Toate rezultatele despre Epigrame despre fiicïżœ, pagina 4
Rămurica se dă huța
Lin se clatină crenguța,
Rămurica se dă huța.
Iar pe ea o păsărea
Ciripește-n voia sa.
Despre ce-o cânta ea oare?
Despre pace, despre soare,
Despre boabe, despre grâne,
Despre ramul ce o ține!
poezie pentru copii de Maria Dodu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre toamna asta...
despre toamna asta...
despre toamna asta aș scrie
și frunzele ei arămii
despre toamna ce-mi este mie
doar gânduri pustii
aș scrie despre cocorii
prea devreme plecați
despre cum rămaseră anii
fără speranțe fără dorinți
și despre zile grăbite
și apusuri aș mai scrie
despre ce-a fost înainte
și n-o să mai fie...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schija frumuseții
Despre femeie nu se poate vorbi decât cu mâinile
despre femeie nu se poate cânta decât cu lacrimile
despre femeie nu se poate lupta decât cu ochii
despre femeie nu se poate iubi decât cu inima
despre femeie nu se poate scrie decât cu soarele
despre femeie nu se poate naște decât cu moartea
despre femeie nu se poate ruga decât cu Dumnezeu
despre frumusețe numai adevărul
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (6 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumoasele deprinderi
Să revenim la frumoasele noastre deprinderi
sub cerul intuițional
să ne arăm cu grijă pământul de pe tălpi
să folosim gesturi de papură cuvinte
despre balanțe despre forma focului
despre extazul binecuvântat și dureros
sau despre sânge despre lapte și despre celelalte obiecte-mamă
astfel ne-am putea regăsi
sub chioșc în camera de după un perete
în lumea foșnitoare de sub noi
complet paradiți dar nu despre asta e vorba
și cine mai știe.
poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriitura mea este viscerală, pentru că îmi place să vorbesc despre ceea ce doare: despre răni, despre singurătate, despre moarte, despre violență, pentru că acestea sunt temerile mele și, de asemenea, temerile tuturor.
citat din Marilia Samper
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunicul i-a povestit lui Marius lucruri nemaipomenit de frumoase. Despre munții în care s-a născut, despre copilăria sa, despre strămoși, despre datina străbună. Vremea a trecut pe neobservate.
Emilia Plugaru în Povestea Creionașului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privim și vorbim
Privim și vorbim despre păsări,
culori exprimate pe cer,
despre iubirile pierdute
regăsite-n anotimpuri,
despre câmpii ruginite-n tăcere,
tăcere neclintită în flori
asediate de fluturi.
Privim și vorbim despre cai,
caii pământului
în obsedante galopuri,
despre păduri și ape,
despre tot ce mă-nconjoară.
Dar dincolo de munții de sticlă
ne rămân amintirile
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea uitată
Și vorbim, vorbim..
despre chipuri cu umbre de chip
despre oameni întinși pe nisip
despre mirosul de timp și de loc
despre cafea, despre cum ne trezim,
cu marea uitată pe foc...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să-mi amintesc totul, despre vremurile bune și vremurile rele, despre nopțile târzii, despre bețiile la care am luat parte, despre dansuri și despre toți oamenii minunați sau nu atât de minunați pe care i-am întâlnit și iubit în acei ani...
citat din Ava Gardner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi plac discuțiile mărunte
Nu-mi plac discuțiile mărunte.
Vreau să vorbim despre moarte,
despre extratereștri, sex, guvernământ...
despre cele șapte arte,
despre ce înseamnă viața
și despre ce căutăm noi pe-acest pământ.
poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!