Replici despre mihai morar, pagina 4
Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu ești pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguț aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puțin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferență între ele.
Mihai: Știam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ți spun?! Am încercat să-mi fac șederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta așa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ți-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Și cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce și cu cine?! Cu Ly, bineînțeles! Despre originea ei terestră. Ți-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reușit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie inițiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre așa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Încă n-ai obosit, mă, claustrofobicule? Ce zici, dacă vrei, te pot înlocui chiar și acum. Mă ofer de bunăvoie, să știi.
Nistor: Nu! Mersi că-ți faci griji pentru mine, însă deocamdată, o duc foarte bine. Dar știi ce, asule?! Stai pe aproape! S-ar putea ca într-o zi să-ți cedez locul. Nu astăzi, bineînțeles...
Mihai: Zău, mă?! Știi ce?! S-ar putea ca atunci să nu fiu eu disponibil!
Nistor: În acel caz, voi fi nevoit să lucrez în continuare cu Alex. Și nici nu-mi displace această perspectivă; noi doi ne înțelegem perfect.
Mihai: Fie cum vrei. Nu uita însă; eu m-am oferit...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sever: Tu, tinere, crezi că ar trebui destituit din funcția de comandant și exclus din echipaj?
Mihai: Nu. După părerea mea, dacă s-ar lua asemenea măsuri împotriva lui, s-ar face o foarte mare greșeală.
Sever: Mai ai ceva de adăugat?
Mihai: Nu; poate decât faptul că mi-ar plăcea să rămână totuși comandantul misiunii, să-mi fie coleg și să plecăm în această misiune spațială la data stabilită. În rest... Totul pare a fi în ordine.
Sever: Bine. Te rugăm să-ți semnezi depoziția. Tinere, să nu uiți pentru mâine, să-ți anunți părinții să vină și dânșii.
Mihai: Desigur, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUPOI: Eu am imunitate. Eu ascult "Europa Liberă" în interes de serviciu! Aseară, la radio a vorbit Mihai...
VULPESCU (cu glas mieros): Care Mihai?
LUPOI (iritat): Vulpescule! Ești o canalie mic-burgheză, neagră în cerul gurii!... Numai bună de trimis la Canalul Dunăre - Marea Neagră!
VULPESCU: Vă rog să mă iertați...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Tu ce-ai face în acest caz? Ți-ai relua activitatea sportivă?
Mihai: În nici un caz! Orice s-ar întâmpla, nu mă voi întoarce în sport! Am decis să renunț; n-am să-mi schimb această hotărâre, oricine ar insista, oricât...
Lucian: E bine că ești hotărât, că știi ce vrei. Nu cred că greșești; sper să nu regreți niciodată.
Mihai: De regretat, cu siguranță nu!
Lucian: De ce?
Mihai: Eh; să zicem că m-am cam săturat; ceea ce fac acum mi se pare mult mai interesant.
Lucian: Și totuși, ești dispus să renunți la titlul de campion mondial, la medaliile de aur, la faimă?
Mihai: Faimă?! Pot afirma că n-am fost niciodată atât de faimos cum sunt acum, de când cu oficializarea misiunii; cei mai mulți au aflat de activitatea mea sportivă de abia acum, nu înainte. La titlu, la medalii... Nu cred că valorează mai mult decât participarea la misiune și deja am renunțat.
Lucian: Participarea?! Dacă va mai avea loc această misiune; iar dacă nu?
Mihai: Nu contează; am ales drumul științei, pe acesta am să merg mai departe. Indiferent ce s-ar întâmpla.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Luci...
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Azi e vineri, spuse acesta.
Lucian: Da. Și?!
Mihai: Săptămâna viitoare, tot vineri, va fi deja 15 iunie și am examenul de licență; rezultatul final o să-l aflu luni, cealaltă săptămână, pe 18 iunie. Și de fapt, săptămâna asta care vine o să am câte o probă în fiecare zi, începând de luni.
Lucian: Și care-i problema? Doar n-o să-mi spui că ți-ar fi frică...
Mihai: Nu chiar, deși am totuși unele emoții... destul de mari.
Lucian: Hai, măi, fii serios! Examenul ăsta o să fie mult mai ușor decât cel pe care l-ai susținut pentru a deveni membru al echipajului nostru; și iată acum: Ești șeful securității misiunii! Deci, n-are de ce să-ți fie teamă. Nu se poate să nu promovezi și acum. La noi în echipaj ai intrat cu notă maximă.
Mihai: Așa-i, dar... Chiar crezi că erau dificile subiectele alea?! Adică, ale mele au fost întocmite de geograful cel înalt...
Lucian: Nis.
Mihai: Întocmai.
