Poezii despre ploua, pagina 4
Ploaia de lacrimi
Și plouă, plouă
Și plouă lin pe fața ta
Și nu știu dacă
Această ploaie vom uita.
Privesc la tine
Și ochii ți i-aș săruta
Dar ploaia asta
A inundat dragostea mea.
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moina
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.
Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Este atât de târziu
Când plouă peste planetă
Lacrimi de sânge alb
Ne plouă frigul din noi
De parcă ceru-și despică
Sternul la multiplu de doi
Ne plouă aproape decent
În geamul deschis al mansardei...
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia...
De la nouă păn-la nouă
Plouă, plouă, plouă, plouă,
Ba cu țîra, ciobănește,
Ba cu fulgere trăsnește,
Ba cu soare, ba cu lună,
Ba frumos așa mai tună
Ploaia asta, ploaie, ploaie
Ba ca ața, ba șiroaie
Ploia asta, așteptată
Ploaia asta, venerată
Pusă ca și noi, pe treabă
Ploaia noastră, basarabă...
sonet epigramatic de Iurie Osoianu (26 mai 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Plouă
îmi spunea mama nu-ți uita umbrela va ploua
vezi ea știa că va ploua
și mă asuma bucății sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaș strada
cu minunea vocii ei
iarăși ocrotitoare ți-am spus draga mamei că va ploua
și plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăștie peste tot și desferecă
o lacrimă cât inima
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Va ploua
mi spunea mama nu-ți uita umbrela va ploua
vezi ea știa că va ploua
și mă asuma bucății sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaș strada
cu minunea vocii ei
iarăși ocrotitoare ți-am spus draga mamei că va ploua
și plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăștie peste tot și desferecă
o lacrimă cât inima
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
Plouă stupid...
Cerul își scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.
Cârduri de ciori -
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori...
Plouă perfid.
Și-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.
Plouă de sus...
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile de ouat
Plouă și tac
și se ouă apa
și se face lac
trupul tău!
Taci că plouă!
peste porți cu chei
pe umărul ei
apa se ouă!
Plouă și tac
și țigla ne zboară
mă prefac în tine
tu clocești și taci
apă în chitară..
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă și ninge...
Plouă și ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viață
Doar spiritele care se înalță.
Plouă și ninge,
Iubirea se naște, înflorește,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.
Plouă și ninge,
Jocul vieții e ca o minge
Rostogolită sau înălțată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.
Plouă și ninge,
Viața tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrânețile înțelepțesc.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie
plouă, afară-i
întuneric și ploaie
nu poți schimba tu nimic și nici eu
poți doar așterne o umbră pe foaie
adiacentă trecutului tău
plouă în suflet
o ploaie haină
când ca torentul și când ciobănească
nu poți schimba tu nimic și cortina
cade pe scenă ca amnarul pe iască
plouă și plouă
plouă în inimă
și nicăieri nici o rază de soare
nici de speranță și nici măcar minimă
de somnolență cu gust și culoare...
poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!