pronuntat

Sentinţa

Povestea mea se cântă pe strune sângerânde;
Iubire tânguită, ce pe ruguri arzânde,
Îşi declină sfioasă, o ultimă dorinţă,
Către călăul ce vrea s-o treacă-n nefiinţă...

O inimă prea plină de lacrimi ferecate,
Pe nedrept condamnată la vise refuzate,
Cu ultime puteri, îşi strigă inocenţa,
Dar nimeni n-o aude... s-a pronunţat sentinţa!

Ecoul mai răsună, pe-o liră obosită,
Scâncind apocaliptic iubirea ne-mplinită,
Cerul se-nduioşează şi plânge în rafale,
În foc nestins, se stinge, iubirea-n a ta cale!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impasul

Te-nşeli de crezi că fi-vei izbăvit
De ce-au scris scris cei pe care îi implori.
Nu eşti ceilalţi şi-acum te trec fiori
În centrul labirintului urzit
De paşii tăi. Iisus cel răstignit
Pe lemnul crucii nu te mântuieşte,
Şi nici Siddharta, care îşi primeşte
Într-o grădină moartea,-n asfinţit.
Tot pulbere e şi cuvântul scris
De mâna ta ori verbul pronunţat
De gura ta. E neînduplecat
Destinul tău de beznă şi abis.
Substanţa ta e timpul. N-ai scăpare,
Prins în şirag de clipe solitare.

poezie de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagajul de mână

În bagajul de mână am tot,
Un nonsens insipid şi-o speranţă,
Un verdict pronunţat de instanţă,
Dar să şterg calendare nu pot.

Avionul m-aşteaptă buimac,
Destinaţii şi-o ultimă rută
Şi tabele ce par o derută
Mă întreabă uimite ce fac.

E-o navă, dar fără pilot,
Echipajul rămâne la sol,
Voi pluti aiuristic în gol,
În bagajul de mână am tot.

Prin tunel se aud explicit
Rămăşiţe ce ţin de orgoliu,
Dintr-un basm de-un senin iluzoriu
Şi convingeri, şi-un drum rătăcit.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează în ce limbă scrie cineva

Nu contează în ce limbă scrie cineva.
Toate limbile sunt graiuri străine, incomprehensibile.
Orice cuvânt, imediat ce a fost pronunţat,
se dizolvă şi dispare undeva, devine de neatins.
Nu contează cât este de familiar, de bine cunoscut.
Nimeni nu-l poate pătrunde.
Nimeni nu ştie ce este fulgerul,
ba chiar ştie mai puţin atunci când acesta este reflectat
pe luciul lamei de oţel a unui cuţit.
Acum, noaptea-i aidoma mării.
În această noapte vâslim,
Dispersaţi, în tăcere.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nina: Atunci scrie despre crima din strada Doamnei!
Mişu (dezamăgit): Despre crima aceea am mai scris! Subiectul este epuizat.
Nina: O crimă nu se epuizează niciodată. Mereu apar alte şi alte corpuri delicte!
Mişu: Opreşte-te! Legiştii s-au pronunţat: Crima aceea n-a fost crimă...
Nina: N-a fost crimă, Mişule! Ţi-am spus de la început! A fost asasinat! Victima arăta grozav!
Mişu: Invenţii!
Nina: Am făcut şi poze! Victima era bine conservată şi foarte fotogenică! (Veselă, visătoare, aşezându-se pe spate). Zăcea aşa frumos, pe podea, pe spate, într-o baltă de sânge...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafir albastru

Îţi plăcea să strecori
Un trandafir albastru
Printre tradafirii galbeni,
Nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Era ca o ezitare cumva,
Într-o declaraţie de dragoste,
Un vers obscen
Într-un poem despre iubire,
Ca o rochie albă
Într-un lan de maci roşii,
Ca o palmă peste faţă
Într-o scenă de gelozie.
Chiar nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Un trandafir albastru
Într-un buchet de trandafiri galbeni,
Era ca un avertisment
Că m-ai putea părăsi,
Era ca un intrus
Într-o poveste de dragoste.
Ca parfumul prea pronunţat

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată... mi-e dor de tine!

Simţi, tată, cât îmi e de dor
să te primesc în casa mea,
în care-ai lăsat dragostea?
De ce te-ascunzi după un nor?!

Tu ai fost stânca neclintită,
eu, brad ce a crescut din ea,
hrănindu-mă puterea ta,
când cetina mi-era ciuntită.

Mi-e dor de-un suflet de copil
ce locuia-ntr-un trup vânjos,
de zâmbetul tău luminos
ce soarta-l înnora tiptil...

Ai fremătat o viaţă-ntreagă,
nutrind speranţe şi IUBIRE,
punând comori în amintire,
cu mama, femeia ta dragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lol este tăcută în viaţă pentru că ea a crezut, timp de o clipă, că acest cuvânt ar putea să existe. În lipsa acestui cuvânt ea tace. Ar fi fost un cuvânt-absenţă, un cuvânt-gaură, scobit în centrul său de o gaură, de gaura aceea în care toate celelalte cuvinte ar fi fost îngropate. Nu ar fi putut să fie pronunţat, dar ar fi putut fi făcut să răsune. Imens, fără sfârşit, un gong vid, i-ar fi reţinut pe cei ce voiau să plece, i-ar fi convins de imposibil, i-ar fi asurzit la orice alt cuvânt decât el... Lipsind, cuvântul acesta, le deteriorează pe toate celelalte, le contaminează, este de asemenea câinele mort de pe plajă în mijlocul amiezii, gaura aceea de carne. Cum au fost găsite celelalte?

Marguerite Duras în Extazul Lolei V. Stein (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertigo

Pe umerii mei albi cu alură de munte,
Zac toamnele, îmi lovesc ploile-i fereşti;
Una cu mine sunt, uneori ceasurile cărunte
Mă izbesc cu un iz pronunţat de -tu nu-mi eşti.

Pe umerii mei cu alură albastră de munte
Vine şi cerul, verde crud în privire să-mbrace
Cruce, golaşă de îngeri, făcându-mă punte
Până la gândul cumplit în care iubirea îţi tace.

Pe umerii mei păpădie, aluzie la abis,
Trufaşe stau aleanuri, surghiun absenţei tale;
Las iar gingaş nenufăr, cărnii să-i stea deschis,
Poate mi-aduce vânt din mângâierea-ţi moale.

În mâna ta mi-e suflet, în juru-i frăgezime,
Privighetoare-l cântă cu triluri de nuntiri;
Ah, inimă cu beznă cum pleci spre limpezime,
Păcat plin de capcane, cum cânţi a trandafiri!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate să vorbească în numele celor doi conducători ai grupurilor ghidate, deoarece ambii sunt morţi. Dar pot să confirm că nimic din ce am văzut în după-amiaza zilei de 10 mai nu a indicat faptul că o furtună nimicitoare se apropia ameninţător. Pentru că mintea mea era afectată de lipsa de oxigen, norii care se ridicau deasupra impresionantei văi de gheaţă, cunoscută sub numele de Circul Vestic (Western Cwm - pronunţat "cum" - a fost numit aşa de către George Leigh Mallroy. Acesta l-a zărit prima dată în timpul expediţiei pe Everest din 1921, când se afla în Lho La, o trecătoare înaltă la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Cwm înseamnă vale, circ, în galeză. - N. a.), mi s-au părut inofensivi, vagi, lipsiţi de substanţă. Strălucind în soarele puternic al amiezii, nu păreau diferiţi de norii de convecţie care se ridicau din vale aproape în fiecare dimineaţă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!