Lucian: Și ce crezi, că el ar fi fost mai indulgent?! O părea el cam aiurit, nărod și tăntălău, dar... Nu-i chiar așa! Adică, nu întotdeauna...
Mihai: Și totuși...
Lucian: Spune!
Mihai: Mă gândeam că, dacă vrei, ai putea să... Să te uiți puțin peste proiectul meu de diplomă; să-ți dai părerea.
Lucian: Eu?! Stai puțin! Proiectul tău de diplomă... E vorba despre roboții aceia, pe care-i vom lua în misiune?
Mihai: Exact. Le-am introdus deja în memorie date despre echipaj, despre navă, despre misiune, despre rolul lor...
Lucian: Păi, eu nu prea mă pricep la așa ceva, nu cred că te-ar ajuta părerea mea.
Mihai: Vreau doar să-mi spui dacă, în general, ți se pare bine întocmit proiectul, bine realizat, nimic mai mult. Deci, doar părerea ta.
Lucian: Asta ar mai merge.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai Eminescu: Trăiască nația!
Un amic: Trăiască nația!
Mihai Eminescu: Sus cu dânsa!
replici
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hai, să mergem acum! Presupun că au sosit deja toți!
Mihai: Tot ce se poate să fi sosit.
Lucian: Ah, încă un lucru înainte de a pleca de aici, Mihai! Data viitoare când vei mai dori să transmiți vreun mesaj de genul acesta, acasă, să mă anunți înainte de a-l fi transmis deja, nu după aceea.
Mihai: De ce? Ca să-mi interzici să-l trimit?
Lucian: Nu, normal că n-am de gând să-ți interzic nimic!
Mihai: Desigur, ești foarte subtil... Îmi vei aminti care ar fi impactul unui asemenea mesaj, doar ca să-mi dai serios de gândit asupra acțiunii mele...
Lucian: Anunță-mă doar, atâta tot! Bine?!
Mihai: Nu cred că va fi cazul să te anunț, pentru că nu va mai fi nici o altă dată viitoare. Și nu pentru că ai fi reușit să mă convingi tu cu argumentele tale, sau să mă pui serios pe gânduri... Ci doar pentru că așa am hotărât eu însumi, chiar din momentul în care trasmiteam acel mesaj. M-am gândit să fie primul și ultimul pe care-l voi transmite. Unicul. Chiar i-am avertizat că s-ar putea întâmpla așa.
Lucian: Foarte bine! Dar dacă te vei răzgândi, să mă anunți totuși dinainte. Ne-am înțeles?
Mihai: Fie. Promit că, dacă va fi cazul, te voi anunța. E bine așa?
Lucian: E perfect! Să mergem!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sorin: Dumneavoastră sunteți Mihai Ristea?
Mihai: Da. Și sper că vă dați seama că, de fapt, chiar dacă n-am împlinit încă 18 ani, nu prea am nevoie de protecție.
Dan: Știm; am fost informați despre activitatea dumneavoastră sportivă profesionistă. Și ne dăm seama că un fost campion mondial la lupte, ba chiar arte marțiale, indiferent că era vorba doar despre juniorat, nu ar avea nevoie de protecție, dar dacă acestea sunt dispozițiile primite, nu facem altceva decât să ne supunem acestora. Eu mă numesc Dan Firan și mi se spune Forțosu', dar n-am de gând să-mi măsor puterile cu dumneavoastră.
Sorin: Eu sunt Sorin Negură, zis Fiorosul, însă, ca și colegul meu, nu intenționez să mă pun rău cu dumneavoastră.
Mihai: Bine. Dar știți ce, nu sunt obișnuit să mi se vorbească astfel, cu "dumneavoastră", așa că ar fi mai bine să-mi spuneți pe nume, Mihai; am aflat de curând de la unul dintre colegii mei că e mult mai bine să fim prietenoși.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Utile avioanele astea locale, în orice moment. Cred că am să învăț și eu să le pilotez, nu pare dificil. Poate-mi va prinde bine, chiar dacă e cam târziu, pentru că se apropie momentul plecării de pe Proxima.
Lucian: Pentru a învăța ceva nou, nu-i niciodată prea târziu, campionule. Dacă vrei, când te hotărăști, îți pot arăta.
Mihai: Nu, mersi! O pot ruga pe Ly, sau pot utiliza computerul de bord, pentru instrucțiunile necesare.
Lucian: Și dacă poți, ce-ai așteptat până acum?!
Mihai: Nu-ncepe cu reproșurile, comandante! Doar ce-ai afirmat că niciodată nu e prea târziu.
Lucian: Adevărat, nu e, dar ar fi fost mult mai bine mai devreme.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!