platon - despre frumusete

Straturi

avem foarte multe straturi care nu ne lasă să ne apropiem
de visele noastre / nişte tumori în fabricaţie

// vizual poate să mă ajute mai mult atingerea unui obiect
asa cum pot doar să-mi închipui dragostea //

să observi semnele subtile nu numai analizele concentrate pe
microfisurile apărute în carcasele animalelor abandonate pe câmpuri

am plecat să locuiesc într-un oraş mic
la marginea unei păduri de conifere
acolo se aude limpezimea cablurilor mele

înfăşurate pe stern & inimă

acolo ascult o chitară electrică

// un semn ca şi în oraşele mici oamenii fac dragoste se dezbracă de piele şi apoi mor
ca o specie de peşte marin care astfel şi-a atins scopul suprem//

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de august

prin care curge respiraţia noastră

penetrând spaţiile dense ale oraşului

e cald /ne simţim molesiţi / ca şi cum am fi înghiţit opium

acum avem viziuni frumoase despre cum va fi moartea noastră

cel mai mult ne place să ne imaginăm că va erupe
un vulcan ca în pompei

cenuşa ne va surprinde / pietrifica îmbrăţisaţi în mijlocul unei străzi

dragostea noastră se va evapora ca un compus chimic în aerul

închis în el însuşi

/
zile de august fierbinţi în care florile s-au uscat la balcoane

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consistenţă

ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriaţi... doar curioşi
învăţam din mers
această ieşire amplă de sub nisipuri
proiecţia uriaşă a micului eu din nimic

cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacţi deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict

siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a pus întrebarea

dacă este frumoasă; întâi ochiul m-a întrebat,
apoi mâna.
Iar eu, arogant cum mă ştii, am dat să răspund.
Taci! a spus ochiul pipăind-o.

Taci! a spus mâna privind.

Am tăcut şi am privit-o mai bine.
Nu era decât o femeie frumoasă, din clasa de mijloc,
cu o uşoară arcuire a buzei superioare, cum au multe femei
din ţinutul acesta; un accent slav şi o slăbiciune pentru pisici,
cum au toate femeile, care se îngrijesc de planeta bărbaţilor.

De ce taci? m-a întrebat atunci, udând florile din emisfera nordică a planetei.
(Părea că trupul ei mic e o sferă de apă plutind din care cad argintii picuri.)

Nu tac, zic, vorbesc cu mâinile mele!
Vorbesc cu pereţii!
Asta cu voce tare, iar în gând:
La întrebarea despre frumuseţe am tot răspuns:

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

George Moore

Vorbind despre ‘aspiraţii',
Din împletiturile creionului, mai depresive decât întunericul
însuşi,
Ne prezinţi oare încă o formă imperturbabilă
De bufonerie franţuzească
Sau e vorba doar de auto-persiflare?
Stastiseala de zi cu zi
Ţi-a împrumutat o invizibilă, fierbinte mască de anemie –
Asta în vreme ce-ţi umpleai "micul pahar" de la
decantor
cu un lichid transparent-plumburiu pentru a momi "zilierul peregrin" –
Apoi, în glumă cumva,
Ai evadat cu ea? Înlocuitorul sufletului tău,
Spiritul al unor povestiri bune, te flatează, convins că
Relatând pe scurt
Un incident atent selectat ai cunoscut o altă frumuseţe decât cea
din cociabe, spre
Care să-ţi concentrezi admiraţia.

Până una alta, în ceea ce priveşte viitorul,

[...] Citeşte tot

poezie de Marianne Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

(unii mor, alţii nu trăiesc.
dar femeile sunt cu totul frumoase.
pentru frumuseţea femeilor,
poem repetat)

despre
cum se face o femeie
frumoasă înainte... poem.

ea îndepărtează mai întâi
memoria evitabilă
cu un gest demachiant al mâinii.

se răsuceşte puţin în jurul liniştii,
îşi caută prin casă
sentimentul
pe care nu l-a mai folosit demult,
poate de prea repedea tulburare
a perdelelor,

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursa

Poeţii în fapt nu se-arată, ei nici măcar nu se văd
Sunt acoperiţi de ei înşişi, de acest strat negru, de smoală
Cu care se lipesc de alţi oameni, şi tot aşa
La rândul lor oamenii îşi lipesc fisurile între ei
Cu aceeaşi tristeţe caldă, domoală
Pe care o vezi uneori deasupra caselor
Ca un şoim în căutare de pradă
Şi te întrebi, oare de ce în ziua mare
Se închid toate ferestrele, gândurile
Cad din cerul gurii forjat, înţepenit
De fiecare dată se întâmplă la fel
Deşi ştii lecţia foarte bine, tot cazi
Şi tot cazi în mintea ta ca-ntr-o ţesătură
Făcută din propriile vene
Care te-aruncă în sus, în jos ca pe un acrobat
La ultimul număr de circ

Şi cu toate astea nu ar trebui să vorbesc despre poeţi
Dar ei totuşi există, în carne şi oase, la fel ca efemeridele
Stau cu anii în mâl până într-o zi când nu mai pot vorbi

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peut-être

orice întoarcere în trecut este imorală
îmi amintesc
pajiştea pe care păşteau cei şase viţei de lapte şi tu le mângâiai corniţele
apoi vacile soarelui
împuşcate
două piane aduse în căsuţa din vârful muntelui
de-a-nspinarelea
8 km
pe drumul de arsă piatră pregătit de însuşi beethoven
ca şi cum ar fi trebuind să concerteze ori să-l întâmpine pe napoleon
în amurg
deja vu
din viena fără vină
retrăiesc un trecut profund imoral
prea bine
au dispărut numele noastre scrise pe frasin
sunt amintirea numelui tău
spuneai
şirul tău de vieţi suprapus peste vieţile mele suprapuse
aidoma

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!