INCENDIU

Dor de fior

Dac-ar fi sa-nteleg, cand e clipa sa mor,
M-as ruga la ninsori pentr-un ultim fior,
M-as ruga de ninsori sa ma ninga fatal
Si sa pot sa ajung acest fel de final.

Tot mai dor mi-e, acum, de esente de frig,
Peste-un rau inghetat, catre lume sa strig
Si sa cad in zapezi ca-ntr-o moara de foc
Si nemernicul ger sa ma arda pe loc.

Desentatele veri sunt prea triste si dulci,
Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi,
Am nevoie sa pot potoli cu ceva,
Un incendiu pornit dinspre inima mea.

Ma-nsotesc, prin oras, c-un ghetar invalid
Si calduri vor veni sa ne puna la zid,
Dar eu nu mai suport nici femele fierbinti,
Nici pavaje ce duc la iesirea din minti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Master

sursele locale susţin
că ea se adaptează uşor
la viaţa în vid
unde poate locui fără mirare
între respiraţii adânci
printre roiuri de fluturi albi
cu panglici şi litere
pe genunchi
pregătindu-se în continuu
pentru ceva atât de mare şi intens
încât nu poate fi
prins în braţe, desenat sau arătat cu degetul

dimineaţa
când îşi piaptănă spiritul neîmblânzit
şi se îmbracă agale pentru incendiu
ea este mai frumoasă decât lupta de clasă
surpând maluri pentru cei nedreptăţiţi
înfigând steaguri şi săbii

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne apasă

Poemul acesta n-o să vă placă,
Începe cam aşa, pământul ne apasă,
Aerul s-a pietrificat, liliacul de noapte,
La pândă, îşi ascute ghearele, focul ne luminează
Din interior, incendiu devastând fragile muchii,
Femeia nisipurilor ne aduce tainul de sărutări tăinuite,
Pereţii transpiră şi gâfâie, spovedania lui Dmitri se întrerupe,
Diavolii dau năvală, dansul începe, dansul gnomilor, un delir,
Ca în dragoste.
Stele galbene, violete, cianhidrice,,
Luna galbenă, îmi petrec nefiinţa, strecurând-o
Prin ore, prin zile, vinul fierbe ca sângele-n vita cornută,
În locul gândirii calme, clasice, geometrice,
Prefer corrida cuvintelor, învins, învingător.
Durerea străluceşte prin lacrima tot mai rotundă,
La fiece colţ, santinele morţii ne dau onorul,
Devenim păsări, desigur, în lumea cealaltă,
Orbii nu recunosc întunericul,
Clopotele nu bat pentru surzi,
La final corbii sunt responsabili,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halal auriferă vârstă

Mă scol pe zi ce trece tot mai tânăr,
Că anii-mi scad şi-s parcă tot mai mic
Şi mintea zici că s-a culcat pe umăr,
Iar paşii-s ca la început, chitic, chitic!

Vorba adesea-i tot mai neînţeleasă
Şi echilibrul parcă-i tot mai greu;
Poate-ntr-o zi în gur-o-i primi masă
Şi la nevoi, voi face-ntr-un fileu?

La sărbători lumânări nu mai sting,
Că scuip doar bale şi-s pericol de incendiu
Şi singur de mă scol, destinul mi-l înving,
Iar din medicamente-s un întreg compendiu!

În anturaj sunt subiect de râs, de glume,
Că nu ştiu să răspund, doar râd un pic prosteşte
Şi-n joacă mă-nconjur de-o întreagă lume...
Să nu-i dau foc... chibrituri îmi păzeşte!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monstrul comic

