imperial

Richard Cory

Când se-întâmpla ca-n oraş Richard Cory să coboare,
Noi, de pe trotuar, îl admiram uimiţi, lipsiţi de suflu:
Era un gentleman adevărat din cap până-n picioare,
Curat şi îngrijit peste măsură, şi imperial de suplu.

Era întotdeauna calm şi îmbrăcat la patru ace,
Şi-întotdeauna-n discuţii omenos, şi-învăluit de-un fin parfum;
Simţeam cum creşte pulsu-n noi şi cum invidia se coace
Când ne saluta:" Bună seara," şi-apoi îşi vedea, sclipitor, de drum.

Şi era bogat – da, mai bogat cu mult decât un rege,
Şi-avea mult stil şi şcoală multă-n fiecare artă şi aspect,
Iar ca delicateţe, credeam noi, era un prinţ în lege –
Când îl vedeam, toţi doream să fim în locu-i. Îi arătam respect.

Şi astfel munceam – aşteptând o izbăvire, o lumină,
Şi hrană-aveam de azi pe mâine, şi viaţa viaţa era un handicap;
Şi Richard Cory, într-o noapte caldă, cu lună plină,
S-a dus acasă şi şi-a tras un glonte-n cap.

[...] Citeşte tot

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de vultur

Din înălţimi scrutezi tărâmul de legende,
Al munţilor de piatră, sălbatici, azurii,
Săgeată neagră care se ridică şi se pierde,
Dinspre adânci prăpăstii, înspre norii argintii,

Vultur maiestuos, regal, care străbate zarea,
Simbol imperial peste blazoane şi pe steag,
Care priveşte de pe piscuri îngheţate marea,
Şi floarea albă ridicată pe corăbii la catarg,

Sălaşul tău e din granit, pe creasta îngheţată,
Iar florile de colţ îţi scânteiază în priviri,
Şi printre pene străluceşte bolta înstelată
Şi noaptea vin să ţi se-nchine prădătoare şi stihii,

Priveşti spre sud de peste stâncile polare,
Pădurile de conifere ţi se-aştern ca un covor,
Tu ţii o lume necuprinsă în cioc şi-n gheare
Şi stăpâneşti peste trecut, prezent şi viitor,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţiva agenţi care se suspectau reciproc de contacte cu Tozgrec s-au omorât între ei şi astfel s-a înţeles repede că nimic productiv nu putea să rezulte din această situaţie. De aceea a avut loc o reuniune a tuturor agenţilor şi după multe dezbateri o hotărâre a fost luată: dat fiind că preferinţele politice ale lui Tozgrec erau departe de-a fi explicite (desigur, Ivanov afirma contrariul, dar Smith îi cită trei cazuri recente în care Tozgrec dezvăluise câteva secrete penibile ale Bedeker-ului Imperial), activitatea lui era dăunătoare pentru toată lumea, în egală măsură. În consecinţă, era în interesul tuturor să scape de el. A fost pusă la punct o operaţiune colectivă al cărei obiectiv era exterminarea lui Tozgrec prin eforturile conjugate ale tuturor ţărilor lumii. Ea a primit numele sugestiv de Operaţiunea Pace şi a contribuit, într-adevăr, la formarea unor prietenii preţioase între agenţi, ceea ce le îngădui mai multora dintre ei să-şi mai schimbe stăpânii, iar câtorva altora să se căiască.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicerile lui Tozgrec erau întotdeauna extrem de precise şi corecte până în cele mai nesemnificative amănunte şi acopereau toate domeniile, chiar cele mai tăinuite. Astfel i-a comunicat el unei emigrante din Imperiul Maculist numele agenţilor din Bedeker-ul Imperial care-i trădaseră şi-i arestaseră fiul, ca şi pe acelea ale doctorilor ce-l torturaseră în spitalul psihiatric, şi a informat-o că circumstanţele internaţionale i-ar grăbi eliberarea; nevestei unui industriaş sidolian i-a spus că soţul ei, el însuşi un mafioso, îşi simulase propria răpire ca să evite falimentul şi că-l va revedea teafăr şi nevătămat înainte să dispară vreo câţiva ani la închisoare; unei călugăriţe din Polonia i-a prezis că preotul J. nu va avea soarta atâtor confraţi ai săi şi va apărea din nou cu câteva cicatrice în plus, dar în rest bine sănătos, fiindcă arhiepiscopul va avea de astă dată o armă formidabilă împotriva răpitorilor lui din poliţia secretă; unei fete sosite cu maică-sa din Africa de Sud i-a destăinuit că mai era foarte puţin până la eliberarea tatălui ei, care va deveni ministru în cel dintâi cabinet democratic al ţării; şi aşa mai departe.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră-i deţinuta
Ce-a zăcut în puşcării
Cea care-a făcut pe muta
În kirkizele pustii.
Limba noastră-i rană vie
De la jugul cel străin,
Cea care a vrut să fie
Sângele un strop de vin.
Limba noastră e o doină,
Deseori în somn cântată,
Apa vie dintr-o moină
Peste faţă picurată.

