infinit

Înrolat în viaţă

De-aş fi Eminescu oare

m-aş mai naşte dintr-o floare

sau aş sta cuminte-acasă

altora nu prea le pasă

De români şi România

ocupă-se netrebnicia

nu c-am fi popoare dure

doinele ce pot să-ndure

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme 00 (13 ianuarie 2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră

Hai, lasă-mă să te sufoc
Cu dorul stins în lăcrămioare,
Luat pe seară dintr-un foc
Ce arde-n scântei-inimioare!

Azi mă îmbrac în levănţică,
Brăţări îmi fac din flori de meri.
Doamne, ce dor îmi e de tine,
IUBIREA mea, de nicăieri!

Din linişte, vii către mine,
Te voi vedea alaltăieri,
Ne vom iubi în niciodată,
În toamna fără mângâieri.

Simţind la fel de greu durerea,
Ne-apropiem de Infinit
Şi când credeam că-mplinim vrerea,
Ne împiedicăm de... sfârşit.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, se poate spune că Moby Dick relatează istoria unui lup de mare obsedat de o balenă albă pe care o urmăreşte în toate mările de pe glob şi că Don Quijote povesteşte aventurile şi nenorocirile unui cavaler pe jumătate nebun care încearcă să reproducă pe câmpiile din La Mancha minunatele fapte de arme ale eroilor ficţiunilor cavalereşti. Dar cine din cei care au citit aceste romane ar mai recunoaşte în descrierea "temelor" universurile infinit de bogate şi de subtile pe care le-au creat Melville şi Cervantes?

Mario Vargas Llosa în Scrisori către un tânăr romancier, III. Puterea de convingere (1997), traducere de Mihai Cantuniari
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftim un caz

Sunt oameni care au acumulat la întâmplare
mine de pix epiderme infinit de subţiri vârfuri de lance
eu nu, gândul singur colecţionat în taină, asta doar
mă atrage

dar iată un iepure, nimic nu i-a prevăzut
apariţia, unde sunt legile naturii,, principiile
ferme, maestrul de ceremonii?

ei bine, nu, cerul, animalul singuratic şi glontele
nu respectă nimic, poftim un caz:
vulturul s-a retras şoarecele s-a înmulţit sângele s-a
subţiat locul s-a pângărit soarele n-a ţâşnit şi
mica gură universală ne molfăie râzând

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finis

Un meteor!... Bizară auroră boreală
Din polul nord la polul d-amiază... Din Zenit
Până-n Nadir cutremur... iar sfera siderală
Cămin imens, chaotic, jăratic infinit!

A! ce ameninţare meschină şi banală!
Nu mă-ngrozeşte! – zice poetul prigonit –
Un fenomen ca altul!... Nuanţă infernală,
Văzduh aprins... Desigur, Iehova-a-nnebunit!

Ei, şi?... Balanţa-i strâmbă şi judecata nulă!
Nici psalm, nici Laudamus, dar nici accent de hulă,
Din coardele-mi măiestre d-acu n-or mai ieşi!

Se răsucesc şi crapă ai lumii vechi pilaştri:
Catapeteasma cade!... Macabru danţ de aştri!...
În loc de Tot, Nimica!... Ei, bravo, zău!... Ei, şi...?

sonet de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să faceţi un poem dadaist

Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.

poezie celebră de Tristan Tzara din Manifest despre amorul slab şi amorul amar (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te numesc Gabriela Isler

şi vei fi mai atractivă decât capodopera lui
giacometti - walking man şi mai apreciată
decât nud, frunze verzi şi bust al lui picasso
şi prietenii mei vor face fotografii cu tine
îşi vor muşca pumnii că nu te pot atinge
iar eu voi face totul pentru tine
dau cu aspiratorul degresez faianţa şi gresia
din bucătărie scot câinele afară la miezul nopţii
îţi îngrijesc petuniile orhideele fac cumpărăturile
pentru tine şi prietenele tale cu 90-60-90
voi fi în slujba frumuseţii şi graţiei tale
când vom fi la super bowl proiectoarele se vor bate
pe tine şi tu vei încuraja din funduleţ titanii
de la new york giants.
vei fi o regină din beverly hills, iar eu
nici măcar praful din upper east side, dar asta
nu mă va opri să te sălbăticesc şi să ne întâlnim
undeva în infinit măcar capriciile.

poezie de Justin Dumitru din Black aphrodisiac (2014)
Adăugat de LiterOfficial
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lentilele minţii

A minţii lentile convexe, concave,
Rotunde, ovale,
Dispuse-n craniu-n imense spirale,
Sunt grave,
Spirituale.
Se-mbină lentile perfect şlefuite
Cu altele sparte, turtite
Şi multe normale.
În minte refracţii bizare se ţes
Şi cată în lume fără-nţeles.
Privind prin toate aceste lentile,
Imaginare sau microscopice,
Vezi universu-n fantasme utopice,
Vezi negre nopţi transformate în zile,
Vezi prin fiinţă până la os,
Vezi adevăruri multe pe dos,
Vezi în trecut lumea-mpietrită
Dar fericită c-a împietrit,
Vezi viitorul sub semn de-ntrebare,
Nedefinit,

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Miloş (20 aprilie 1973)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror

Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preţ, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbuşeşte ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecţi păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniţi,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marş forţat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!