margareta

Totuşi de dragoste

Simt că te cunosc de la colţul timpului, când ne-am întâlnit întâmplător după ce am murit...
Alteori simt că mă urăşti dintr-o mie de vieţi doar pentru că niciodată nu am îndrăznit să-ţi vorbesc direct...
Vântul urlă în şoapte ameţite,
ce-mi smulg din inimă umbrela care speră
şi-mi potrivesc gândurile într-o amnezie perfectă,
dar şi aşa batjocorită de vânt tot pe tine te visez,
poezia e doar o versiune de evadare din valurile înalte ale zilei de luni, ce mă salvează din tot acest balast de emoţii...

Sunt doar o creangă dintr-un melancolic cer, ce tuşeşte în înaltul prăpastiei de viermi...

Sunt şi o altă formă, nu doar Tiana...
Uneori un fir de iarbă ce creşte cu furnicile şi ajunge o buruiană fantastică,
o stafie bolnavă animatoare a pădurii şi a caselor de melci,
amanta castelului de alb
dar fidela soţie a frunzelor de tei...
Sunt o grămadă de nopţi şi în mine o singură Tiana care te priveşte...
Apusă în răsăritul ce stă sub un pom orgolios, lângă o margaretă
sunt respinsă,
iar tu eşti tu...
O poezie filosofică dar totuşi de dragoste...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocostârcul albastru

Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie.

Răsună cobza şi vioara,
Fac gospodinele pomeni...
Ce chef la noi în Viişoara,
Ce praznic mare-n Rădăşeni!

Chiar Hanul-Boului învie!
Iar jos, la Crâşma lui moş Precu,
E-atâta zvon şi veselie
De parcă azi se lasă secu!

La vodă-Tomşa vin răzeşii
Să afle astăzi crezământ.
Şoimaru bea cu megieşii
Izbind căciulile-n pământ

Pe când Duduia Margareta,
Rămasă singură-n ietac

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine moartea

Când vine moartea
Cum vine un urs flămând toamna,
când vine moartea şi-şi scoate din pungă monedele de aur

să mă cumpere, şi-şi închide-apoi cu zgomot punga,
când vine moartea
ca o epidemie de febră galbenă,

când vine moartea
şi mă izbeşte ca un aisberg între omoplaţi,

vreau să trec pragul plină de curiozitate, mirându-mă:
ce-o să se-întâmple, cum arată-acel bordei al întunericului?

De aceea privesc toate lucrurile
ca şi cum ar fi fraţii şi surorile mele,
şi consider că timpul este doar o idee,
şi cred că eternitatea este-o altă posibilitate,

şi mă gândesc la fiecare viaţă ca la o floare, familiară

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut şi-a dispărut.

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Şi m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aş fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puţin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el şi nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărţi ale sale ("Poezii" şi "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuşi, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 şi în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut şi relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiţia "din trecut" şi de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţul

Ca o blândă adiere gândul tău mă mângâia
şi simţeam că-mi dă putere să iubesc, să fii a mea.
Fluieram în miez de noapte, încercam să fac bilanţul,
tu mă însoţeai cu şoapte şi mă-ncătuşai cu lanţul.
Lanţul dragostelor tale, tot fugeam să nu m-ajungă,
dar din deal şi până-n vale era calea mult prea lungă.
La bilanţ prima fu Ana, ce mai tânără vânjoasă,
întrecută doar de Stana, tare-n tender şi lăptoasă.
Urmă Tanţa cotoroanţa, guşteră, bată-o-ar vina,
că ea mi-a stricat vacanţa când mă ostoiam cu Lina.
Nu mai spun de Nicoleta, făcătoare de demenţi,
căreia-i mergea flaşneta de ziceai că-i pe rulmenţi.
A apărut Margareta, fată fină, de oraş,
o plimbam cu motoreta şi m-a prins Gena vrăjmaş.
Cât m-a mai vrăjit Elvira că-i ţineam mâna în sân
când din fân făcurăm şira şi râdea că sunt bătrân,
dar, văzând că nu mai poate să reziste la iubit,
mă ţinea-n genunchi şi coate spunând că a obosit
şi, ca şmecheră, fireşte, să nu mor de plictiseală,
m-a prins cu Gina ca-n cleşte până m-au băgat în boală.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoară, domnişoară

Domnişoară, mă scuzaţi
că vă tulbur meditarea.
Acceptaţi, vă rog cumplit,
să aflaţi că m-aţi topit
de cum v-am văzut la faţă
într-o joi de dimineaţă
coborând din Mercedes,
în sandale fără dres.

Minijupa, mai ales,
mi-a făcut cordul să bată
într-un ritm surprinzător
de era să fac anghină
pectorală
în toracele-mi sensibil
şi să mor, ah!
de amor
într-un fel indubitabil
de real, dar regretabil,
dacă nu cumva, aş spune,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Florii

Nu mă doare-n şpiţ un gram de ce pot unii să spună,
Dar, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună,
Bei, fumezi, te-ai cherchelit, pe la fufe noaptea-n sat,
După ce te-ai spovedit, nu mai ai nici un păcat,

Poţi să fii tu dracu' gol, să-l înjuri pe-orice ciufut,
Mergi la popă, dai un pol, pleci curat ca nou născut,
Ȋnsă ce îmi place mie, când sunt sărbători, măi frate!
Ȋn familie-i urgie, le sărbătorim pe toate;

Cum ştim noi "Sfânta Scriptură" alţii nu-s pe-acest pământ,
Sărmăluţe,-afumătură, porcul de Crăciun... e sfânt!
Iar de Paşti, cât o fi mielul, dau pe el toată chenzina,
Chiar de va veni Enelul să îmi taie-apoi lumina,

Dar, nainte, de Florii, cum familia e mare,
Păi, ce chef trag, să te ţii, pentru fiecare floare:
Prima-n listă-i Viorica, partenera mea de-o viaţă,
După care e Florica, mă-sa, din Ghimpaţi, o ţaţă,

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pentru domniţă

Flori pentru domniţă

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l priveşti din depărtare totul pare amorţit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Şi acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniţă fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică şi pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domniţa şi-o ieşi iar la fereastră,
Menestrelu-şi aminteşte cum plângea domniţa noastră,
Fiindcă ani şi ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinereţea şi-o ţinea închisă-n casă.
Şi nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Şi pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul şi cu luna..., doamna noastră...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!