+omenesc, +prea +omenesc

Rătăcirea în zadar

Cad picături de dor
Din cerul incolor,
Nori transparenţi în haos,
Al clipelor adaos
Măsoară calculat,
Tot ceea ce-am uitat
Revine,
Năpraznice destine
Fac legea nevorbită
Mă simt dezamăgită
De infinit,
De parcă l-am iubit,
Poate şi el se-ntreabă
De unde-atâta grabă
În oameni ce dispar,
De unde-atât zadar?

Durerile nefaste
Fac stelele albastre
Să pară împietrite,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place...

Îmi place să mă trezesc cu soarele în faţă,
Şi lui Dumnezeu să –i mulţumesc pentru tot,
Ca într-o prefaţă a operei de viaţă.

Îmi place să mânânc bine şi de toate,
Sunt o gurmandă înfometată de lucruri bune,
Măreţe, de pace şi dreptate.

Îmi place să străbat cărările naturii,
Din vârf de munte până în vale
Şi ochilor să le ofer frumosul, plin de încântare.

Îmi place să-mi beau cafeaua dimineaţa
Pe un bolovan scăldat în razele de soare,
În mijlocul unui râu cu valuri mici, ca viaţa trecătoare.

Îmi place să-mi adap setea la gură de izvoare,
Iar trupul să mi-l spăl în cascade zgomotoase, reci,
Cu incantaţii, de binecuvântare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (26 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritor...

Pe acest pământ, sunt doar un simplu călător
Căutător şi dătător de comori
Dau din mâini ca nişte mori
Tată, când ai să te cobori. Îţi sunt dator

Să te ascult până am să mor
Nu voi să mor şi să mă cobor
În focul arzător
Vreau să păşesc pe al tău covor

Nu sunt aici pe placul tuturor
Sunt doar un simplu jucător
Tu eşti marele Judecător
Rănile mă dor...

De prea multe sunt eu iubitor
Sunt căutător şi descoperitor
Pe scena vieţii ca decor
Un regizor şi făuritor

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus igitur

Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr iraţional,
fiindcă şi copiii din şcoala preliminară ştiu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecţionate şi funcţionarea lor simultană,
sinergică şi mondială,
poate să fie îmbunătăţită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură şi altor roboţi extrem de inteligenţi.
De mult timp am ajuns să măsurăm şi timpul cu inexactitate.

Învăţăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim aşezaţi pe toate celelalte simţuri ale celorlalţi oameni ai secolului 23,
şi totuşi simţim pământul de sub noi,
aşa precum prinţesa lui Andersen simţea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Ştim că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiştii consideră că nu ne apropiem de sfârşitul lumii,
mai ales fiindcă am renunţat la pretenţia că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă şi timpul este o categorie a materiei şi spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spaţiul.
Până şi copiii cei mai mici care ştiu să vorbească deja

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punch by punch

vezi tu
pentru mine
poporul român
MURISE
înainte de vreme
înainte de întrebarea ta
înainte de a se fi răspuns
albastru
la oarecare întrebări
despre regi şi despre cei trei împăraţi
alături de un amiral
& un sfânt
refuzaţi de ferdinand
ceea ce ar trebui să conteze într-adevăr pentru tine
este moartea mea
pentru patriarhul constantinopolului
întâmplată la sfat ecumenic de unde desigur lipsea chomsky
molipsit molipsind lumea lui lumea noastră
dragul meu prieten
doctor în logică & şi în chomsky

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul "victimei"

Cu siguranţă că există cel puţin un moment în viaţa ta în care ai adoptat, în mod conştient sau mai puţin conştient, poziţia de victimă. Şi nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.

E firesc, e natural, e omenesc.

Poziţia de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipeşte cineva. Dacă o consumi în cantităţi îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar şi dependenţă. O guşti o dată, o guşti de două ori, şi înainte să-ţi dai seama, nu îţi mai poţi imagina viaţa fără ea.

Poziţia de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei maşini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc şi te-ar întreba: "De ce te comporţi aşa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persişti în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocenţă: "Dar ce, cu ce am greşit?".

Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greşit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.

Doar în moment, doar în Prezent, ţi se relevă cu claritate, că tu eşti atât personajul principal, cât şi scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îţi stau pe umăr îngeri sau draci.

Să revenim însă puţin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Ştiu prea bine cum se simte, să crezi că eşti victima unei conspiraţii, a unui complot. Părinţii par că nu te înţeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viaţă pare că nu se gândeşte de loc la tine, maşinile din trafic par să ţi se-aşeze dinadins în cale, cafeaua pare să îţi sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îţi fure ţie somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul şi toţi pare că îţi sunt împotrivă. Şi e atât de dulce-acrişor. E ca o plapumă în care te cocoloşeşti, e micul tău colţisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înţelege, şi toţi îţi vor răul, atunci înseamnă că eşti singur/ă. Iar când crezi că eşti singur/ă, soarele radiant al prezenţei tale, se reduce la o lumânare, şi o uşoară somnolenţă atunci apare.

