Epigrame despre omul prost, pagina 4

Omul rău nu-l poţi schimba
Niciodată, chiar de-ai vrea.
Omul bun, născut aşa,
Nicicând nu-l vei transforma.

Cel mai periculos e şeful prost,
Nu poţi cu el a-te-nţelege,
Că toate le pricepe chiar pe dos
Orice ar fi decizie, decret ori lege.

A vrut să ştie cât este de prost,
Şi a făcut totul pentru a afla,
Însă a muncit fără vreun rost,
Deoarece lui mintea nu–i mergea.

epigramă de Paul Constantin (1 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plină lumea de netoţi,
Dar care-i cel mai prost din toţi?
Să ştie are-oricine dreptul:
E cel ce face pe deşteptul...

Îmi pare rău că, fără rost,
Am susţinut c-ar fi un prost,
Un prost şi-atât. El roşcovanul,
De fapt, e ditai prostovanul!

Înţelepciunea se înmulţeşte
Din înţelept în înţelept...
Prostia se dezvinovăţeşte,
Din prost în prost... nedrept.

epigramă de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După moarte, mulţi îţi spun,
C-a fost soţul prost de bun,
Parcă tu n-ai şti c-a fost,
Toată viaţa, bun de prost.

Pungaşii spun că e borfaş,
Borfaşii zic că e pungaş,
Iar eu acuma, cu mult rost,
Vă spun că este,-n plus, şi prost.

Fiind şi prost şi chior, vecinul
Îşi binecuvânta destinul:
N-am duh de... dat, când o să mor
Şi-un ochi... se-nchide mai uşor.

Soţul, nu zic fără rost,
De-l deştept, e taman prost;
Şi atunci, să mă aştept
La culcare... că-i deştept?

<< < Pagina 4 >

omul prost