minimum

Estimp

Mesaje străpunse de chemare.
Luminată de vortexul clipei,
primăvara se scurge metaforic spre realitate.
Geometrizând cromatici muzicale,
selectează virtuţi
în cutia de rezonanţă a vitrinei albastre.
La vârsta de rouă a zorilor,
cotrobăi prin cuget
asaltând coala de hârtie
cu priviri pelerine.
Cu linia vieţii dăltuită în palmă,
pipăi stampa cuvântului.
În periplul imaginii,
încerc să cobor bolta înspre glie.
Îngenuncheat pe cioburi de timp,
îi curăţ izvorul pentru buzele de lună.
La susurul clopoţelului de vânt,
bat şaua câmpiei cu minimum de mişcări
să mă priceapă iarba.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Sunt ca o apă în minimum trei stări;
Ori mintea caldă, m-aburind spre zări,
Anost doar mă curgând, ca timp să treacă,
Până o să îngheţ, albit şi gura o să-mi tacă...
Sau forma seacă, când nu sunt, de sublimat,
Să m-absorb singur, să revin din dur, armat
Din ce-am reţea, o plasă toată numai fire,
De ce-s în fond, opacul mat, sau strălucire...
Sărat ca marea, ce-am depozit pentru lacrimi,
Sfinţit pe fir de busuioc, să iert din patimi,
Amar ca fierea, când necazul nu mă scapă...
Mă ţine strâns, îndiguit în mine... apă!

În fond esenţa-i că-s fluidul, gheaţă-n amintire,
Ce mă topesc, cât de mic semn am, de iubire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până astăzi n-am resimţit la niciun alt poet aceeaşi încântare artistică pe care de la bun început mi-au dăruit-o odele lui Horaţiu. În anumite limbi nici măcar nu poţi năzui la ceea ce a fost realizat aici. Mozaicul acesta de cuvinte, în care fiecare cuvânt, ca suntet, ca topos, ca noţiune, îşi iradiază forţa, la dreapta şi la stânga şi peste întreg, acest minimum de întindere şi număr de semne, acest maximum de energie a semnelor dobândit în felul acesta - toate astea reprezintă stilul roman, şi dacă lumea vrea să mă creadă, stilul ales par excellence. Faţă de asta, tot restul de poezie ajunge să fie ceva prea popular - o simplă limbuţie a simţirii.

Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă ciobănescului Collie

Era o căţea micuţă, curată şi fluidă –
Chiar şi conversaţia cu ea se păstra la minimum:
Te întâmpina cu plecăciuni, nu cu lătrături entuziaste.

Fii ei se înălţau monumental desupra ei,
Dar făceau ceea ce ea le cerea. Cu timpul, fiecare a încărunţit,
Până acolo încât păreau bunicii propriei lor mame.

Odată, pe când recupera o oaie răzleţită, pe o zi ploioasă,
Am remarcat că nu se udase. Pollóchan a spus " Ah,
E nevoie de un strop foarte precis pentru a o atinge pe Lassie."

Pe feribot se comporta pe ca un adevărat lup de mare.
Lua foc ceva? – ea era prima de partea cealaltă.
Se scurgea prin garduri ca o fluturare de vânt negru.

Deodată, a ajuns bătrână şi bolnavă şi infirmă...
Mi-a fost milă de Pollóchan când a luat-o în braţe la plimbare
Şi i-a pus apoi ţeava puştii în spatele capului.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plus, alpinismul îţi oferea şi sentimentul că aparţii unei comunităţi. A deveni alpinist însemna să faci parte dintr-o societate autonomă, fanatic de idealistă, în mare parte trecută cu vederea şi care, surprinzător, rămăsese necoruptă de societate în general. Cultura ascensiunii era caracterizată de o competiţie feroce şi de un machism pur, dar, în cea mai mare parte, alpiniştii erau preocupaţi doar să se impresioneze unii pe alţii. Să ajungi pe vârful oricărui munte era mult mai puţin important decât modul în care ajungeai acolo: îţi câştigai prestigiul dacă urcai cele mai dificile trasee cu minimum de echipament şi în cel mai îndrăzneţ stil cu putinţă. Nimeni nu se bucura de mai multă admiraţie decât aşa-zişii alpiniştii solo: vizionari care se căţărau singuri, fără corzi sau echipament.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Români prin Europa

Pe această uşă,
Astfel scriu stăpânii:
Interzis să intre
Câinii şi românii.

