Epigrame despre sperante moarte, pagina 4

Îţi dedic, şoptite stanţe,
Trist, sub cerul monoton;
Julieto, dă-mi speranţe
Sub cămaşa din balcon!

Săraci fiind, tot ne-am gândit -
Doar ne-o pica ceva din cer -
Şi iată, visul s-a-mplinit:
Căzut-a un elicopter!

Prin minciuni conducătorii
Votul ne-au luat treptat,
Iară noi ne-am deşteptat,
Cu speranţe derizorii...

epigramă de Constantin Enescu (2 septembrie 2014)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, soarta pare să ne cruţe,
Că-n ciuda codrilor puţini,
Avem o ţară de Codruţe
Şi multe neamuri de Codrini!

Mi-a zis nevasta mea cu milă
Că n-ar fi totul în zadar:
Nu are la chirurg vreo pilă,
Dar îl cunoaşte pe gropar.

Viaţa-i ca un fagure de miere,
Prin care-mi duc cu demnitate-o cruce:
Speranţe am şi eu la Înviere,
Dar deocamdată moartea nu mă... duce.

Ne naştem cu o mie de speranţe,
Sorbim şi viaţa cu nespusă sete,
Plătim la vama multelor instanţe
Şi-apoi murim c-o mie de regrete.

Eu, ca poet, fusei un oarecare,
Precum au spus-o chiar timide guri;
Încep să cred că-s totuşi de valoare:
Fac unii, văd, în juru-mi, săpături.

Şi eu aş prinde-a mă tocmi
Să-mi fac vreo două vile
Salarul minim de-aş primi
La maximum... trei zile.

N-am paşaport, nici bani de drum,
Şi teamă-mi-e, cum sunt zurlie,
Că iau un premiu chiar acum,
Măcar în euro să fie!

<< < Pagina 4 >

sperante++moarte