panda

Această iubire monstruoasă nu ne lasă nici un răgaz! Stă la pândă, şi îndată ce încetăm o clipă să ne mai luptăm cu ea, năvăleşte în noi. El nu ne părăseşte niciodată, căci iubirea lui e veşnică. La cel mai mic semn de slăbiciune, se năpusteşte asupra sufletului, îl atrage la sine, îl înnebuneşte. Se pune în faţa lui ca un slujitor, îi vorbeşte blând, şi, ca sufletul să-l audă, face pustiu în jurul lui şi tăcere în el, îl atrage într-un loc deşert şi tainic. Cercetat de iubire, îi va păstra o amintire crudă, care-l va bântui până-n ziua morţii. Toate plăcerile lumii nu vor putea şterge amintirea iubirii stranii pe care n-a putut s-o accepte şi pe care o doreşte acum cu o pasiune plină de remuşcare şi deznădejde.

Julien Green în Jurnal
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lamentaţie

Vai ţie, popor român!
Zeul tău e un păgân.
...........................
Stând la pândă ca dulăii,
Mafioţii şi lingăii
Puşi pe cruntă răfuială,
Huzur şi căpătuială
S-au cocoţat pe prăjină
Şi-ţi bagă ţie de vină
Că nu şti... şi n-ai talent
Să vorbeşti în Parlament.
... Ai votat, român popor,
Şi eşti sortit la omor.
... Ai visat să vezi în zare
Noul Soare, cum răsare,
Dar Ei te duc la pierzare
Şi rămâi ca altădată:
"sărac în ţară bogată".
Ţi-au luat sarea şi petrolul,
Ţi-au terfelit Tricolorul

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Becheanu (26 iunie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor de tine

E noapte în ăst colţ de lume,
Îmi doarme liniştea pe-o parte
Şi insomnia iar îmi spune
Că ea-i aici... Tu eşti departe.

Aleargă amintiri la geam
Un pic mai negre decât noaptea,
Visez că încă te mai am
Aşa cum viaţa are moartea.

Mă doare capul ca un vis
Cu lupi şi lilieci nemernici,
Să te visez e interzis,
Nu vreau s-o fac, ai să te-mpiedici.

Mi-e sete şi urât de pat,
E ca o ocnă cu zăbrele fine
Iar eu un prizonier damnat,
Beat încă de miros de tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Stoica din Pentru Citatepedia special (14 februarie 2024)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâi

ni-i viaţa noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer şi pământ,
nu ştiu vântul
încotr-o o poartă
şi nici dacă frunza
e vie sau moartă.

trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
şi sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.

ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii îmbogăţind cât am putut aşteptarea lungă, lungă a marilor evenimente care mă umplu acum atât de profund, încât sunt copleşită. Acum înţeleg neliniştea cumplită, sentimentul tragic al eşecului, adânca nemulţumire. Aşteptam. Acesta e ceasul expansiunii, al trăirii adevărate. Tot restul n-a fost decât pregătire. Treizeci de ani de pândă neliniştită. Iar acum, acestea sunt zilele pentru care am trăit. Şi să fiu conştientă de asta, atât de deplin conştientă, asta e ceva aproape de nesuportat pentru un om. Fiinţele omeneşti nu pot suporta cunoaşterea viitorului. Pentru mine, cunoaşterea prezentului e la fel de ameţitoare. Să fii imens de bogat şi să ştii asta!

Anais Nin în Henry şi June
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns după lume

În fiecare clipă stau ascuns după lume,
alta îmi răsare în faţă;
câte or mai fi când va apărea o altă dimineaţă
şi va aştepta cu nenumăratele flamuri, cu miriade de nume strigate, cu necuprinse ramuri
ce scapă de sub a vremurilor ceaţă...
Dincolo, la pândă, îmi răscumpăr visul
care a vrut să mi-l fure
neiertătoarea măsură măcinată de-un ceas
ce tot învârteşte, numără, aliniază stelele fără răgaz.
La capăt o nouă lumină apare,
încerc să-i pun nume,
dar chiar atunci fuge speriată
făcând loc la alta ce-ameninţă cu steagul
ridicat pe alte îndepărtate metereze
spre care alerg şi voi a le cuprinde
căci în nestatornicul sânge tot aleargă o fiară,
neadormită,
chiar dacă lumile au renunţat la zarvă.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasămite, bucătarul împăratului, un ţigan negru şi buzat, se dusese d-a minune să vază ce mai ala, bala, pe la flăcăii ce stau la pândă. Şi daca dete peste dânşii dormind şi peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satârul de la bucătărie şi-i tăie capetele. Apoi merse la împăratul cu capetele şi i le arătă, fălindu-se că el a făcut izbânda. Iară împăratul daca văzu că se înfăţişează bucătarul curţii cu izbândă, făcu o masă mare, ca să-l logodească cu fie-sa, şi pusese în gând să facă o nuntă, unde să cheme pe toţi împăraţii. Ţiganul arăta la toată lumea hainele sale pe care le umpluse de sânge, ca să fie crezut. Când ajunse viteazul nostru la palat, împăratul cu voie bună şedea la masă, iară cioropina sta în capul mesei pe şapte perne.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit munţii

Călătorind spre înlăuntrul fiinţei
am întâlnit munţii
cu piscuri ninse, bătute de vânturi.
De-acum singurul scop e ascensiunea
dar cui îi voi mărturisi lupta
şi modul cum există în noi teama de înălţime.
Neumblată e valea pe care am fost cu tine
să căutăm izvorul pârâului rece:
cărările-s înfundate, animale sălbatice stau la pândă.
Va trebui să ne adăpostim în coliba ruinată
cu toate ambiţiile noastre uitate.
Va trebui să mă părăsesc, să mă lepăd de laşitate,
convins c-o să revii printre bujorii poienii
unde ne-am spus jurămintele lunii,
unde cuvintele au rămas neterminate de teamă
să nu se transforme în cântec.

Vine toamna,
nu mai simt cum păşeşti de uşor
prin gândurile mele sărace,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!