Epigrame despre dor de parinti, pagina 4
Moștenitorul
Părinți, strămoși - celebri... Cu-ntristare,
Constați, privind în jur, că nu mai sunt...
El, ca urmaș, e un cartof în floare
Cu partea cea mai bună... sub pământ.
epigramă de Jonathan Swift, din Din epigramiștii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de an școlar
Probleme grele, intervenții,
Părinți de-a dreptul agasanți;
Nemulțumiți sunt repetenții,
Dar chiar și unii premianți!
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
La dentist
Recomandat de-ai lui părinți,
M-am dus la el: rapid, tâlharul
Mi-a scos din gură vreo trei dinți
Și mi-a golit și buzunarul.
epigramă de George Budoi din Medicii și medicina în aforisme, epigrame, pamflete și satire (14 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui întreținut
Nu-i un fiu din cei cuminți,
Munca nu-i plăcu, nici cartea...
Da-i respectă pe părinți:
Totdeauna le ia partea.
epigramă de Giuseppe Navarra din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinți și copii
Studenți mi-s doi și-s silitori
Îi știu pe Platon și Seneca
Și studiază până-n zori
Când se închide... discoteca.
epigramă de Vasile B. Gădălin din Când pleaca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare îndelungată
Cerându-și voie la părinți
C-o fată mândră să se-nsoare,
Vrând să-și ia inima în dinți
A constatat că nu-i mai are.
epigramă de Ioan Marinescu-Puiu din ziarul "Viața Buzăului" (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reversul medaliei (amfibrahic)
E sexul o faptă stresantă:
Întâi te ferești de părinți,
Apoi de copiii cuminți,
De soață, urmând și de-amantă.
epigramă de Mihai Haivas din Cvinta ritmurilor clasice
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiilor plecați definitiv din țară
Fiilor din țări străine,
Cred c-o duceți mult mai bine,
Pentru-o mână de arginți
Ați scăpat și de părinți...
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (noiembrie 2001)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui fost impertinent
Tot auzea de la părinți:
"Îți crește nasul, dacă minți!"
Acum, al lui e-atât de mare,
De nu-l mai ia nici la "purtare"!
epigramă de Vasile Larco din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soția, cu soțul bătăuș, în vizită la părinți
Sunt îngrijorați părinții
Văzând fiica-n stare cruntă
Că i s-au risipit dinții,
Imediat... după nuntă.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!