somnambul

Noaptea aceasta era specială, era ca ultima femeie, care-şi lăsa urma de parfum acolo unde începuse amorul – în gând. Scurtă, fugară şi, ca orice iubită de împrumut, era carnală. Nu-mi cerea să-i ofer iubire, jurăminte şi cuvinte dulci. Ştia de ce fel de resurse dispunea, ştia ce trebuia să facă şi ştia în cât timp să dispară până-n zori. Noaptea aceasta purta ceas la mână. Nu voia nimic de la mine şi îmi era atât de dragă, pentru că, astfel, îmi aparţineam mie însumi mai mult. Delicat, îmi atinse pielea rece şi îşi lipi buzele fierbinţi de vis, cu patosul unei nebunii trecătoare. Mă sărută-n gând, furându-mi respiraţia şi m-am trezit rostind două cuvinte de somnambul, nu "te iubesc!", ci... "noapte bună!" Ştiam amândoi că se va sfârşi. Ea nu era fidelă, în caz contrar nu şi-ar împărţi trupul între duminică şi luni. O îmbrăţişam cu drag, căci nu o voi revedea nicicând. I-am păstrat, în gând, urma de ruj şi parfumul.

citat din romanul Din octombrie până în martie de Carmen Stoian (octombrie 2018)
Adăugat de Carmen Stoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune şaua pe grumazul spaţiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieţii.
Gloabele-şi dau aere de pur-sânge
şi nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci îşi tremură hipnotic umbra roşie.
Din cuibarul nopţii,
peste cetatea de sticlă şi oţel,
se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieţii,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe graniţa condiţiei umane;
între real şi virtual, tulburându-i liniştea.

"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ţi-ai scos armura, tu,
care ţi-ai dorit dintotdeauna gloria?"

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile din piept

tăcerile din piept alungă răsărituri,
se nasc în timp şi mor pripit...
fuioare zgomotoase erup în asfinţituri
făcându-şi loc prin inimă ca un cuţit.

tăcerile din piept apasă şi încarcă
ca un trăgaci de armă primitivă,
precum un Noe pe-a sa arcă
biet somnambul în era relativă.

contemporan cu propriul "Eu" pribeag
asişti neputincios şi rece
ce clipele-ţi devin şirag
tăceri din piept ce timpul le petrece.

şi clopotarii merg să dreagă struna
clopotniţei din dealul Spirei
azi, inima ce-mi bate e tot una
pe înserat, rămâne martor colbul zilei.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat încă tânăr îmi povesteşte: «Acum câţiva ani, în menajul meu au intervenit neînţelegeri. Găseam că soţia mea era prea rece şi trăiam unul lângă altul lipsiţi de tandreţe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calităţile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulţumit pentru "atenţie" şi i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuşi. După vreo şase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult şi care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soţia mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soţia mea de a-şi dezvălui cele mai bune calităţi ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soţia mea şi plin de recunoştinţă faţă de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenţie definită, dar cu o siguranţă de somnambul, un anumit sertar şi primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Somn şi moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-ngheţatul val
Al veşniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopţii chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranţa mântuirii la sfârşitul unei căi de suferinţă.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în acelaşi timp cu "Grodek", cu puţin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu acelaşi titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referinţele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!