Poezii despre realitate, pagina 4
Dragoste și ură
Frunză verde de mohor
Mie-mi vine s-o omor,
Fata-n vise clar văzută
Ce pe buze mă sărută
De-ar fi și realitate,
Și de-ar fi seriozitate
Tu pe mine m-ai iubi
Eu pe tine te-aș slăvi!
Transformate-ai în drac, drăcito!
Inima tu mi-ai rănit-o!
Te-ai făcut din bine-n rău,
Și din rău în și mai rău...
poezie de Leonard Rotaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Leonard Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul tău
Odată te voi retușa din realitate
n-am nevoie de reconfirmări
am nevoie înăuntrul meu doar de tine.
Dacă aș fi pictor te-aș visa
în spatele unui zâmbet întins pe șevalet
ascunzând misterul unei seri friguroase
de noiembrie
încălzindu-mi transparențele.
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzie
Nu am încă dovada existenței tale,
dar, în lumina cuibărită în noapte, eu te văd,
te simt aproape ca o sărbătoare ce se-așterne înaintea mea,
îți simt îmbrățișarea caldă.
Ești tăcută,
dar sunetul tău străbate zarea până la mine.
Partener constant în zarva gândurilor mele,
mireasă de lumină și ritual de cometă,
locuiești într-un curcubeu închiriat pe termen lung.
Pe ruta speranței,
porți trenă cu roiuri de fluturi albi.
Sălășluind în neputințe perene,
dependența de tine îmi lasă un gust dulce-amar.
Ceva nedeslușit arde în ochi!
Cu sângele ideii de mișcare,
gândul aleargă desculț
printre lanuri de autentice vise.
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis și realitate
Când zorii dimineții
îmi bat ușor în geam
doresc să fiu cu tine
în brațe să te am!
Când soare se ridică
puternic... luminos...
cu tine împreuna...
îmi pare tot... frumos!
Când telefonul sună
din depărtări albastre
e simplu... telepatic...
am coborât din astre!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarăși dileme
Așa se întâmplă adesea
Când chemările dau năvală
Unele te înalță
Altele te coboară
În teoria stihurilor
Ar fi mai bine
Să te trezească la realitate
Asta e însă mai greu
Și tot mai neclar
Din cauză relativității lor
Și a sensului ambiguu
În plus vibrații ce revin
După secvențe cutremurătoare
Pot provoca altercații
În sistemul persoanelor
Juxtapuse pe ipoteze
Perturbând imaginea
Și sonorizarea salvatoare.
poezie de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asemeni stelelor
Asemeni stelelor
Cădeam uneori
Prea obosiți
Pentru a ne mai putea menține pe locurile noastre
Pentru a ne mai mai păstra strălucirea
Așa că ne abandonăm căderii
Arzându-ne epitaful
Visele noastre
Care nu vor deveni niciodată realitate.
poezie de Natasha Head, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imponderabilitate
În colțul meu de lume,
nu mă împovărez cu imponderabile;
nu câr(co)tesc sub legea gravitației.
Dar, a ieși din atmosfera gândului
și a face să rodească litere-n cuvinte
pe brazdele lunii,
având înfipte ghearele hăului în spate,
îndeobște, e o calitate.
În realitate,
într-un spațiu sceptic,
de oarecare relativitate,
răbdarea semenilor
este cea care le dă greutate.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea nu-i ca noi
Ea nu-i ca noi, știi asta?
uneori vocea i se ridică prea mult
și are îndoieli în ceea ce o privește
pe ea însăși,
pe tine
și pe toate din jurul ei.
Când se simte frumoasă devine
nemaipomenit
de distantă.
Atunci tu trebuie să fii acolo
și să o aduci înapoi
la realitate,
iar dacă tu nu înțelegi asta
sau nu o ajuți,
atunci nu o meriți.
poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idolatrizare
Curioasă mai din fire,
Vreau să știu ce zace-n tine,
E nevoie de-o întâlnire,
Ca să te cunosc mai bine.
Ochii vreau să ți-i privesc,
Poate am să mă îndrăgostesc,
Zâmbetul tău e perfect,
Nu-ți găsesc niciun defect.
O fi vis sau realitate?
Sau tu ai ceva aparte?
Esti mult prea deosebit!
Vrei sa fii al meu iubit?
poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ca umbrele-n lumină
ne stingem rătăciți;
Ca umbrele în noapte
ne rătăcim de noi;
Printre cuvinte spuse
și gânduri nerostite
negându-ne puterea
tot mergem înapoi...
Ne strecurăm prin timp
fugind de realitate;
O loterie-i viața
și-o pierdem inutil.
Strigăm că vrem dreptate,
dar știm că nu se poate
și ardem resemnați
al zilelor fitil...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!