Umblăm prin Europa ca bezmetici,
N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,
În vremurile când nu mai contează
Deosebirea dintre om şi câine.

Acesta e şi continentul nostru,
Plutim incestuos din ţară-n ţară,
Copiii-nvaţă multilingv, cerşitul,
Cum pot şi omorî şi să şi moară.

Şi nimeni nu ne mai întinde mâna,
Decât cu viclenia jucăuşă,
De-a ne o prinde şi de-a o închide,
Cu minimum de riscuri, în cătuşă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 mai 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

'Prin legile nelegitime, nedrepte promovate de către degradanta clasă politică, coordonată de decidenţi instituţionali corupţi, după 1990, o parte importantă a avuţiei noastre naţionale create cu sudoarea muncii şi a jertfei de sânge a înaintaşilor români, a fost trecută discret, gradual, sistematic în proprietatea a mii de familii legate de marea corupţie. Aceste grupuri familiale şi-au trimis "reprezentanţii" (rude, colegi, prieteni, parteneri de afaceri) în toate structurile de putere ale statului. Ce poate fi mai grav în istoria unei naţiuni! Populaţia este pasivă, istoric. Modelul este preluat din alte state pretins democratice. Au fost promulgate voalat legi de restrângere a libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti. Legea partidelor politice prin dificultatea îndeplinirii criteriilor de constituire (minimum 10.000 de membrii fondatori în cel puţin zece judeţe ale ţării; în ţări occidentale cu tradiţie democratică pot fi create constituţional partide de la doi membrii până la câteva sute) îngrădeşte maximal înfiinţarea altor partide politice din afara sistemului oligarhic financiar-economic-informativ. Instituţiile fundamentale privesc pasiv la derularea acestui fenomen nedemocratic, neumanist.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fado

de Crăciunul acesta lumea ta de după blocuri cu petarde şi abonament la sală
vine în slow motion spre centru
unde parada costumelor populare
atrage gură-cască

ştii regulile dar eşti într-un fucking continuu
cu umerii tatuaţi
ca un Atlas modern pe centura oraşului
plin de brazi şi gaze de eşapament
la semafor îţi întind telecomanda vieţilor fragile cu carcasa lor invizibilă
iar tu accepţi compromisuri artistice
te trasformi într-un oarecare gata de spech-uri sterile
taci lângă bradul înalt cu ace verzi şi inspiri
monotonii griji vapori de cărţi

pot opri numărul celor ce se convertesc la infinit în cetăţeni de rangul I
dar nu pot să închid uşa zilelor xeroxopiate cu fumul lor banal de edemeride

ai pentru mine mâinile încă roşii sufletul desenat în grafitti pe marele zid al Craiovei?
aşteaptă noaptea bibliotecilor deschise noaptea aceea cu foşnet velin

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălăvrăgeală

Răscruci de timp, bătute-n cuiele drumurilor necunoscute, de soarta cu educaţie aleasă,
care a făcut numai ce a vrut ea,
se închină în neînţelesul credinţei,
străduindu-se să ne convingă
că nu aici e viaţa, ci dincolo de ele,
la capătul răbdării nesfârşite,
atunci când vântul cântă în tonuri de pustiu,
în broderii sparte de ropote de ploaie curată,
căzută pentru nevoia pământului vlăguit
de cererile oamenilor nesătui vreodată de nimic,
pe care nu-i va potoli decât starea de nefiinţă trupească.
Setea lor de zădărnicie chinuie
privirea Demiurgului
amuţit de dezamăgire precum un părinte
bun, siderat de nerecunoştinţa copilului răsfăţat
ce răspunde cu o indiferenţă înspăimântătoare
eforturilor aproape supraomeneşti făcute spre a-l creşte.
Idealizarea a ceea ce ne dorim cu tot dinadinsul
ne face să pălăvrăgim fără noimă şi atunci când visul e pe cale de a se împlini,
născuţi temători din fire

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!