izbuti

Amoru-i foc ce arde nezărit

Amoru-i foc ce arde nezărit;
E rană care doare fără ştire;
E-o mulţumire în nemulţumire;
E, fără de durere, chin cumplit;

E-a nu dori obiectul mult dorit;
E-a merge singur cuc prin omenire;
E-n veci nemulţumire-n mulţumire;
E dor de-a izbuti să fii jertfit;

E-a te preda cu mâinile legate;
E-a te robi fiind învingător,
E-a fi loial cu cine ne omoară.

Cum însă poate face să apară
În inimi omeneşti frăţietate,
Când mult se contrazice chiar Amor?

sonet de Luis de Camoes din Sonete (1595), traducere de Henri R. Radian
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boba, numit de atunci "Garibaldi al Jormaniei", se pricepea să le insufle speranţă în suflete, găsea mijloacele de a-şi aproviziona trupele, izbuti să se apere cu success împotriva zorabilor, pe scurt, fu din plin la înălţimea sarcinii pe care şi-o asumase. Ca orice om de acţiune, Boba era fericit pe teren şi profund nenorocit când trebuia să asiste la interminabilele întruniri ale celor 42. Căci în interiorul grupului s-a petrecut repede o polarizare a concepţiilor politice şi acum imaculiştii radicali, la ordinele lui Bolovan, nu scăpau nici un prilej de a înfrunta curentul moderat reprezentat de Guzgan.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, Experienţă! Nici un alt dascăl nu are chip atât de răvăşit şi de îngheţat ca al tău; nici unul nu poartă veşminte atât de negre ca ale tale, nuiaua nici unuia nu e atât de usturătoare ca a ta, nici unul nu-şi împinge discipolul cu mâini mai neîndurătoare şi cu mai multă străşnicie către îndatoririle lui şi nu-l sileşte mai autoritar şi fără putinţă de împotrivire să şi le îndeplinească. Numai şi numai datorită învăţăturilor tale poate izbuti vreodată un bărbat sau o femeie să-şi găsească potecă sigură prin sălbăticiile vieţii: fără ele – vai!!!- cum se mai împiedică şi cum se mai rătăcesc!!! Ce groaznice tărâmuri oprite încalcă, în ce râpe spăimântătătoare sunt azvârliţi!

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ascultă, Dumnezeu veghează!

Însă Dumnezeu veghează,
Peste toate, frunză, pom,
Cu răbdare El "tratează",
Suferinţele din om...

Uneori ne mai loveşte,
Cu necazuri mici sau mari,
Uite-aşa, Le rânduieşte,
Să ne facă fiinţe tari...

Însă Dumnezeu există,
Dincolo de orice nor,
Când, cu ochii în batistă,
Totul pare-nşelător...

Stă în umbră, te priveşte,
Cum te lupţi cu gânduri mii,
Te dezmiardă şi zâmbeşte,
Ştie că vei izbuti...

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut între creştini, Isa ibn 'Ali al-Kashkari s-a expatriat de timpuriu în Emiratul din Melitene. Unii îl dau drept zindiq sau dualist, dar întotdeauna a fost bănuit de ceea ce după toate probabilităţile nu era. Căci, în acel teritoriu incert de la întretăierea mai multor state, Isa ibn 'Ali izbuti să-şi ascundă religia atât de bine, încât nimeni n-a ştiut cu adevărat dacă fusese creştin şi de ce fel, sau paulician, sau încă musulman şi de ce fel anume. Acest prodigiu unic a fost şi va fi lăudat în vecii vecilor; căci, cum obişnuia el însuşi să spună, "există oare gărzi în stare să-l oprească pe Allah la graniţă?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar de Ierusalim

De-aş putea să mă retrag
În cătunul vechi şi drag,
Plin de basme şi părinţi
Care-mbătrânesc cuminţi,
În căsuţa lor oftând,
Şi în dor prelung, scluptând...

M-aş retrage că mi-e dor
De toţi spinii din picior,
Şi de pomi, de julituri,
De şopron, de sărituri,
Şi de râul şopotind,
De gângănii forfotind.

Dac-aş izbuti s-ajung
Pe lângă ogorul ciung,
Să mă-mpiedic de-o vergea,
Să mă salt în goana mea,
Să-mi scot din papucii moi,
Când ţărână, când noroi...

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Fie-ţi milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis şi noi dar mai blând,
mai legănat, cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine
şi cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Aşa am putea zice. De la noi, niciodată n-a ţâşnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape. Totuşi avem şi noi minţi agere de oameni
care să prindă toate măiestriile şi să citească toate cărţile
sau uneori să sporească volumul cunoştinţelor şi aparatura tehnico-ştiinţifică
a civilizaţiei moderne, păstrând poate un rest uman, ieşind din fluxul informaţional,
şi aşezându-se pe malul apei ca părinţii lor spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce, de vreme ce alţii nu au prepoziţia întru.

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân de poveste

Mâine dimineaţă beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu ştiu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Ştiu doar că un bătrân bea apă din ele
şi face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
şi face umbră pământului.

Timpul trece şi fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
şi cu amintirile pe care le povesteşte,
i s-a făcut şi înmormântare creştinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut şi ea
şi a rămas doar câte o fantomă grăbită

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea aceea, se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind şi el de făgăduinţa împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai îşi luă inima în dinţi, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu şi pe voinicia sa, şi plecă şi el la împăratul să se închine cu slujba. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărăteşti îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce o avusese împăratul acesta cu nişte gadine. Ei erau trişti, bieţii oameni, dară Greuceanu îi mângâie cu nişte vorbe aşa de dulci, încât le mai veni niţică inimă, că era şi meşter la cuvânt Greuceanu nostru. El îşi puse nădejdea în întâmplarea aceasta şi îşi zise: "îmi voi încerca norocul. De voi izbuti să înduplec pe împăratul a ierta pe aceşti oameni de la moarte, mă voi încumeta să mă însărcinez şi cu cealaltă treabă; iară de nu, sănătate bună! Mă voi duce de unde am venit. Asta să fie în norocul meu; niciodată nu strică cineva să facă o încercare".

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarul visării

Prea des privii şi auzii
Nătânge jurăminţi;
Necontenit de suferinţi
Eu doar ştiu a şopti.

Eram acolo ceas de ceas
Un zâmbet să aştern
Pe buzele chipului cast
Ce tremura solemn;

În ochii ei neprihăniţi
Puteam privi poeme
Şi nopţi cu strigăte fierbinţi
Sub ceruri plini de stele.

Iar timp trecu, dar în declin;
Peste sufletu-mi rece,
Căutător de-al ei senin,
Un alt crepuscul trece;

[...] Citeşte tot

poezie de Silviu Obreja (10 octombrie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!