Epigrame despre renume, pagina 4

Fiind un anonim, în lume,
Şi, prin instinct, perseverent,
Azi, îl vedem în parlament,
Tot anonim, dar... de renume!

Ion, pe vremuri ordonanţă,
Cu bun simţ şi bun renume,
De când cu noua circumstanţă
Nu mai scoate capu-n lume!

epigramă de Alexandra Dogaru (11 martie 2017)
Adăugat de Alexandra Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, cu renume,
mândru între stele,
într-o zi anume
cade printre ele,
căci văzând că n-apune
a vrut să-şi asume
cel mai mare Nume!

E un bonom cu larg renume
Şi bard cu verb strălucitor,
Dar când se ia c-o-ntreagă lume
Monoclu-i e... colimator...

Centrul oraşului cu renume
L-am parcurs în interes cu nevasta,
Strada principală era plină de lume...
Oare cine mai lucrează în ţara asta?!

E chirurg cu mult renume,
Însă îl bârfesc confraţii.
Spun că el cunoaşte numai
Cele 4 operaţii...

Să dea campioni mondiali,
Ţara noastră-i un tezaur,
Reuşiră doi profesori geniali,
Printr-o strădanie de aur.

Geniu de valoare, mândrie românească,
Savant cu renume, preţuit, uman,
A scris prin cercetarea lui cărturească
Geniala: Istoria Imperiului Otoman.

Savant de renume mondial,
În omenire i s-a recunoscut întâietatea,
Căci prin studiul său atât de ideal,
A descoperit radiul şi radioactivitatea.

Nimic nu e mai trist pe lume,
Ca omul rău c-un bun renume,
Ca ochii injectaţi de ură
Şi-n funcţii mari o secătură.

<< < Pagina 4 >

renume