Poezii despre poiezii cu sanatatea, pagina 4
Vicleşug lingvistic
Când vrem să treacă timpul, nu timpul vrem să treacă;
Necazul, dorul, greul sau plictiseala seacă...
Iar când dorim din suflet să vină vremi mai bune,
Nu vremuri vrem să vină, ci altceva anume,
Cum este sănătatea, sau pacea, sau progresul...
Vedeţi complicitatea? Ne-ascundem interesul
Şi îl numim, generic, printr-un concept ce n-are
Un conţinut, ci numai o formă-nşelătoare.
poezie de Marius Robu (21 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
John Doe
Singur
În întuneric
Sub supravegherea
Unui
Bec de 100 de waţi
Care mă spionează
Deasupra
Stau
Adevărul şi Puterea
Faţă în Faţă
Cu o oglindă din trecutul meu
Îmi negociez
Sănătatea mentală
Cu demenţa momentului
Flaconul cu aghiazmă
Mi s-a golit
O voce seacă de la Pan American anunţă
Odată pentru totdeuna
Că Dumnezeu a părăsit clădirea.
[...] Citeşte tot
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca in fiecare primavara
Astazi a trecut prin mine
o singuratate.
Si mirosea ca in fiecare primavara.
A trupul tau,
in care se odihneste gandul meu,
frant pe din doua
sa incapa tot si sa nu-l ploua,
cu ganduri si cu roua.
Si mai mirosea
a trupuri de flori zdrobite,
a sange si lut
Cu sanatatea pe jumatate pamant
Si uite asa a trecut prin mine
si am trecut si eu prin ea,
o singuratate.
Ca in fiecare primavara.
poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea
Am venit din apa mări
Călător a timpului talaz
Las imensitatea dură vieţii
De durere am să fac eu haz
Calc acum nisipul înghetat
Scoici ce-mi sparge talpa
Nu mai simt de am sângerat
Voi urca în fugă rampa
Viaţa toată un galop si un trap
Am găsit pe câmpuri sănătatea
Cerul e deasupra mea la cap
Corul îngerlori cântă libertatea
Orgile ce zguduie văzduhul
Norii albi dansînd se înrosesc
Vântul frate e acum cu duhul
Cer pământ eu te iubesc
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog să mă ierţi
Îmi cer scuze
dacă mă înşel
şi uneori mă enervez.
Dar n-am avut niciodată
ranchiună pentru că
răzbunarea nu-mi aparţine.
Am lăsat-o deoparte
să nu intervină în timpul nostru
pentru că sunt un om sensibil.
Oamenii sensibili sunt norocoşi,
au două inimi:
una în piept şi cealaltă...
în tot ceea ce fac pentru celălalt.
Sănătatea nu vine
întotdeauna de la medicină.
În cea mai mare parte
ea vine de la pacea sufletească,
de la pace in inimă,
de la pacea sufletului.
Vine de la râsete şi dragoste.
poezie de Eugenia Calancea (21 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întotdeauna iubirea
Mereu laşi lucrurile să se scuture,
pui în ele porţile deschise ale înţelegerii
şi drumurile trec odată cu veşnicia
sub lumina ca o săgeată în tolba săracului
ce aşteaptă vindecarea de inimă
când inima îşi cere dreptul puterii.
Întotdeauna iubirea mai înaltă decât noi
este şi în străinătatea cu unghiuri ascuţite
de unde îşi culege sănătatea mierii
şi intră în memorie pe liniile curbe,
să deschidă acel tărâm minunat
unde se nasc trăitorii în cuvântul sfânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blândă alinare
Nu vreau case nici palate
Sunt doar lucruri pe pământ
Mă rog pentru sănătate
În credinţa cerului cel sfânt
Cerul este greu şi-apăsător
Lacrimile-i stau să -i curgă
Pentru noi cerul e un luptător
Soarele apare norii îi alungă
Sufletul iubeşte şi ne doare
O privire - n sus noi înalţăm
Liniştea coboară ca o boare
Sănătatea noastră o salvăm
Mă îndrept doar cu iertarea
Ce ne vine de la cei iubiţi
Privesc aşteptând răbdarea
Blânda alinare-a cerului zâmbiţi
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Civilizaţie
Pe strada mea florile din teii aliniaţi
parfumează gazele de eşapament,
salvările şi poliţia cu sirene politicoase
îmi salută strident liniştea la orice oră,
motocicliştii ambrează insistent
să mă rog pentru sănătatea lor mintală,
zdrăngăne nervoase capacele de canal
din calea roţilor nevinovate
şi-un poliţist la intersecţie sperie frânele
fluierând contra semafoarelor mute!
Civilizaţie citadină, nu glumă,
care mă face să claxonez versuri
poluate de viaţa bulevardului,
din milă pentru apartamentului meu
linşat şi de taxe şi impozite
de zona centrală!
poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 45
Iar celelalte două, aer şi foc, se ştie
Oriunde m-aş afla, ele rămân cu tine
Primul e gândul meu, şi-apoi dorinţa vie
Prezente şi absente, că vin şi fug de mine.
Şi când acestea-n grabă la drum cu drag pornesc
Spre tine cu a mea solie de iubire,
Din patru elemente, cu două doar trăiesc
Şi-n moarte mă cufund de crâncenă mâhnire.
Până când viaţa iar va fi reîntregită
Cu acei soli rapizi ce-acasă o să vină
Şi care vor vesti, cu graba cuvenită
Că sănătatea ta este acum deplină.
Aflând asta mă bucur, apoi mă întristez,
Iar îi trimit la tine, şi iarăşi eu oftez.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceasul vieţii-i întors numai odată
Ceasul vieţii-i întors numai o dată
Şi nimeni nu ar putea să ştie
Când pe cadran limbile se vor opri,
La care oră, devreme sau târzie.
Să îţi pierzi averea este trist,
Să-ţi pierzi sănătatea e şi mai rău,
Să-ţi pierzi sufletul este cumplit,
Căci nu-l mai poţi recupera din hău.
Prezentul e tot ce-avem şi ne-aparţine,
Fii viu, iubeşte, fii întreg, femeie sau bărbat –
Şi să nu te-încrezi în vorba mâine,
Căci mâine se prea poate ceasul să-ţi fi stat.
poezie de Robert H Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!