Poezii despre na fost sa fie, pagina 4
Sonet brutal
Zenitul polichrom se irizează-n spasm,
Și lungi și partice cobor din el săgeți;
Iar eu, citind adânc pe frescuri din pereți,
Văd conturându-se din alte vremi un basm.
Da! Homo... fui! da, viața mi-e sarcasm!
Sunt toate vechi, nimic nou nu mai poți să-nveți!
Când toate intră-n ea ca lichidu-n bureți,
De Calipige n-am de loc entuziasm!
Lucească ochii ei în focuri de smarald,
Pembele varii dungi aștearnă-și în bibiluri,
Îi curgă lacrime în van de sânge cald!
... A! prea brutală-a fost când m-a metodoxit!...
Mă tachinează-n van cu amplele-i profiluri:
Vai! Faunul, răpus de Eros, a murit!
sonet de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru Théophile Gautier
Știre despre Arria Marcella
Urma lăsată-n cenușă de-un sân frumos, precum acela,
A fost cupa din care-ai sorbit intoxicarea elocventă
Care, sub porticul îngust cu volute de acantă,
O zămisli din purpură pe Arria Marcella.
poezie clasică de Anatole France, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ion Prostul
Era pe vremea când purtau
Cucoanele niște turnuri
Și-un malacof piramidal
Și multe alte... umpluturi,
Ion Ciortei, un țopârlan,
Un românaș de viță veche,
Purtând suman, purtând ițari
Și-o țurcănească pe ureche,
A fost luat la militari...
Da'n loc să dea de greu și el,
Ion ajunse vistavoi
La domnu' colonel.
Băiat voinic, făcea de toate,
Era grăjdar, spălătoreasă,
Și vizitiu, și bucătar,
Și sofragiu, și fată-n casă,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Păsărica"
O învăță pe ea mămica,
Fiind pe lume prădători
Ca de cu seară până-n zori,
Să își păzească "păsărica"
Dar ea-i naivă mititica
Și-un ins-"vultan" ce dă fiori
O înșfăcă de subțiori
Apoi îi alungă și frica
Iar de atunci, sărmana fată
De multe ori a fost prădată
Și așteptând o sinecură,
Ea păsărica sa cu dor
Și-o plimbă seara pe centură
Tot așteptând un prădător.
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când o să fii bătrână
Când o să fii bătrână, lipsită de vigoare
Stând lângă foc, ia-n mâini această carte
Citește încet, visând, întoarsă pe o parte,
La ochii ce-ai avut, adânci precum o mare.
Câți au iubit farmecul tău și felul cum râdeai
Și frumusețea ți-au iubit, real sau prefăcut
Însă doar un bărbat a fost care te-a cunoscut
Și care te-a iubit și-atunci când lângă el plângeai.
Așa că să te-apleci și focul să-l privești
Să-ți amintești iubirea ce într-o zi s-a dus
Spre munții înalți din zări, ce se ridică-n sus
Și chipul și-a ascuns în stelele cerești.
poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mormântul Rakhilei
"A murit și-a fost înhumată de Iacob
Lângă drum..." Și niciun nume pe mormânt,
Nimic scris, niciun semn acolo, doar colb.
Noaptea, se vede licărul unei lumini, plăpând,
Și mai este cupola văruită, alb, cu var,
Și-o anume paloare purtată de palele de vânt.
La căderea serii mă apropii timid
Și sărut țărâna și varul, uimit, înfiorat și umil
În fața acestei pietre funerare, simplă, albă și rece;
Cel a mai dulce dintre cuvintele lumii! Rakhil!
* Rakhil este echivalentul rusesc al numelui biblic Rahela, soția patriarhului Iacov ( Facerea, 29).
poezie clasică de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai trecut un an iubito
A mai trecut un an, iubito,
și am fost mereu uniți în tot,
cu-n zâmbet tist și lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
și-am tot fugit, prin nori și stele
scăldați în infinitul gol.
A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
și tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuți, scăldați de umbre,
și vom pieri și noi cu ei.
A mai trecut un an, iubito,
și vor mai trece atâtea veri,
și vom rămâne mereu singuri
bătuți de vânt, de ploi, de ger,
[...] Citește tot
poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!
Champs d'honneur
Soldații nu mor de moarte bună niciodată;
Crucile marchează locul unde au căzut
Cruci de lemn pentru cei uciși fără judecată
Sunt înfipte peste fața lor acolo,-n lut.
Soldații înspăimântați fac salturi, tușesc, tresar...
Lumea bubuie, roșie ca sângele, neagră ca un drac;
Soldații respiră-n șanțuri un aer pestilențial,
Sufocându-se pe durata întregului atac.
***Poezia este rezultatul unei experiențe lui Hemingway, rănit de schija unui proiectil lansat de un mortier austriac în noapte de 8 iulie 1918. A scăpat cu viață pentru că un soldat italian care se afla în fața lui a primit lovitura mortală în plin. A fost, de altfel, primul american rănit în primul război mondial pe frontul italian; peste două săptămâni avea să împlinească 19 ani.
poezie clasică de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, de needucat
Eu nu studiez prea multe, sunt un om
care nu evoluează. Nasul meu despică aerul
fără nici un fel de profesionalism. Ideile mele profunde
au fost odată jucării pe dușumea; le iubesc, le-am lins
aproape toată vopseaua. Un pahar cu whisky
este o zăngănea pe care n-o scutur. Când iubesc
o persoana, un loc, un obiect, nu văd
ce ar putea fi de comentat.
Am învățat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
oricum, jumătate din ele
au murit din lipsă de exercițiu, iar cele pe care
le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care șoptește: Mincinosule.
Ce mult admir rața sălbatică atunci când, printr-un cerc perfect,
intră în apă fără să ridice vre-un strop sau pescărușul care pe neașteptate
străpunge marea. Eu sunt un cormoran
care se scufundă
cum a făcut-o întâia oară: îndreaptă-ți capul înainte
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu m-ai făcut nesfârșită
Tu m-ai făcut nesfârșită
așa a fost plăcut înaintea Ta:
o gingașă cupă ce-o deșerți
și o-ndestulezi mereu cu proaspătă viață,
un flaut de trestie ce sună pe dealuri și prin văi
melodii veșnic noi suflând peste ele.
La nemuritoarea-ți atingere,
inima-mi îmbătată
inundă și-n valuri de nespus se revarsă.
Pentru darurile-Ți nesfârșite,
ca să le pot primi,
am doar mâinile acestea strâmte.
Și timpurile trec
și tu-mi dăruiești
și mereu rămâne loc pentru a umple.
poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!