plutind

Sirena

În ochii tăi mă regăsesc, privind
Ca-ntr-o oglindă a dorinţei...
Eu mă transform într-o sirenă
Plutind în valuri reci de aşteptări –
O plămadă de cuvinte scrise cu lumină, în zori.
Aşa prind viaţa,
Pe un mal al universului,
Visând că tu mă strângi la piept,
Punându-mi scoici şi melci
În păr şi la urechi,
În loc de şoapte.
Îmi amintesc de lumea apei,
În care m-am născut,
O lume plină de mister,
Din care visele nicicând nu s-au pierdut.
Acolo unde primul pas,
În lumea noastră l-am făcut.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

O, Leonid Dimov, e seară
Şi trec femei cu trupuri lungi
Ca nişte viespii uriaşe
Pe care nu poţi să le-alungi
Cu mâna leneşă din minte,
Femei cu sâni licenţioşi
Umflaţi de-un înger pneumatic
Pîn' la delir în pluşuri roş,
Femei ce ne-ar lăsa-n burice,
Plutind pe pântec, să murim
Fără speranţe, fără apă,
Cum pe corăbii Gordon Pym
Halucinând vechi etichete
Pe butoiaşele cu spirt.
O, Leonid Dimov, e seară
Şi eu beau singur într-un birt.

poezie de Emil Brumaru (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta timp, de zeci de ani, trăieşte printre noi un poet suav şi pur, purtându-şi pe asfaltul străzilor fiinţa de fum de lemn de mesteacăn, neauzit şi impalpabil, transcedental şi sfâşiat de imense dureri, înveşmântat în visul său, prinţ al unei imaginare Danemarce, Domn al unui regat de himere, mângâiat pe frunte de cele mai reci şi stranii raze ale lunii, plutind între murire şi nemurire, ceresc menestrel, rouă a ochilor mei vitriolaţi de hidoşenie, rouă a sufletului meu mistuit de tifos. Dintre noi toţi, oare cine se apropie, cât de cât, de puritatea lui?

Geo Bogza în Portretul lui Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen

Îmi place să privesc afară.
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n vizuini adânci, ascunse

Stau vulpi roşcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceaţă,
Ca nişte zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agaţă.

Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.

Şi liniştea cu-aripi uşoare,
Prin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiţi în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt

E un parfum al revoluţiei, plutind
în ampla ridicare către nouri
a schelelor de aluminiu şi e
un gust de viaţă revărsat din lucruri.

Şi e-o zvârlire-n sus a sufletului meu
spre-un viitor mai cristalin al lumii
şi-un timp de dragoste care-l presimt sub tălpi
ca pe-o zvârlire din pământ, a lunii.

E ca şi-atunci iubito când te-aştept,
coloană vie şi nerăbdătoare
secunda ce-o loveşte pieptul, tu
s-o schimbi din sunet în culoare.

Şi vii, şi e un gust de viaţă-n lucruri
şi-n aer trupul tău e scris
şi-o mână îmi alunecă pe umăr
ca peste-un ochi întredeschis.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Iubirea ca un zbor lung
Plutind pe cerul senin,
În spaţii ce nu-i ajung
În sufletul parcă prea plin.

Iubirea aduce adieri
Peste gingaşele narcise,
Ieşite din primăveri
Cu petalele deschise.

Iubirea, zâmbete noi,
A sufletului încins,
Mătasea buzelor moi
Sensibile de nedescris.

Iubirea, o rază lină,
Cu puteri nemăsurate,
Care pune în lumină
Aureola inimilor curate.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele-n cer

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor,
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Plutind pe marile
Şi mişcătoarele
Pustietăţi.

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Şi necuprinsele
Drumuri de nori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer

O şoaptă de cer mai spală iubirea
De rele, de doruri, de orice cuvânt,
Când noi, supăraţi, ne pierdem cu firea,
Asmutem săgeţi şi-aruncăm vorbe-n vânt.

Suspinul pădurii ne-alină un gând
Şi frunza oftează plutind ca un basm,
Ne zbatem în clipe, fiori ucigând,
Iar limba se umple de dulce sarcasm.

Cu zorii ce mâine apar peste noi,
O rază de soare ne-nvăluie-n cânt,
Ne ţinem de mână, zâmbind, amândoi,
Ecoul îşi spune cuvântul cel sfânt.

Aceasta-i povestea! A mea şi a ta...
Şuvoiul ne pierde în amănunte,
Tu lasă-l să curgă şi nu cerceta,
Nici frunţile-n cer n-or să se încrunte.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi glasul

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

sonet de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume proprii

Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Şi tot ce era mai de preţ pe acolo
A fost făcut sul
În nişte nume proprii
Cărora li s-au dat drumul pe mare.

Numele au ajuns cu bine la noi.
Şi când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Ţâşnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.

Să înmulţim din răsputeri
Avuţia de nume proprii a lumii!
Şi dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă,
Către porţile altor planete.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!