Castel

Vedere spre viaţă

Vis ce tăcut păşeşte-n delir în noaptea pustie
Cântec de leagăn se-aude când vântul adie.
Şoapte tăcute, ecou infinit.
Fragmente de sunet pierdute în vid.
Secunde din timpuri lăsate drept bir.
O gaură neagră ce-atârnă de-un fir.
Vibrează tăcerea, loveşte un zid.
Dărâma cuvinte, ruine clădind
Vreme marcată de clipe ,
Pustii, de gânduri oprite,
Castel de fantasme-amăgite
Ce bântuie holuri umbrite.
Tărâm amuţit de-atâta durere
Rămâne uitat in veacuri stinghere.

poezie de Raluca Oprea
Adăugat de raluca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleaşca s-a oprit. Erau acuma în curtea unui castel de tâlhari care era dărăpănat de sus până jos. Pereţii erau sparţi şi prin găuri intrau şi ieşeau în zbor corbi şi ciori, iar nişte dulăi voinici că ar fi putut înghiţi şi un om săreau în toate părţile, dar nu lătrau fiindcă n-aveau voie. În sala cea mare a castelului, veche şi afumată, în mijloc, pe lespezi, ardea un foc mare; fumul se urca până în tavan şi trebuia să-şi găsească singur un loc pe unde să iasă. Pe foc era un cazan mare cu supă şi câţiva tâlhari frigeau la frigare iepuri şi iepuri de casă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a ars vestitul castel Nevermore

(lui Edgar Allan Poe)

Când s-au aprins luminile, nimeni n-a observat.
«E-ngrozitor cât de bine văd», grăi bătrâna mătuşă.
Printre tacâmuri şi strămoşi, singur necontaminat
Valetul orb paralizase lângă uşă.

În becuri se mistuia o gală ameninţătoare
Oaspeţii au invocat iute un pretext şi-au fugit.
Au rămas în cuier patru bastoane, o pălărie tare
Şi un câine cenuşiu care nu se ştie de unde a venit.

Revelaţia se picta pe pereţi şi lucea ca mercurul
O inimă electrică duduia sub pardosea
Bătrâna mătuşă sfâşiase-n cădere velurul
Şi castelul, văzut în zare, ardea, ardea...

poezie de Nina Cassian din volumul La scara 1/1 (Editura Forum, 1947
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceas de taină

Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.

Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea

Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,

Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii-mi spun că eşti încă frumoasă

Unii-mi spun că eşti încă frumoasă
Eu nu te mai văd azi în nici-un fel
Altădată vieţuiam în colibă
Şi visam că trăim în castel

Poţi să mă duci într-o vale adâncă
Şi să-mi spui că mă porţi pe câmpie
Ori despre-un crâng de mărunte vlăstare
Să-mi spui că-i o bătrână vlăsie

Nu ştiu în ce parte se află apusul
Nici răsăritul încotro vine
Unii-mi spun cu cât eşti mai orb
Cu-atât lumea o vezi mai bine

Nu-mi mai văd nici măcar mâinile
Când le duc la gură să mi le muşc
Altădată ocheam Steaua Polară
Şi trăgeam în ea s-o împuşc.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă de dor

CENUŞĂ DE DOR

Prin vise, cu braţe de gând adunate
Într-un castel al dragostei promise,
Se aud şi acum timidele şoapte
Ce-şi duc ecou în poeme nescrise.

Suspină dorul în clepsidră de nisip,
Când împletesc speranţa cu iubirea
Să-mi învăluie tristeţi lipite pe chip,
La târg de vise să-i vând amintirea.

Dar dorul e cuprins de magma iubirii
Zdrobindu-mi inima ca un tăvălug.
Îmbrăcată în giulgiul nefericirii,
Plânge când ard sentimentele pe rug.

În maramă adun cenuşa dorului,
La rădăcina iubirii să o las,
Să-l regăsesc pe aripile timpului,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii-mi spun ca esti inca frumoasa

Unii-mi spun ca esti inca frumoasa
Eu nu te mai vad azi in nici-un fel
Altadata vietuiam in coliba
Si visam ca traim in castel

Poti sa ma duci intr-o vale adanca
Si sa-mi spui ca ma porti pe campie
Ori despre-un crang de marunte vlastare
Sa-mi spui ca-i o batrana vlasie

Nu stiu in ce parte se afla apusul
Nici rasaritul incotro vine
Unii-mi spun cu cat esti mai orb
Cu-atat lumea o vezi mai bine

Nu-mi mai vad nici macar mainile
Cand le duc la gura sa mi le musc
Altadata ocheam Steaua Polara
Si trageam in ea s-o impusc

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima mea e un castel
Şi te rog acum ceva:
Să nu pleci din el,
În lume, pe undeva...

Prin tine, inima mea
Respiră zi şi noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!

Inima mea e fericită
Când eşti în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.

Inima mea trăieşte
Pentru-a ta, mereu bate
Şi nimic nu îi lipseşte
Când aude dulci şoapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoria doctorului Walter şi prezenţa Lenorei, soţia lui, nu adusese nici o tulburare sanatoriuluiWalter. Totul funcţiona în ordinea desăvîrşită de mai înainte. Privit de-aproape, mai ales, sanatoriulWalter era o instituţie măreaţă. Corpul de casă vizibil de pe şosea, la stînga rondului întîi ce leagăCalea Victoriei cu aleea de plimbare a păduricii bucureştene, clădire cu aspect de castel bavarez, eranumai centrala instituţiei; trei pavilioane impunătoare şi noi erau simetric repartizate înapoi în mijlocul parcului şi legate de corpul principal prin lungi coridoare: pavilionul de chirurgie, cel de boli interne şicel de boli nervoase; în fund, izolat sub ocrotirea brazilor şi a teilor, se afla un al patrulea pentrucontagioase, cu stil de adevărat pavilion de vînătoare.

Hortensia Papadat-Bengescu în Drumul ascuns (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri tăcute

Cuibul unei perechi de berze tăcute
acoperă albastrul tăcut al cerului,
născut din tăcutele nopţi trecute,
peste roadele tăcute ale ogorului.

Un pictor miop rupe un penel tăcut,
dar clădeşte un castel din petale mute
şi-un zumzet de albine, pe un vis plăcut,
îl amestecă în culorile încă nevăzute.

Se varsă un mov tăcut pe norul trist,
mirele şi mireasa nu vor să se sărute,
ecoul plecat devine un tăcut solist,
nimicul nu mai are umbre cunoscute.

Simbolurile sunt pe scările căzute,
un orb mai caută sclipirile-n nămol,
uraganele se dau pe ştirile tăcute,
uscăţive rime aduc un tăcut pistol.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!