Cunoşti momentul? Exact atunci când eşti pe cale să adormi, şi rămâi parcă suspendat/ă în aer, agăţat/ă de un fir invizibil, poziţie ce îţi dă senzaţia că pluteşti. Îl ştii, nu-i aşa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne aşa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.

Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Şi ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, şi îţi inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulţumiri a intrat la apă, iar frigul îţi face degetele să tresară.

Atunci, îţi pare rău. Regreţi minciuna. Tu şi victima încetaţi a mai fi una. Ce prostie, a vieţii ironie, să îţi laşi calmul furat de frenezie şi să uiţi de poezie.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia elegie

Una este să cânţi iubita. Alta, vai,
acel ascuns, vinovat Zeu – fluviu al sângelui.
Iubitul (ea şi-l adulmecă de departe) ce ştie el
de Domnul desfătului care, ades, în fiinţa lui singuratică,
înainte ca fata să aline, ades, ca şi cum nici nu ar exista,
îşi înălţa capul de zeu, ah, şiroind de cât adânc de necunoscut,
noaptea stârnind-o într-o răscoală făr' de hotar.
O, înfricoşătorul trident al bătrânului Neptun din sânge.
O, sumbrul orcan al pieptului său vuind din spirală de scoică.
Ascultă cum noaptea într-adânc şi-n înalt se învolbă. Stelelor, stelelor,

nu vine cumva de la voi desfătarea iubitului dinaintea
feţei iubitei? Nu-i oare privirea lui pătrunzând
înlăuntrul chipului ei cel pur un dar al neîntinatelor stele?

Durere, nu tu, iubito, nici maica,
arcul sprâncenelor lui astfel spre aşteptare l-a încordat.
Nu fremătarea ta, copilo, în el simţitoare, nu fremătarea ta,
buzele arcuitu-i-le-a rodnic contur.
Nu-i amăgire să crezi că ivirea ta de petală

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţa este şarmul meu

cu degete strivite dar sârguincioase totuşi
în pofida atâtor încercări ratate
la care au contribuit inconştient
sub dictări ale unei entităţi
căreia nu-i port niciun fel de recunoştinţă
încerc să fac eforturi întru a urma
o atât de lipsită de relevanţă şi scop nobil direcţie
încât mă mir şi eu, se miră şi mâinile mele
de această subită voinţă de adaptabilitate
această absurditate de a înţelege mocirla existenţială
cochetezi cu metafizica, slabă şi ingenuă fiinţă
râvnind să atingi sferele unei linişti
care nu se poate afla decât într-un univers vegetal
vălul comod şi compact al ignoranţei poate să dispară
însă efortul de a găsi un veşmânt colorat de sihastru
sub care să te ascunzi şi să le acoperi pe toate odată cu tine
nu se ştie dacă va merita osteneala
ignoranţa e şi neconştientizare
conştientizarea e urmată însă
de dorinţa de a ascunde prăpastiile năucitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul nesocotirii (Ioan 12,48)

(Întâmplarea s-a consumat în Ohio, SUA, sub guvernatorul George Nash, între anii 1900-l904. Numele personajelor şi unele aspecte ale întâmplării sunt împrumutate.)

Se spune că domnul Popa, dintr-un oarecare sat,
Ar fi zis ceva-mpotriva, la organele de stat.
Cei cu legea îl luară şi, în tribunal băgat,
I s-a dat sentinţa morţii: să fie decapitat!
Însă nu-şi făcea el grijuri, căci un neam de-al lui sus-pus,
Avea pile chiar la şeful statului cel mai de sus.
Şi într-adevăr, acela a ajuns până la rege,
Singurul ce-avea putinţa o sentinţă să dezlege.
Regele, un om cu suflet, ascultă şi-i zise: "Bine.
Scriu cum m-ai rugat decretul şi-i va fi dus chiar de mine".
Iar a doua zi apare regele-mbrăcat normal
La-nchisoarea cu pricina. Mergând el pe culoar,
A ajuns lângă celula celui ce fu condamnat.
Însă ce să vezi, acesta, era foarte ocupat.
Regele-l chemă pe nume şi ţinând în mâini hârtia,
Îi spunea că îi aduce vestea bună, amnistia.
Condamnatul, aruncându-i o privire-n vânt fugară,
Şi zărind îmbrăcămintea-i cea de rând aşa normală,

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!