colora

Ia-ţi înapoi coroana

Totul este atât de simplu, de uşor... trebuie doar să ne dăm pe noi la o parte.
Asta e adevărata provocare, despre asta e vorba în Trezire, Iluminare.

Sub tot noroiul şi sub toată durerea se ascunde, gata să răsară, o mică floare.
Nu e a nimănui, şi nici nu are nume, însă e mai valoroasă decât toate bogăţiile din lume.

E floarea sufletului. Un simbol al simplităţii, un talisman fragil ce face însă faţă greutăţii.
De orice mărime sau tonaj, de pe orice meleag şi aparţinând oricărui peisaj, al minţii.
Da, ea este floarea pe care o poartă în suflet sfinţii.

Asemenea lor aspiră să fii, alege să iubeşti atunci când poţi răni.
Alege să asculţi atunci când poţi vorbi.
Alege să fii în Prezent atunci când gânduri pe cerul minţii tale poţi urmări.

Fă asta şi vei vedea, că soarele însuşi va coborî din cer şi-ţi va lumina inima.
Inima îţi va colora la rândul ei vorba, vorba îţi va dicta fapta iar spontaneintatea îţi va înlocui harta.

Nu te voi certa, pentru alegerile tale, nu te voi judeca pentru conţinutul gândurilor tale.
Nu asta sunt aici să fac.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum adormi timpul?

întâlneşti un meseriaş

îl pui să sape grădina

se va dezbraca ticticos

îşi va arăta trupul în salopetă

alături îi pui băutura, ţigările, hârleţul

aştepţi la rând după sticla cu băutură

soarele se va ridica încet

treptat plictiseala va colora cerul apoi va înclina ceasul

în defavoarea ta

te uiţi după degetele sale ce ţin ţigara

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sufletul

Şi sufletul
când vrei să-l cunoşti
trebuie să priveşti
în alt suflet.
Străinul şi duşmanul l-am văzut în oglindă.

Erau buni băieţi, tovarăşii; nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de îngheţ,
aveau comportarea copacilor şi a valurilor
care acceptă vântul şi ploaia
acceptă noaptea şi soarele
fără să se preschimbe în schimbare.

Erau băieţi buni; zile întregi
asudau peste vâsle, cu ochii plecaţi,
respirând ritmic
şi sângele lor colora o piele supusă.
Cândva au cântat, aveau ochii plecaţi
trecând pe lângă insula de cactuşi, pustie,
în amurg, pe dincolo de Capul Câinilor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Giorgos Seferis din Argonauţi (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!