dement

În sfârşit

Ce bine vine liniştea într-o cameră, singură,
După cutii şi străzi ticsite cu oameni.
O simt aşezându-se în straturi succesive, sigură,
Pe ea şi pe scopul urmărit, fără patimi.

Strat cu strat, spre supremul sentiment,
De împăcare a sinelui cu trupul,
Ce sălăşluiesc atât de dement,
Separate. Şi iată că timpul,

Pare că îşi recapătă sensul de bază
Şi tu treci pe lângă el, utilizându-l,
Nu invers, într-o cursă doar de groază.
Dorinţa ţi-o împlineşte numai gândul.

Totul se mişcă în valuri, repetat
Şi du-te-vino-ul relaxant intră-n tine,
Ca şi respiraţia ce vine pe-nnoptat,
Cu genele somnului să îţi curgă în vine.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci cum să acceptăm toate ororile, tot mersul înspre întuneric al planetei Pământ în clipa asta, nu doar în România, peste tot în lume. Cum să acceptăm că un dement cu un creier de copil bolnav poate să devină preşedintele Americii? Cum putem să acceptăm că Europa va fi luată de şovinism, naţionalism ca un fel de val, ca un fel de tsunami, tot ce e posibil, şi cum putem să aşteptăm toate astea şi să nu ne pierdem pe noi înşine. Deci aici este responsabilitatea artei şi a artistului de a rămâne calm, de a încerca să înţelegi, de a încerca să accepţi şi de a încerca să te opui acestui val de imensă negativitate. Ca să te opui pentru asta îţi trebuie foarte multă forţă şi nu e uşor, dar e obligatoriu.

Andrei Şerban în interviu (august 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mai rămân

Rostogoliri şi frângeri de stele,
Desnădejdi în Paradis şi-n Iad,
Amoru-i metafizică în toate cele,
E-un clocot sfânt şi,-adesea, retrograd!

E-o boală ce ne leagă de nuanţe,
E un capriciu şi-un fior dement,
În fiecare toamnă, ai restanţe,
De nu le treci, rămâi chiar repetent...

În amor, mai sunt şi sentimente pure,
Când îngerii sărbătoresc în sânge,
Dar nimenea din lume nu poate ca să jure,
C-atunci, când te ridică, amorul nu te frânge!

Şi-adesea, în amor, ţi-auzi singurătatea
Cum urlă în surdină, puţin câte puţin,
Chiar dacă în răstimpuri, suavă-ţi, jumătatea
Îţi scrie-n piept cu sânge: Adio, mai rămân!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sentiment...

Mai rămâi, rămâi iubire, mai rămâi doar o secundă,
C-o prefac eu într-un secol, o idilă sub o fundă;

O fisură ne desparte, un întreg munte vulcanic,
N-aş îmbrăţişa tragismul ca al vasului Titanic;

Şi bântui cald prin grote reci, ca-ntr-un cutremur te mai chem,
Căci nu aş vrea să te mai pierd, de o speranţă mă rezem;

Oriunde sunt şi orice văd e chipul tău idealist,
Nimeni nu-ţi redă estetul, nci chiar Voltaire, Da Vinci, Lizt;

Înţeleptul pas va bate, să deschidă orizontul,
Tu iubire stai în preajmă, în curând se sparge frontul;

După gratiile lumii, amoru-l plâng ca un dement,
Te iubesc căci tu porţi cheia, te iubesc că-mi dai talent... la sentiment!

poezie de Vasile Zamolxeanu (8 aprilie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Mi-s fluturii-ntr-o aripă..." de Violetta Petre

M-ai acuzat brutal de neputinţă,
Şi ai ieşit plângând din dormitor,
Rămas-a doar peruca pe covor,
Să-mi adâncească neagra umilinţă.

De-o oră, planetar lovit de drame,
Nu pot să mă cobor încă din pat,
Căci cu cătuşe roze m-ai legat,
Şi-acuma risc, stingher, să mor de foame!

Te-ai răzvrătit când semidezbrăcată
Te-am refuzat şi te-am rugat să pleci,
Ai declarat că nu mă ierţi în veci,
Ba chiar o să mă dai în judecată

Ai spart nervoasă la plecare-un geam,
Şi uşa de intrare-n locuinţă,
Ai dovedit plenar, cu prisosinţă,
Că eşti un vajnic fiu al lui Adam!

