atarna

"Bietul bătrân Joe" - cunoscut şi ca "Bătrânul negru Joe"

Sosesc, sosesc, sunt deja pe drum;
Capul îmi atârnă de-acum greu, deja io
Aud voci blânde şoptind, " bietul bătrân Joe."

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult marea

mă scol din somn
căutând bezmetic dimineaţa
privesc marea
e beznă afară, în mine, în lume, în toate
doar un neon chior atârnă efemer pe un ţărm
pun timpul la locul lui
nu are pace, nu tace
ascult marea în tăcerea gândului
păşind prin boabe de rouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţă

Facem bilanţul intelectual,
Atârnă o sută de grame la cântar,

Nu suntem ostili ideii de a învinge,
Campioni supli ai moralei care ne atinge,

Plini de morgă, astăzi ne îndreptăm,
Spre marea pe care cu degetul o încercăm!

Slobozi la limbă cu obraji cărnoşi,
Ne aventurăm spre hăuri năzuroşi,

Vrem ca abisul să caşte cu greaţă,
Mâine să se deschidă ca o nouă viaţă!...

poezie de Ana-Maria Cristofir din Obiectiv turistic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să vin

în mine plâng sălbatice dureri
pierdut în lumea asta ireală
de azi, de ieri, de nicăieri
tristeţea zace la picioare
un gând atârnă
de un ciot de rană
cana e goală
ciotul vieţii e pictat cu smoală
cuvântul e tăcut
se pierde în nevăzut
mi-e sufletul o lacrimă
ce piere lin
fără suspin
aici e chin
de ce să vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresii de iarnă

Îmi cad impresiile iernii pe suflet
şi gândul,
înger cu aripi de ghiaţă
atârnă
ca un ţurţur de crengile
unui copac gol la margine de codru.

Mă doare liniştea albă
ce răzbate
din crânguri
şi simt picături de tăceri
alungate de glasurile păsărilor
flămânde şi triste, sarutându-mi fruntea.

Din zborul nedefinit
al cohortelor
de fulgi izvorăşte alături singurătatea.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul l-am lovit

cu piatra degeaba mă zbat
nu mi-a răspuns nici iarba
gata de cosit din arbori
ţâşnesc două secunde
m-au îmbătrânit şi eu îl bat
trece-o clipă când m-am culcat
iubita de gât mă prinde strâns
atârnă de pat o toamnă a plecat
sărutul îl folosim peste mormântul
tuturor ne vine vremea şi ne răpesc
zorile lăsate pe petale le despletesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră

Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră,
pod redus de soarele din spatele lui
la două dimensiuni întunecate. Potecile
de pe fiecare mal se pierd printre urzici.
El priveşte cerul, în vreme ce firul undiţei atârnă
ca o întrebare inversată
într-o lume în mişcare, golită de reflecţii.

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deşert de cenuşă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.

Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puţin.

Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de borangic

Universu-i alăptat de zei,
Stelele-i atârnă de buric,
Razele în joacă scot scântei
Legănate-n val de borangic

Te admir, eşti farmecul întreg,
Pictat în ochii tăi albaştri
Ce-mbină bunătăţile de tort
Spoite-n versuri şi în aştri.

Univers îmi eşti, o amintire,
Sub capacul stelelor cu dric,
În ochi-mi tremuri de iubire,
Femeia mea de borangic!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 3

Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre
o smulge şi o zboară şi-o atârnă
şi-o pluteşte?

Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.

Tu nu-nţelegi aceasta?

Tu nu-nţelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntul depărtat?
Tu nu-nţelegi că albul în desime
e negru împărat?

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!