Poezii despre Dori, pagina 4
Apus
E toamnă, seară, noi și un apus
în care ne privim, ne așteptăm,
și ne-am dori ca înapoi să dăm
un timp ce-aleargă liber, nesupus.
Să facem să dispar-o depărtare
ca și apusul ce, spre noapte, moare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre timp, poezii despre seară, poezii despre noapte, poezii despre moarte sau poezii despre dorințe
Un cântec de lebădă
În ultimele clipe,
Sufletul se desprinde de trup, doar aparent
El nu renunță, nu vrea să plece,
Se eliberează doar din lanțurile ce-l legau de Pământ
Înainte de a-l părăsi definitiv, pentru a-l lăsa singur,
Vrea să contemple casa care l-a ținut
Atât de aproape de trup, se simte încă înfrigurat
Ieri, de pildă, a plouat și a simțit întreaga umiditate din groapă
Eu am strigat disperată,
Am umblat prin subconștientul celor apropiați,
Le-am spus în vis prin ce am trecut,
Când cotele apelor au crescut
Mai bântuie câteva săptămâni prin casa terestră,
Răscolind amintirile celor care m-au cunoscut
Împrăștie câteva regrete, două - trei mustrări de conștiință
Va dori să își revadă prietenii, colegii, apropiații,
Va dori să - i mai privească
Va mai bântui o vreme și va lupta
Pentru a îndepărta viermii
Ce încă din viață,
[...] Citește tot
poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viermi, poezii despre durere, poezii despre înfrângere, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre trup și suflet sau poezii despre tristețe
Nu cred în moartea de apoi
E, he,
Ce mai așteaptă morții învierea,
Ca insomniacii dimineața.
Unii sunt depresivi,
Alții fac atacuri de panică,
Întrebându-se ce-o fi cu ea...
Mulți și-ar dori să moară,
Dar nu există moarte de apoi.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre panică, poezii despre insomnie, poezii despre existență sau poezii despre dimineață
Să prețuim
Bunul simț, loialitatea,
tot omul să prețuiască.
Adevărul, demnitatea,
în viață să-l însoțească.
Trăim puțin pe-această lume.
Cel mult vreo optzeci de ani.
De sus, cineva ne spune:
"Nu-ți dori să ai mulți bani".
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani sau poezii despre adevăr
țin locul
unei cărămizi din zidul
care te strânge încet
încet se apropie și te îmbrățișează
dintr-o regretabilă eroare
te lezează peste tot
unde te atinge cu mișcări
ce se vor tandre
țin locul unei clanțe
mă ții strâns în palmă
ai pielea catifelată și mă faci să mă simt bine
oamenii spun că asta e fericirea
mă bruschezi grăbită
și palma ta mă abandonează
țin locul unui toc de pantof
bați cu mine pe o podea lustruită
mergi puțin strâmb
și simt că plec ba în stânga
ba în dreapta fără să mă echilibrez
te clatini dintr-un motiv
pe care numai tu îl cunoști
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre picioare, poezii despre mișcare, poezii despre greșeli, poezii despre glezne, poezii despre fericire sau poezii despre cunoaștere
Frustrare
Acum că nu te văd
Și departe ești de mine,
Atunci eu simt dorința
Mai aproape a fi de tine.
De tine, că te-am iubit atât
Cu toată ființa mea,
Aș dori aproape să te am
Cu toate că te pierd.
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pluș de inimă
Pluș de inimă, să-mi fi
Să-mi odihnesc spinii..
Si de vei dori,.. ai iubii!
In petale se vor topi
De mac și iasomie
De care-ți plac dragă, ție..
Impletind din lăstari lor
Un hamac tandru de ador
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre odihnă sau poezii despre inimă
Ce mi-aș dori acum!
Orașul e azi
Un deșert.
Nici mare
Nici brazi
Ce tot aștept?
La mare e soare
La munte-i zapadă
Iașu-mi face carare
Si vrea să mă vadă.
E teiul in floare
Si pe coline
E multă racoare.
Vreau acasă.
La mine.
poezie de Doru Lascarache (31 mai 2009)
Adăugat de Doru Lascarache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tei
- poezii despre prezent
- poezii despre oraș
- poezii despre flori
- poezii despre deșert
- poezii despre brazi
- poezii despre acasă
- poezii despre Soare
Nu mai vreau
Mi-aș dori să merg o zi
Fără un decor anume
Să nu mai văd farmacii
Nici bolnavi în astă lume.
Mi-aș dori să văd doar flori
Nu spitale, magazine
Nici fețe ce-ți dau fiori
Ci, oameni cu brațe pline.
De lumină, bunătate
Nu orgolii mici, mărunte
Modestie, simplitate
Și iubire cât cuprinde.
Nu mai vreau să văd pancarte
Ce te-mbie la pieire
Jocuri de noroc în noapte
Cluburi pentru omenire.
[...] Citește tot
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre sărăcie
- poezii despre religie
- poezii despre pace
- poezii despre noroc
- poezii despre măști
- poezii despre modestie
- poezii despre medicină
* * *
eu mi-aș dori cât încă mai sunt viu
să beau câte-o cafea în toată țara,
în București, Craiova sau Sibiu,
dar cel mai mult aș vrea... la Timișoara,
am cunoscut o voce răgușită
și-am cautat să mă strecor tiptil,
când ne vorbim e mai mereu răcită,
frumoasă... ca un suflet de copil,
să-mi mângâie privirile cărunte,
tristețea nu-i problemă... pot s-o duc,
să o sărut pe tâmplă lângă frunte
și să o ciup cu mâna de năsuc,
să cheltuim o noapte într-o viață
primită de la Domnul ca,, bacșiș"
și s-o iubesc roșindu-se la față
când prind că mă privește pe furiș,
[...] Citește tot
poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre vorbire, poezii despre voce, poezii despre sărut, poezii despre suflet sau poezii despre păr cărunt