilul este incapabil să suprime printr-un efort spiritual raţional multe dintre acele impulsuri instinctuale valorificate mai târziu, ci trebuie să le înfrâneze prin acte de refulare, îndărătul cărora de regulă stă un motiv de anxietate. Majoritatea acestor nevroze infantile sunt depăşite spontan, odată cu înaintarea în vârstă, soarta aceasta având-o în special nevroza obsesională a copilăriei. Pe celelalte trebuie să le lichideze, mult mai târziu, tratamentul psihanalitic.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actul creativ este eliberat de orice condiţionare legată de trecut sau viitor – iar acesta poate fi cazul atât în procesul de gândire, cât şi în cel muzical. Doar raportarea sa la sine, spontană, deschisă, garantează funcţionarea sa nemărginită. Valoarea actuală a unei contrarietăţi poate fi recunoscută doar de către un spirit spontan activ, care nu se lasă limitat prin asocieri. Contrarietatea este sursa de energie însufleţită, care este responsabilă pentru originea, menţinerea şi limitarea duratei. Însă nu fiecare contrarietate generează energie şi facilitează durată. Numai contrastele care se întregesc complementar sau, altfel spus, acelea care au, la activarea sau la diminuarea expansiunii, unul sau mai mulţi parametri comuni se echilibrează în reducere.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată

Ridic acest nor în memoria
Florilor căptuşite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Aşa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.

Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munţi curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aş fi un colţ de viaţă sfărâmată
Şi din acest motiv aş iubi să rămân vie.

Sărutul nu cunoaşte tragismul marilor pasiuni
Şi de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veşnică pentru el.

Vino în noaptea de cerneală

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În operă, o uvertură este ceea ce este prefaţa la o carte. În prefaţă ideile sunt creionate lejer, la fel şi uvertura oferă doar o sugestie a ceea ce va urma. Materia muzicii e făcută din sunet şi tăcere. Compozitorul este cel ce poate să integreze sunetele şi tăcerea, să le unească. La operă sunt fascinat în primul rând de tăcerea de dinaintea momentului în care dirijorul ridică bagheta. Acel moment de imobilitate, de suspensie, de pauză, e plin de mister. Când repet operă, încerc să-i conving pe dirijori să prelungească pauzele între note, dar unora le e teamă. Se tem că spectatorii devin nervoşi când e prea multă linişte. Dar tăcerea are intensitate, are urgenţă, e activă. Pentru unii e nelinişte, pentru alţii mângâiere. Viaţa cântecului se naşte apoi spontan.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe orbita vieţii mele

Pe orbita vieţii mele
S-a format UN ROI de STELE,
Quasari, Pulsari, SuperNove
Din sute de mii de slove
Luceferi, Asteroizi,
Ce s-ascund în zori de zi,
Meteori, Meteoriţi,
Cu toţii din NEANT veniţi
Şi NEANTUL eram chiar eu,
Iar el UNIVERSUL meu,
Puţin cam întunecat
Şi greu de a fi penetrat
Numai de CLARVĂZĂTORI
Şi LIBERCUGETĂTORI,
Că ŞTIINŢA şi CREDINŢA
În zadar şi-au dat silinţa
Să pătrundă IDEAL
În NEANTUL UNIVERSAL
Considerat nefiresc
Cât CREIERUL OMENESC

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cezar Codreanu: Vreau să lansez un manifest spontan. Vreau să strig de pe cea mai înaltă culme din lume că viitorul nu este aproape niciodată. Vreau să strig la un microfon conectat la toate timpanele din lume, în toate limbile pământului, că această perspectivă este cel mai îndepărtat punct de ceea ce suntem şi cel mai apropiat de ceea ce vom fi, şi când vom putea spune că "suntem" atunci când vom fi, nu vom putea privi spre viitor decât în zare... şi-aceasta doar cu ochiul minţii. Vreau ca vocea mea ascuţită să scrijelească în membrana eterică următoarele cuvinte: "Fiinţa poate fi reprezentată de ea însăşi, dar niciodată definită de ea însăşi, întrucât, şi-aceasta doar prin puterea imaginaţiei, nu ne putem cunoaşte decât ca DEVIINŢĂ." Deviinţa curge în timp ca o lacrimă a nimănui pe obrazul tuturora.
Luigi Farao: Ete, fleoşc!

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce s-a petrecut pe Pământ ar putea fi mai mult sau mai puţin desfăşurarea tipică a evoluţiei vieţii pe multe alte lumi; dar în privinţa detaliilor ce ţin de chimia proteinelor sau neurologia creierului, povestea vieţii de pe Pământ ar putea fi unică în întreaga galaxie Calea Lactee. Pământul s-a condensat având ca punct de plecare gaz şi praf interstelar în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani. Ştim de la fosile că originea vieţii s-a produs la puţin timp după aceea, poate în urmă cu aproape 4 miliarde de ani, în bălţile şi oceanele Pământului primitiv. Primele fiinţe vii nici nu se comparau în complexitate cu un organism unicelular, care este deja o formă de viaţă foarte sofisticată. Primele amestecuri au fost mult mai umile. În acele zile primordiale, fulgerele şi lumina ultravioletă a Soarelui descompuneau moleculele simple bogate în hidrogen. Ale atmosferei primitive. Iar fragmentele se recombinau în mod spontan dând molecule tot mai complexe. Produsele acestei chimii incipiente s-au dizolvat în oceane, formând un fel de supă organică a cărei complexitate creştea treptat, până când într-o zi, din pură întâmplare, şi-a făcut apariţia o moleculă care era capabilă să producă cópii rudimentare ale ei înseşi, folosind ca elemente de bază alte molecule din supă.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!