Poezii despre Pablo Neruda, pagina 4
Sufletul mi-e veșted
Sufletul mi-e veșted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrânețe;
Jos, la poale,-s pajiști, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumusețe.
Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.
Ți-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful și minciuna ce-au fost fără vină.
Dacă poți, copilă, iartă-mi amăgirea
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.
poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din văi urcă ziua
Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu pașii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."
Deodată se-ntunecă muntele tot,
și culmea de aur dispare -
"Ci unde ești? Unde?" și dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.
Și iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.
Trecutul meu tot e acolo, în nori -
și simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică și-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispășirea.
poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tangoul vaduvului
O, Necurato, de-acuma ai gasit
scrisoarea si-ai plans de furie,
mi-ai insultat a mamei amintire,
spunandu-i ba catea spurcata,
ba mama de borfas,
si ai baut de-acuma singura,
de una singura, ceaiul din amurg,
uitandu-te la pantofii mei cei vechi
si goi pe vecie,
si nu vei mai putea sa-ti amintesti bolile,
visele nocturne si bucatele mele
fara sa ma blestemi cu glas tare,
ca si cum as fi inca acolo,
plangandu-ma de tropic,
de febrele otravite care mi-au facut atata rau
si de inspaimantatorii de englezi
pe care inca-i mai urasc.
Necurato, intr-adevar,
ce noapte mare si ce pamant singur!
[...] Citește tot
poezie celebră de Pablo Neruda
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da, vei vedea, natura
Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoțitoare -
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
și eu la fel, din cap până-n picioare.
E pasul mai ușor, și-n glesne simt
cum îmi zvâcnește-o vână jucăușă,
mă tăvălesc prin iarbă și alerg
în loc să merg frumos pe cărărușă.
În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.
De-mi înflorește-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
și glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.
[...] Citește tot
poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oda saraciei
Cand m-am nascut
te-ai luat dupa mine
si ma priveai,
saracie
printre sipcile putrede,
in iarna profunda.
Apoi
tot ochii tai erau cei
ce ma priveau printre grinzi.
Noaptea,
stresinile
repetau
numele si prenumele tau
sau, cateodata,
solnita sparta,
camasa rupta,
ghetele ranjite mi te-aminteau.
Stateai acolo,
la panda,
cu dinti tai viermanosi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Pablo Neruda
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă tăcea, filosoafă rămânea! (Lui Neață Gabriela, chimistă, conferențiară universitară)
Într-o zi, la facultate,
Oameni mulți festivitate
(Ziua-n care subsemnatul
Susțínut-a doctoratul),
Discutau de una, alta,
Despre Yalta, despre Malta...
Într-un colț, mai într-o parte,
Discutând eu despre arte
Cu madam Panaitescu
Și cu doamna Bogdănescu,
Despre Marilyn Monro',
Despre Pablo Picasso,
Gabi Neață, deodată,
Spuse, iar făcând-o lată:
Are și vecina Nasta,
Câine tot din rasa asta!...
(Astfel s-a băgat în vorbă
Precum musca într-o ciorbă.)
[...] Citește tot
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Autoizolare
vorbeam secunde întregi despre licurici
și alte minuni
apa care îmi șiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalți
și tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârșită
încât nici un om nu o putea curăța de pe
tălpi
și așa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperișul lumii opulent
tu dragoste de trei mii de like-uri
poți să îți amintești nopțile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecțiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoțiile eterice în pumn
și dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la Pablo Neruda
- O lungă petală de mare
- Ilan Stavans: Romantism ?i revolu?ie poezia lui Pablo Neruda
- Nocturnă în Chile
- Time Machine
- Cancún
Mai multe articole despre Pablo Neruda la Blog.Citatepedia.ro »