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea renaşte cu mine, cu tine...

Alerg prin romane la timpul prezent,
Semne îmi las pe vârfuri de creste
Să – mi scoată regina şi-un rege dement
Din tabla de şah găsită – n poveste.

Se spune că timpul se – ntoarce în noi
Să pună sechestru pe amintirea finală,
Când ziua de mâine o rupem în doi
Vom spune prezent la povestea de gală.

Poeme împart în poarta stelară,
Printre aplauze îţi fur un sărut.
Iubita mea cu sânge de fiară
Să râdem de moarte cum a trecut.

Priveşte în mine să prinzi de veste,
Primul semn de carte vei fi.
Veni – vor ursite să – ţi bată în ferestre
Că am plecat când noaptea e zi.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă ceaţa

şi e frig. un frig ce ne-a intrat în suflete şi ne-a-împietrit
încât privim cu ochi dement în faţă moartea
în spitale se moare. dacă nu de boală sau malpraxis,
atunci se moare de plictiseală. fără motiv.
iar maternităţile se dau cu auriu pe la ochi ca să plângă
în oraşe se moare: de frig, de frică, de ciudă, de ură
la sat nu se mai moare, satele oricum sunt moarte fără lumânare
pădurile mor şi ele. fără nici o vină. şi fără lamentaţii
doar îşi tăie rădăcinile şi cad. să nu mai vadă fiara
ciudat. chiar şi în închisoare se mai moare
dar despăgubirile se plătesc
e legea talionului şi a dreptei justiţii
ţara de care vă spun s-a retras din viaţa asta
o ţară uitată de istorii şi de bucurii
o ţară experiment trist şi inutil
la scară umană

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţigănci

Trece-voi curând peste coline,
ca s-ajung, în taină, "La ţigănci",
să le-adulmec coapsele prea fine,
să le pipăi sânii din... helănci!

Trupul lor dement, de abanos,
mă recheamă dulce–aromat,
ca un tril de pasăre, duios,
într-un colţ de cer înfiorat...

Mezina îmi cată cu ghiocul,
sânii ei tresaltă-n fantezie,
flacăra-i din ochi aprinde focul...
dulce naufragiu-n poezie.

Vine-apoi piranda mijlocie
să-mi ghicească-n cărţile de joc,
gândesc ca un fante-n colivie,
gândul meu cu-al ei – biunivoc...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcam norii să mai respir o dată andromeda

când tu îmi strigai că mă iubeşti
eu îţi şopteam vulcanic teorema lui pitagora
ca un dement ridicam la pătrat fiecare închipuire
găuream cu vârful compasului harta lumii noastre
să rătăcesc după un azimut nu cum îmi place mie
oricum nordul este acolo unde nu mai este loc de sud
toate regulile acestea sunt încă vii
respiră şi ele printre îndoieli
ca mai toţi mormolocii înainte de a seca balta
ca mai toţi munţii înainte de a se îneca în mare

din când în când cerul mă întreabă de reciprocă
iar eu mă fac că nu mai ştiu nimic şi te strâng disperat în braţe
de se clatină toate florile a iarnă
cutremurul acesta m-a prins călare pe o dungă albă
cu felul meu de a ţine minte întunericul dintre două zile
locul acela îngust în care infinitul este infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Piaţa Centrală

Cad porumbei peste
Piaţa Centrală,
cad primăvăratice ploi
peste străzi, peste pieţe.
Oamenii poartă pânze de
soare pe feţe
şi-n suflet un straniu amestec
de-azur şi lentoare letală.
Iarăşi cresc muguri în
ceaţa podgoriei,
iarăşi cresc ierburi şi flori din
sinistra ţărână.
Şi-asemenea ierbii, şi-asemenea frunzei,
urcă, tacit,
din latenţa, din
ţărâna istoriei,
urcă-n priviri, urcă-n
gând şi în sânge,
urcă, în vidul
lăsat de pârjolul ateu,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din În Piaţa Centrală (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!