sfarsit de an

Am o ţară, o cetate

"Spre ţărmul meu, spre ţara mea
Când voi ajunge, când?
Şi steaua ce a dus pe magi
Aşteaptă tremurând"
Horia Furtună
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit
Domnul dă să mi-o arate
Înainte de sfârşit.

Văi cu flori sunt aşezate
În paradisul iubit
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit.

Lumina nu se desparte
De Ea sunt călăuzit
Mi-e aproape, nu departe
În veci fără de sfârşit
Am o ţară, o cetate.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie! – Sălbatica furtună a luat sfârşit!

Bucurie! – Sălbatica furtună s-a sfârşit!
Patru – au atins Pământul;
Patruzeci – în nisipul mării clocotit –
Şi-au aflat Deznodământul.

Sunaţi – pentru Puţină Izbăvire!
Bateţi clopotul – pentru Sufleţelele frumoase –
Vecin şi prieten şi mire –
Rătăcind printre Bancurile-ntunecoase!

Cum vor povesti despre Naufragiu –
Când va începe iarna-n Uşi să bată –
Când Copiii vor întreba,
"Dar cei patruzeci –
Nu se vor mai întoarce niciodată?"

Apoi o catifea moale – acoperă Povestea –
Şi tăcerea – ochiul Povestitorului, rotund –
Şi Copiii – nu mai pun întrebări –
Şi doar valurile mării – răspund.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai vorbit

Ai vorbit.
Vorbind, îţi măsuram literele,
Le cârpeam minusurile şi le cântăream greutatea.
Apoi ai tăcut şi
Am tăcut.
Pentru că nu mai era rost
În cuvinte...

Ai zâmbit.
Zâmbind, îţi admiram liniile,
Le desenam curburi şi le acopeream cu lumină.
Apoi ai sfârşit şi
Am sfârşit.
Pentru că nu mai era plin
În expresii...

Ai venit.
Venind, îţi priveam paşii,
Le ascultam sunetul şi îi umpleam cu motive.
Apoi te-ai oprit şi

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (30 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Sfârşit de vară, de nisip fierbinte,
în suflet roade timpul ca un ornic,
din fiecare colţ în cleşti mă prinde
surâsul rupt pe chipu-ţi nestatornic.

Furtuni păgăne-n mine se adună,
venind pe vântul care bate-afară
cu neuitări sădite împreună
peste iubiri trăite-n plină vară.

Pe ţărmul aspru, dăltuit în piatră,
azi nu mai pot să trec ca înainte –
privind în largul nesfârşit, deodată,
un dor nebun de ducă mă cuprinde.

Tu ce mai faci acolo fără mine,
femeia mea de visuri şi de viaţă,
când vremea-nceţoşată care vine
cu reci fiori de toamnă mă îngheaţă?

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beat, cântând (pentru tânăra cântăreaţă Shang Linglong)

Rupe ţitera lui Hu! Aruncă vechile lăute!
Linglong a sfârşit cântecul şi-acum se-apleacă iar în reverenţă.
Cine spune că eu nu-nţeleg muzica?

Ascultaţi-mă-n vreme ce cânt despre cocoşul galben şi soarele alb.
Cocoşul galben cântă-n întuneric pentru a grăbi zorii;
Soarele alb apune înainte de amurg pentru a grăbi anii.
Eşarfa roşie nu-i bine legată în jurul mijlocului meu,
Cinabrul chipului s-a rătăcit demult undeva-n oglindă.

Oh, Linglong, Linglong! Ce mai pot face când îmbătrânesc?
Cântecul meu a ajuns la sfârşit, e rândul tău să cânţi.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte visuri

Tu eşti prinţesa celor şapte visuri
pe care timpul mi le-a dăruit
în vremea când nu existau abisuri
de netrecut în somnu-mi liniştit.

În primul... te-am găsit şi dintr-odată
o lungă aşteptare s-a sfârşit,
căci inima-mi, cu tine plină, toată,
în braţe de iubire te-a primit.

S-au derulat, în visuri următoare,
atâţia ani în care ne-am iubit,
o fericire făr-asemănare,
şi o iubire fără de sfârşit.

Doar unul n-am trăit din cele şapte:
cel... de la răsărit, în care noi,
ne vom alege-o anumită noapte
şi vom începe-un zbor etern, în doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc artiştii

Se duc, ne părăsesc artiştii,
Acoperiţi de mari cununi,
Se duc şi veselii, şi triştii,
Se duc artiştii cei mai buni.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum vă împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!
Crezând în marea dimineaţă,
Se duc artiştii-n necuprins.
S-au agăţat mai mult de viaţă,
Dar şi de moarte s-au fost prins.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Igor Grosu, versuri de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune... fără sfârşit

În ultima vreme n-am
prea dormit

eram ca într-un joc cu mine, contagios

brusc,
ochii se întunecau,
din ce în ce,
într-o fierbinţeală de nestăpânit,
mi-au încetinit zborul

în rând cu nespovediţii şi neîmpărtăşiţii,
fără lumânare, număram flori
sălbatice păsări care-mi cântau pe gratis

ceasuri
cu arcurile date peste cap amuţit-au
ultima rugăciune

ascunsă

[...] Citeşte tot

poezie de Eli Gîlcescu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fermecătorului Port Sydney

Fermecătorul Port Sydney
Râde vesel spre cele patru zări,
În frumosul Port Sydney
Acostează nave din fel de fel de ţări;
N-o să mai vezi astfel de frumuseţe
Oricât ai naviga împins de val, de vânturi...
Este unic însoritul Port Sydney,
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Negurile nopţii se-aştern
Peste orice port cu glorios renume,
Dar luminile din Portul Sydney
Sunt cele mai strălucitoare din întreaga lume;
Un asemenea oraş înstemat de rubine
N-o să mai vezi oricât pe ape-o să te vânturi,
Sunt unice luminile oraşului Sydney
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Trebuie să plec spre Londra mohorâtă
Unde-n port nu poţi vedea lumini,

[...] Citeşte tot

poezie de Henry Lawson, 1867 – 1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!