Toate rezultatele despre profetic, pagina 4
Luna
Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte și-n avânt nesăbuit
Nălțat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarță-n scoarță declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulțumească
Preabunei sorți, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viața în cuvinte.
Mereu esența scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna
[...] Citește tot
poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punch by punch
vezi tu
pentru mine
poporul român
MURISE
înainte de vreme
înainte de întrebarea ta
înainte de a se fi răspuns
albastru
la oarecare întrebări
despre regi și despre cei trei împărați
alături de un amiral
& un sfânt
refuzați de ferdinand
ceea ce ar trebui să conteze într-adevăr pentru tine
este moartea mea
pentru patriarhul constantinopolului
întâmplată la sfat ecumenic de unde desigur lipsea chomsky
molipsit molipsind lumea lui lumea noastră
dragul meu prieten
doctor în logică & și în chomsky
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde ni sunt visătorii?
Nu știu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare,
Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire,
Și împrăștie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite,
Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite,
Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare?
Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?...
Și în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire,
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihaida - Fragment epic - Cântul I
Cânt armele române și căpitanul mare
Ce-mpinseră păgânii și liberară țara,
Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru,
Peste Carpați trecură de glorie încinse
Și toți românii-ntr-una uniră subt un sceptru,
O acvilă, o lege, cum are ca să fie.
În van o crudă soarte i-alungă nempăcată,
În van conspiră iadul să-i ție-n întunerec
Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare
Și uneltiri străine ș-împerecheri civile,
Căci Domnul îi protege ș-îi ține peste secoli
Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare.
O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră!
Mută să fie buza profană ce te cheamă
Să amăgească omul și cerul să insulte.
Severă deitate, a crimelor pedeapsă,
Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni,
Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare!
[...] Citește tot
poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La strâmtoare
Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranța
Afirmate-și-așteptate cert, cu toată siguranța.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Și-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinși cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câștigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Și chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemții îi privește... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ține...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Și apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizați pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliți fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasați pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur -
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la profetic
- Crăciun 2020
- Ondine
- Rodney Brooks: Robo?ii ne vor invada vie?ile
- Gregory Stock: A progresa e omenesc
- „Civilizație locală” de George Topîrceanu
Mai multe articole despre profetic la Blog.Citatepedia.ro »