Este greu să fii şi monstru şi comic.
Doctorul Pemfigus avea darul să-i facă pe muribunzi să râdă.
Întâi - avea vocea de castron lovit cu o lingură.
Picioarele erau de circa trei ori mai lui ngi decât restul corpului.
Fiecare cuvânt rostit avea multiple înţelesuri.
Frunză însemna şi pungă şi strungă.
Viaţa însemna şi moarte şi călătorie.
Glumă - ciumă - pumă-gumă
cămilă - silă-milă-grilă
Datorită acestui joc, circa o jumătate din omenire fu salvată.
Printr-o ciudăţenie, numărul conflictelor sângeroase a crescut uluitor.
Monstrul comic se întristă foarte şi chiar începu să plângă.
Tristeţea influenţează starea electrică a atmosferei,
au început furtuni, ploi, uragane, planeta s-a pustiit.
A rămas în viaţă Monstrul comic, dar nu se ştie ce glume a mai făcut.
Era singur. După un timp a apărut un tip - Bifidus.
Acesta ţinea un jurnal, dar un incendiu a distrus acest valoros document.
Au rămas jumătăţi de frază. O mierlă fluiera ca...
Un cerc se strânge... Voi deveni o riglă de...
Voiam să fiu o jimblă... Numai poeţii pot...

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

Trenul nu stă...
Dar nu stă deloc şi continuă să mă lumineze
Este vorba de trenul plăcerii,
Cel care-mi săvârşeşte o săvârşire interioară imensă
Şi cel ce mă face să mă simt ca o pădure întreagă în culmea fotosintezei
E un tren ce mă duce către o destinaţie la care nici nu ştiu să fi visat... dar acum visez
Şi mă iau fiori reci şi calzi
Şi dintr-o dată se simte o schimbare
....
Se duce lin, ca o pană de struţ
Şi alunecă în viteză
Şi e arzătoare şi puternică
E acea privire! Este sclipirea ca din basme din retină
Ce lasă o vrajă de nedezlegat
Îmi aprinde sufletul ca un incendiu
Ce se extinde treptat-treptat
Şi persistă-n a ei profunzime şi focar
Ca-ntr-o pădure aprinsă de conifere
Mă pierd în a ta lumina romantică
Simt cum aş putea fi printre miliarde de alte lumini

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Drăghici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte către fata necunoscută din poartă

Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iai această grije asupră-ţi:
în poarta la care-am ajuns, trecând prin această vale,
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei
ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toţi anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzeşte, păzeşte tu izvorul să nu se usuce
la sfârşitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare şi poamă.
Grijeşte tu să nu se stingă secretul micul incendiu
ascuns în inima brânduşei de toamnă.

Avui şi eu odată spatele ars de urzicele soarelui
şi tălpile goale. Îţi amintesc zile stinse de mult,
dar să nu crezi că mi-am trecut şi copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea a aci şi astăzi.
Şi dac-aş sări şi peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aş sălta-o cu mine
strânsă în vine şi-n pumnii mei arşi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga prin iarnă

Colind ca o zidire albă, potrivnică, fatală.
Să nu mai cântaţi mâinile-acestea strângătoare
de munci ale sufletului şi nici Dumnezeul în haine de gală.
Ni se pare această ninsoare, doar ni se pare.

Cum se culcă vânatul în urmele tale adânci
şi furat de somn îşi îngheaţă nedumerirea de veacuri,
cum pe scripeţi de aur nu şi-a urcat nimeni disperarea la cer,
mai sunt globuri ce se ridică de pe funduri de lacuri.

Şi cântece oarbe, hrănindu-se blând cu ochi afumaţi în cetini
şi straie şi nopţi ca de nuntă vrăjmaşă – toate mai sunt;
lungite pe labele din faţă aşteaptă un cuvânt –
incendiu pe o scenă de teatru săpată-n pământ.

Dar peste toate acestea ţipă nişte copii:
a-nceput, a mereu început, a bătaie de ceas prins în gheaţă,
şi toată cununa acestor zăpezi începe-a albi
înnobilând putregaiul de slavă al schimbării la faţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dimineaţă

Poate e numai vântul,
Poate sunt numai apele,
Vânatul vânt printre munţi,
Apele grele vuind
Pe prunduri, sub stele.
Sora mea, dormi,
Nu mai umbla prin odăi,
Nu mai atinge perdeaua
Făcând-o să tremure,
Nu-mi ameţi şi mai mult
Amintirile.

Sora mea doarme. Aud
Răsuflarea uşoara. Şi totuşi
Umblă cineva prin odăi,
Nevăzut îmi şopteşte întruna
Şoapte ce nu le-nţeleg,
Atinge perdeaua subţire
Făcând-o să tremure
Şi-mi ameţeşte mai mult

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!