Limba noastră-i grai de mamă
Mângâioasă, ce nu minte,
Povestindu-ne "O samă
(Din hrisoave) de cuvinte".
Limba noastră-i solz de peşte,
Pe post mândru de taraf,
Debitul de Nistru creşte

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu, după Alexei Mateevici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă primăvara ar putea alege să fie om femeie ar fi

parfumul ei îmbătător nu ar avea nimic de suferit
toate cuiburile îmi amintesc asta
fiecare fluture ameţit de chemarea florilor
albinele care-şi scutură iarna de pe aripioare
chiar şi poiana de sub jocul mieilor
locul în care trona imperial omul de zăpadă
ultima întâlnire dintre fulgi înainte de a se transforma în rouă
ţipătul insinuant al piţigoiului şi mugurii cătinei
delicatele buburuze în căutarea lor ideatică atribuită de copilul din mine
şi florile de cireş
inima mea care respiră prin zarzării de "La Medeleni"
poarta sărutului prin care zăresc masa tăcerii ca pe o cină de taină
toate aceste banale manifestări de primăvară sunt în fapt minuni
fiecare petală care se scutură dezvăluind promisul fruct
îngerii care desfac albul norilor de albastru
prin succesive întremări de-o clipă
sufletul bănuit dincolo de fiecare trup ţărână

frumuseţea acestui anotimp asemuit cu renaşterea
nu ar avea nimic de pierdut în chip de afrodită

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul gâştei sălbatice

Eu, unul dintre muritorii acestui pământ, întreb: ce este Iubirea
Care leagă perechile în viaţă şi în moarte?
Aceast cuplu în zbor, călătorind de la miazănoapte spre miazăzi,
Avea aripi îmbătrânite, aripi care supravieţuiseră multor veri şi multor ierni.
Viaţa în pereche este o binecuvântare,
Iar despărţirea, otravă: o capcană ea însăşi, iubirea, unde îndrăgostiţii loiali
Tânjesc să fie prinşi. El pare să fi gândit:
Pentru cine să mai călătoresc eu, tristă umbră, zburând peste
Zece mii de mile de nori vineţi
Şi munţi noptatic ninşi?
Pe-acest drum, de-a lungul râului Fen, cimpoaiele şi tobele
Nu mai răsună. N-au mai rămas decât fumul cenuşiu şi pădurile întunecate.
E în zadar evocarea stafiilor din alte vremuri. De asemenea, Duhul Muntelui
Jeleşte-n van. Cerul invidiază gâştele sălbatice,
Nevenindu-i a crede că, asemenea rândunelelor şi grangurilor,
Se întorc şi ele în ţărână. Acolo aşteptă o mie
De toamne poeţii generaţiilor viitoare
Care vor veni, rapsodiind şi oftând,
Doar pentru a privi o clipă mormântul gâştei sălbatice.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Haowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul

Un parfum e-o simfonie
De mirosuri, o magie,
E-un poem fără cuvinte,
Care îţi rămâne-n minte.

Lumea bună sigur ştie:
Un parfum e-o poezie,
Poezie olfactivă,
Minunată, expresivă,

Scrisă cu esenţe rare,
Cu mult suflet şi răbdare,
Cu ştiinţă şi cu har,
Cu talent, cu geniu chiar.

Cum spunea un menestrel,
Sunt parfumuri fel de fel
Şi, de mii de ani încoace,
Multe-s afrodiziace.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Parfumul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desnuda

Era unu noaptea, când don Juan a ajuns la Museo Prado.
Trecuseră trei secole.
Morţii nu aveau ce spune,
arta o luase pe căi lăturalnice.
Se opri în capătul scării,
se uită la propriul portret,
râse sardonic. L-am auzit.
Afară, gerul tăcea molcom.
Eram doar eu şi iubita mea, spaniolă,
vorbeam româneşte, că tot nu ne auzea nimeni.
Hai să ne dezbrăcăm, propuse ea.
Tablourile din jur păliră,
era numai ea, albă, strălucitoare, intangibilă.
Centaurii păşeau pe vârfuri.
"Piatra filosofală", şopti Desnuda.
Piticul roşu trecu în fugă, ne ură iubire veşnică.
Dar roşul este ucigaş, m-am gândit.
Domnilor copii, veniţi şi vă înmulţiţi.

***************************

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scotch

O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îţi torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinţi şi privitul somnoros în oglinda care-ţi râde ironic în faţă - "tot tu? mai schimbă-ţi, Doamne iartă-mă faţa asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial îşi împrăştie ochii pe toată suprafaţa dându-ţi şansa de a fi regină măcar aşa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregăteşte de menopauză şi-n care kilogramele îşi cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i priveşti dintr-o parte până-n momentul în care te cerţi cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile aşternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi uşa casei, bagi repede cheia în buzunar şi-ţi aminteşti pe scara blocului că ai uitat să-i mulţumeşti Lui că vezi şi azi lumina zilei. Aşa că stângaci, să nu scapi poşeta şi punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii şi mergi mai departe. El ce-o fi făcând? Nu mai ştii nimic despre. Cu siguranţă liniştit în cazonul unei vieţi pe care, n-o înţelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuţa, gata oricând să-i fie fărâmiţate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada şi merge prea încet. Lucrurile se precipită, vrei multe şi mult, dar nu uiţi niciodată să priveşti zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstoreşte un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulţi nu ştiu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până şi cu un melc, numai să-ţi deschidă uşa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbeşti în stânga şi-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereţii tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste şi priveşti lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poţi citi, câtă vreme stai culcată pe pat, aşa că, hai, copăcel, urneşte-ţi mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 şi să ştii unde-i toaleta şi cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil şi-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâţa-n două, gura târgului şi iubirile incerte. Ştiu, niciodată nu-ţi place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri şi uită să zboare. Tu-l împingi de la spate şi el? nimic!! E târziu. În colţul din stânga camerei te înghesui tu şi Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ţi-l fure şi nici nu pleacă de lângă tine... rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu şi pescăruşii ţipă nebuni... undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive... s-a lipit prea mult de rolă... mai bine fără!!!

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!