socoti

Bucuria de a trăi prin forţele mulţimii, ca un copac prin forţele latente ale pădurii, sentimentul de a face parte, de a participa, de a împlini, cu viaţa ta, un cerc de viaţă mai mare, ce trece şi prin tine, mai departe, spre puterile difuze, obscure, biologice ale speciei...
N-am cunoscut niciodată asta, n-am să cunosc niciodată. "Eu". Tot ce fac, tot ce gândesc, tot ce sufăr rămâne sub această bară fixă: "eu". Şi am curajul deplorabil de a fi mândru de această infirmitate, de a-mi socoti fereastra de la care privesc lumea o "poziţie", când nu e decât o ascunzătoare, curajul de a crede în singurătatea mea ca într-o valoare, când nu e decât o inaptitudine. Cât de prost, cât de patetic mărturisesc acest păcat – nu-mi dau totuşi mai puţin seama de realitatea lui. Sunt un copac evadat din pădure. Un copac cu orgoliu – boală care nu ucide violent, ci atacă răbdător, de jos, de la rădăcini, de la întâile resurse ale vieţii.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

De adio

Vreau să-ţi spun, azi, fostă iubire
-Fiindcă, de astăzi, fostă eşti –
C-o să te şterg din amintire
Şi dintr-ai ochilor fereşti.

Te scot din suflet cu răceală –
Tu rece-ai fost de la-nceput...
Spuneai "iubesc" cu plictiseală –
Şi plictiseala-ţi m-a durut.

Dar beat de dragoste de tine,
Eu mă minţeam că mă iubeşti...
Dar azi minciuna-ţi nu mai ţine,
Ghicit-am – tu cu altul eşti.

Lehamite îmi laşi, frumoaso,
În sufletu-mi – ce te-a iubit...
Şi tânguirea-ţi falsă las-o
Pentru celalt nefericit.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i fu destul că nu-şi aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deşert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agaţă de spinarea lui o bufniţă. Hâţ în sus, hâţ în jos, bufniţa să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhăţase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiţă spurcată, şi nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, şi nu fu nici un chip. Daca văzu şi văzu, se hotărî şi el a se duce acasă cu saxanaua în spinare şi o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte şase bufniţe se ţineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, şi potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu se face de râsul dracilor de copii. Cum intră în cămara unde locuia dânsul în palaturile tătâne-său, cele şase bufniţe se aşezară careşi pe unde; iar cea d-a şaptea bufniţă, care se încleştase de spinarea lui, se aşeză în pat. Mai stătu, bietul flăcău, se mai socoti, se mai gândi, mai plănui, şi în cele din urmă găsi cu cale să le lase în pace, să vază unde are să iasă această întâmplare. Mai cu seamă că acum se cotorosise de saxanaua din spinare. Şi cum era şi rupt de osteneală de atâta călătorie şi de atâta tevatură ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parcă l-ai fi lovit cu mechea în cap.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţială

În planetele cereşti
Există spirit uman,
Pentru că un... marţian
În cugetu-i... Marţial
Şi profund filozofal,
Ne dă sfat prin cosmogramă
Să ferim de epigramă
Persoanele pământeşti,
Ci să combatem prin ele
Doar năravurile rele.

Pilulele curative
Din versuri educative
Că nu aveam lea... vedeam,
Însă nu mă dumiream
De ce oamenii se-nşeală
Căzând mereu în greşeală...
Şi secole au urmat
Sfatul rău ce li s-a dat,
Persoana s-o menajeze,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi, se răzgândi; se cercă să se suie - în zadar. Sta, sta s-o doboare cu totul întristarea: cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal. Când, îşi aduse aminte de oscioarele de găină ce le purtase atâta cale şi-şi zise: nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare, ci că îmi va fi de mare ajutor la nevoie. Atunci scoase oscioarele din legătura ce o avea, se socoti niţel, mai cugetă şi, luând două din aceste oscioare, le puse vârf în vârf şi văzu că se lipi ca printr-o minune. Mai puse unul, apoi unul, şi văzu că se lipiră şi acelea. Făcu deci, din oscioare, doi drugi cât casa de înalţi. Îi rezemă de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. După aceea puse iarăşi căpătâi la căpătâi celelalte oscioare şi făcu nişte druguleţi mici, fiecare puindu-i d-a curmezişul pe drugii cei mari, închipui treptele unei scări; cum punea aceste trepte, se lipeau şi ele. Şi astfel unul câte unul puse până sus. Cum punea o treaptă, se urca pe ea. Apoi alta, apoi alta, până unde îi ajunse. Când, tocmai sus în vârful scării, nu-i ajungea să mai facă o treaptă. Ce să facă? Fără astă treaptă nu se putea. Pasămite ea pierduse un oscior. Să stea acolo, era peste poate. Să nu intre înăuntru îi era ciudă. Se apucă şi-şi tăie degetul cel mic, şi cum îl puse acolo se lipi. Luă copilul în braţe se urcă din nou şi intră în casă.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hachiko sau povestea unui câine

I
Întâiul an de când i-a despărţit,
Destinul tragic, pentru totdeauna,
Lângă mormântul celui ce-a murit,
Veghează noaptea, Hachiko, şi luna.

II
Al doilea an, urmatu-i-a la fel,
Tot asteptând, umil, de azi pe mâine,
Mai slab şi amărât, sărman de el,
Se arăta a fi, stingherul câine.

III
Al treilea an, nimic nu s-a schimbat,
Doar oamenii să uite începură
Pe-acel ce-i fu stăpân preaadorat
Şi îl tratase cândva cu căldură.

IV
Iar anu-al patrulea n-aduse nou,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Adrian Gugea (3 aprilie 2014)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El-Zorab

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!