sergent

Pentru o mie de pesos, obţinu ca un gardian mai tânăr să arunce o privire într-un registru. Mulţi cu numele de Garcia fuseseră reţinuţi în anchetă şi soldatul n-avu timp să-i citească toată lista, ceea ce-i lăsa lui Ines oarecare speranţă. Cheltuindu-şi toate economiile rămase - două mii de pesos - obţinu colaborarea unui sergent. Soldatul aflat la ordinul acestuia petrecu de astă dată trei ore ca să parcurgă toate registrele în căutarea dispăruţilor, care erau doar trei din cei 365 de Garcia arestaţi în cursul ultimei luni. Dar, conform datelor din acest catalog de nume ("Registrele noastre sunt infailibile", îi spusese soldatul în mai multe rânduri), cei trei fuseseră eliberaţi de două săptămâni. Şi Ines trebui să îndure o ultimă umilinţă: aceea de a fi copios ironizată de soldat, care înclina către ipoteza că bărbaţii profitaseră de ocazie ca să-şi ia tălpăşiţa de la ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două zile şi două nopţi au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau nişte ţărani lipsiţi de importanţă. Se aflau acolo mii de inşi sub paza câtorva soldaţi înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile tribunelor se auzeau urlete atroce, semn că reprezentanţii autorităţilor nu erau plătiţi degeaba. Din timp în timp, un sergent urmat de trei soldaţi venea să rostească nişte nume la difuzor. Cei chemaţi se ridicau şi se îndreptau către intrarea situată sub tribuna oficială, dispărând în întuneric. Pe urmă nu-i mai vedea nimeni. La intervale neregulate, noi sosiţi erau aruncaţi în arenă. Nu trebuia să le pui întrebări soldaţilor: îţi răspundeau cu o lovitură de cizmă în stomac sau în piept. Le era de asemenea interzis oamenilor să vorbească între ei, dar mulţi schimbau informaţii pe şoptite, lucru pe care cei trei Garcia nu-l găseau deloc rezonabil. Era mai bine să-ţi ţii gura şi cei trei au servit drept exemplu: două zile şi două nopţi n-au scos niciun sunet.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un biet şi brav român soldat, ce am fost în vechea armată română, văzând numai în ultima lună zece filme sovietice despre victoria lor, alte zece ale aliaţilor despre victoria lor, m-a cuprins deodată o nesfârşita milă după caii şi ţăranii ce au murit stupid şi total inutil în acest al doilea război mondial; Noi am dat peste 800.000 de morţi în Răsărit, alţi 300.000 în Apus; faţă de numărul locuitorilor ţării mele de atunci, avem un procent uriaş, de zece ori mai mare ca al Angliei/SUA. Despre lupta noastră doar noi vorbim, între noi, în şoaptă; deşi, eu ca bătrân sergent, ţină-ţi aminti ca astăzi, la aceasta teribilă aniversare a înfrângerii a uneia din marile puteri fasciste, noi, aşa cum ne vezi, şi ne ştii, că suntem singurul popor din Europa care, fără să fim deloc fascişti (vorbesc de armata română, în toată divizia mea - 18 infanterie Sibiu - erau doi foşti legionari din Răşinari), am luptat împotriva bolşevismului (de care ştiam şi nu ştiam mai nimic), şi fără sa fim deloc comunişti, am luptat şi împotriva hidrei fasciste. Cehii cât au luptat? Dar polonezii? Dar francezii? Dar bulgarii?

Ion D. Sîrbu în Traversarea cortinei (15 mai 1985, Craiova)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun... e-adevărat!

Dragi copii, vreau să vă spun
O păţanie ciudată,
Nu încep cu-a fost odată...
S-a-ntâmplat azi, în ajun,

Şi-am gândit că-i oportun...
E-o poveste-adevărată,
Ce atestă înc-o dată
Că există Moş Crăciun:

Coborând cu-n lift, mai mare,
Fi'nd la un hotel cazat,
Să n-ajungă-ntârziat
Moşu' pe la fiecare,

A zărit, fără să vrea (?!)
Pe podea, şezând ca mută,
O hârtie... de o sută,
Nou nouţă, mirosea (!)...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!