Toate rezultatele despre cetatile albe, pagina 4
Albatros
©Daniela Marchetti
Să-ți fie darul melodia trupului meu,
îngerul și-a amânat plecarea,
în cetățile cerului, Dumnezeu
desenează munții și marea
Pe plajă ruină este castelul promis,
nisipul îmi vorbește de înserare,
albatrosul își caută consoarta în vis,
îngerul devine întrebare
poezie de Daniela Marchetti (2018)
Adăugat de Daniela Marchetti
Comentează! | Votează! | Copiază!
VOM DA IUBIRII ARIPI ALBE CA SĂ ZBOARE
Vom da iubirii aripi albe ca să zboare,
Să fie faptul cel mai bun și sfânt sub soare
Și-n libera plutire să vină lângă noi,
În inimi să ne-aducă clipe-nălțătoare.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăcrămioare
La început de primăvară,
Apariția își fac,
C-o mireasmă îmbătătoare,
Rânduri cu miros dulceag.
Albe, minunate flori,
Mici, gingașe și delicate,
Iți dau fiori,
Ochii bucură îndată!
Aplecate la pământ,
Răspândesc miros sublim,
Albe lăcrămioare!
acrostih de Ciubrei Eugenia (7 aprilie 2021), traducere de Eugenia Ciubrei
Adăugat de Eugenia Ciubrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeu
Oriunde privesc sunt doar pagini albe
- în agenda mea,
pe masă,
în mapa de școală,
în imprimantă...
albe ca tot atâția nori
din care va ploua peste tine cu vorbe,
și fiecare literă te va mângâia
coborând
te va săruta
și-ți va cădea la picioare...
gândul meu bun îți aduce
soarele după ploaie.
poezie de Ioana Coman
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe patul cu flori albe
Cascada de flori albe pline de iubire
ninge intens pe fața ta și fulgul se plimba,
pe cap, pe umeri, prin nori de fericire,
lângă vise, speranțe cu tine aș zbura
într-un vis de iarnă de te-aș atinge
pe patul cu flori albe aș dormi o viață
și deodată din vis aș vrea să mă trezesc
când fulgi de ninsoare pe mine mă albesc.
Cu lacrimi de nea aștept să mă privești
și fața să-ți fie cu-n zâmbet în privire,
în gând, în viața ta tu mă primești
fără a ști de mine să-mi dăruiești iubire.
poezie de Eugenia Calancea (17 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
CORĂBII ALBE TREC SUB SOARE ÎNȘIRATE-Rubaiat-
Corăbii albe trec sub soare înșirate,
De vânturile reci de vară sunt purtate
Pe un ocean întins ș-adânc de cer albastru,
Apoi la margine de lume-s ancorate.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conspirație de primăvară
s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendență
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viață,
nu în viața asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,
s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
și nopțile de mai,
speranța,
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi este greu să recunosc sufletul poporului meu în cea mai mare parte din producțiile artistice contemporane. Mai puțin încă în acel stil arhitectonic românesc pe care-l vedem etalându-se, cu elefantină suficiență, prin cetățile noastre, mari și mici. Românul, în firea lui și în arta lui este vioi, spiritual și sprinten. Arhitectura noastră națională urbană este greoaie, pedantă și boccie.
citat clasic din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contemplație
Era o podgorie, poate un han,
Era și o hrubă acolo cu vin.
Scobită-n adânc, cu trepte-n declin,
Era o podgorie, poate un han.
Și poate visam, dar cred că priveam
Două glezne-n adânc, două albe chemări;
Și-un cântec de fată-n adânc auzeam
Și plânsetul vinului curs în căldări.
Afară era o căldură de iad
Și-o muzic-a iadului - scripci și pocale.
Acolo-n răcorile beznei
Luminile gleznelor albe și pale.
Plânsetul vinului, cântecul fetei,
Unde venite de jos,
Și gleznele-i albe și gleznele,
Sâmburi de vid luminos.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecarea în moarte
Văzduhul se strica dulce
luna era pe cer ca un pisoi
timpul își muta plânsul dintr-o odaie în alta
după aceea a venit curcubeul într-o ureche rămasă de la bunica
partea lemnoasă fluiera lângă șarpe
după aceea a plecat vremea într-un șchiop rămas de la cocostârci
scriu pentru când va fi timp, azi nu e timp în lume
după aceea cetățile au ajuns niște ciorbe.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!